De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, slujitori ai Catedralei și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, în frunte cu exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului – arhim. Dumitru Cobzaru și decanul facultății – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, în care a fost ilustrată pilda semănătorului, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cuvinte responsabile și cuvinte iresponsabile”, în cadrul căruia a explicat că bârfele și cuvintele iresponsabile pot dărâma, în timp ce cuvintele responsabile pot zidi. Ierarhul a punctat și patru cauze pentru care cuvântul lui Dumnezeu nu rodește în viața noastră.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
La finalul slujbei, pentru implicarea activă în viața Bisericii și a comunității, în semn de prețuire și recunoștință, Mitropolitul Andrei a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, domnului Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului României, cu rang de ministru și candidat la parlamentul României din partea PNL.
La Sfânta Liturghie au luat parte numeroși credincioși clujeni și oameni de cultură, iar o parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.
Slujba Parastasului
La finalul Liturghiei, Mitropolitul Andrei a săvârșit slujba Parastasului pentru Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul), de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit marți, 8 octombrie, trei ani.
Cu această ocazie, Părintele Mitropolit Andrei a evocat personalitatea blândului și bunului ierarh, de vrednică amintire, subliniind că a fost „un om dăruit de Dumnezeu cu multă credință, răbdare și devotament misionar”.
După slujba Parastasului, la mormântul Preasfințitului Părinte Vasile, din cripta de la demisolul Catedralei, IPS Andrei a fost oficiat un trisaghion.
La evenimentul comemorativ au participat numeroși credincioși clujeni, clerici, oameni de cultură, tineri, precum și ucenici și fii duhovnicești de-ai Episcopului Vasile Flueraș.
NapocaNews