Mănăstirea Prislop din Maramureș a fost ctitorită de părintele Irineu Bârle și poartă hramul Sfântului Andrei, celebrat anual pe data de 30 noiembrie, titrează Radio Cluj.
Situată într-un loc pitoresc mănăstirea Prislop din localitatea Boiu Mare, Maramureș păstrează cu sfințenie moaștele Sfântului Andrei.
Lăcașul de cult a fost ctitorit de părintele Irineu Bârle și poartă hramul Sfântului Andrei, celebrat anual pe data de 30 noiembrie.
Aici, în seara zilei de 29 noiembrie, în ajunul prăznuirii Sfântului Andrei, la mănăstire are loc o priveghere cu totul specială, care începe cu rânduiala Vecerniei și se continuă cu citirea întregii Psaltiri.
Aceasta este intercalată cu șapte înconjurări ale bisericii cu racla cu sfintele moaște, iar la miezul nopții se celebrează Sfânta Liturghie.
Preot Irineu Bârle, starețul mănăstirii:
În anul 2001, când m-am întors definitiv în țară, în iunie, eram eu și cu un alt călugăr, biserica nu era în încă terminată, nu era căldură.
Ne-am tot gândit cum să facem sărbătoarea Sfântului Andrei, pentru că noi veneam din Mănăstirea Sfântului Andrei din Roma.
Am hotărât să facem altfel, să nu mergem pe varianta de zi, să mergem pe cea călugărească, în care în ajunul sărbătorii, că este și o noapte specială, noapte de trecere, o noapte cu totul și cu totul particulară, noaptea destinului, a chemărilor, a cunoașterii interioare, a descoperirii interioare, să încercăm să ne rugăm și forma de rugăciune clasică.
Cea mai veche cunoscută este cea a psalmilor și am zis să încercăm să citim psaltirea toată și să facem slujba după miezul nopții.
Am anunțat doar cu o duminică înainte de asta pentru că mă gândeam că nu o să vină lume, pentru că e o slujbă lungă, grea, cu o lucrare profundă în ființa omenească și chiar numai cei care chiar vor să se roage sau chiar își pun cu adevărat un discernământ sau dorință, care sunt în stare să vină să participe la așa o slujbă.
În noaptea de Sf. Andrei am început slujba și am tras clopotele și biserica era plină de oameni. De atunci în fiecare an facem această slujbă.
E o slujbă de suflet a noastră în care citim diverse rugăciuni din psalmi, rugăciuni de dezlegare, cereri care sunt pentru nevoile zilelor noastre, în special pentru problemele care le trăim legate de droguri, alcool, certurile din familii, dezbinări, jocuri de noroc și toate celelalte căderi care pot să fie, cerând bunului D-zeu ajutor și susținere ca să ieșim cu bine din ele sau cei care sunt prinși în aceste lumi să poată să iasă cu ajutorul bunului D-zeu.
Am fost întrebat odată cum de v-ați pliat așa pe o sărbătoare care după aia a fost recunoscută și de statul român. Și eu vin din Mănăstirea Sfântului Andrei din Roma. Sfântul Andrei și Grigore. Sfântul Grigore a dedicat acea casa lui Sfântului Andrei și de aceea eu nu m-am gândit și nu ne-am gândit la nimic altceva.
Pe altarul mănăstirii Prislop din Boiu Mare, în racla cu sfintele moaște, se odihnesc, împreună cu rămășițe trupești ale mai multor sfinți, câte o mică părticică de os din trupul celui care a fost sfântul apostol Andrei și una din trupul sfântului Grigore Dialogul.
Tot pe acest altar, lângă racla cu sfintele moaște, în crucea folosită pentru binecuvântare la praznice, se găsește o mică părticică din lemnul Sfintei Cruci a lui Isus.
Preot Irineu Bârle, starețul mănăstirii:
Moaștele sau relicvele sfinților sunt acele puncte rămase, aici pe pământ din materialitate lor, care au încă în ele resturi ale ADN-ului și ale informației pe care ei au primit-o, însușit-o și au trăit-o.
E greu de obținut moaște pentru că este un singur trup care dacă se împarte la câte biserici sunt cu hramul Sfântului Andrei, vă dați seama ce se întâmplă?
Eu am avut un coleg care lucra la expertiză asupra moaștelor. Nu mă așteptam să avem sau să primim moaște cu autentificare, pentru că e foarte greu de obținut.
Dar așa a rânduit bunul D-zeu cam în primul an după ce m-am întors acasă, acest coleg al meu a venit de Sfântul Andrei să ne facă o surpriză și ne-a dus o mică părticică de os din oasele Sfântului Andrei și o mică părticică de os din moaștele Sfântului Grigore cel Mare sau Grigore Dialogul în casa căruia eu am stat la Roma.
Toate acestea au venit înspre noi, nu am umblat să le căutăm, nici nu m-am gândit, eu nu mă așteptam să avem un dar așa de mare.
NapocaNews