Distribuie articolul

La Cluj-Napoca ca-n vest. Lucrările la clădirea AJPIS cu birourile celor patru instituții au fost inaugurate cu aproape un an mai repede.

Clădirea în care funcționează Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, cea de Ocupare a Forței de Muncă, ITM CLUJ și Casa de Pensii a județului, a fost reabilitată cu peste 11 milioane 500 de mii de lei, în cadrul PNRR.

Lucrările la clădirea cu birourile celor patru instituții au fost inaugurate luni, 18 noiembrie, cu aproape un an mai repede, în prezența ministrului Muncii și Solidarității Sociale.

Proiectul de investiție cu lucrările de reabilitare a construcției aflată în administrarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj este cel mai mare la nivel național, explică Gabriela Opriș, director general la ANPIS care face referire și la noile posturi aprobate în instituție, în următorii ani.

 

Gabriela Opriș

Datorită investiții de peste 11 milioane 500 de mii de lei, clădirea de pe strada Coșbuc nr. 2 din Cluj-Napoca va avea cheltuieli de întreținere semnificativ mai mici, iar comfortul celor care lucrează aici sau beneficiază de servicii, mult mai mare, declară Viorica Zlati, director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj, titrează Radio Cluj.

 

Viorica Zlati

Clădirea în care funcționează Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, cea de Ocupare a Forței de Muncă, ITM CLUJ și Casa de Pensii a județului Cluj a fost pusă în funcțiune în anul 1997, este compusă din două corpuri și are o suprafața construită desfășurată totală de peste 4400 de mp.

NapocaNews