Singura ˝reușită˝ a partidului-stat PSDNL în această campanie a fost să ucidă orice temă importantă de dezbatere.
În plină criză care a devastat economia României, sub amenințarea unui val de scumpiri fără precedent, lipsiți de soluții înainte de explozia tarifelor la energie și ținuți la ușa spațiului Schengen, politicienii de la putere au deviat interesul public spre subiecte senzaționaliste sau manipulări grosolane.
Mai avem doar câteva săptămâni până la tradiționala resetare tipic românească: un nou guvern, alte proiecte, alte sinecuri în aparatul central al statului.
Nimeni nu mai speră ca obiectivele anunțate și demarate de actuala majoritate să fie continuate de noii guvernanți, oricare ar fi formula de majoritate politică după alegeri.
Sute de milioane, dacă nu miliarde de euro se vor duce iar pe apa sâmbetei, în proiecte abandonate sau modificate radical.
Ce soluții avem pentru eliminarea acestui blestem?
Marile proiecte de investiții trebuie adoptate pe baza unui sistem de largă consultare la nivelul întregii societăți, pentru a beneficia de susținere chiar și dincolo de limita unui mandat parlamentar sau guvernamental.
Decizia de implementare nu trebuie luată decât după consultarea partidelor de opoziție și a unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanți ai mediului universitar cu expertiză relevantă în domeniu, alături de personalități marcante ale societății civile.
Odată avizate la acest nivel, marile proiecte de investiții nu vor mai putea fi abandonate sau modificate decât pe baza unei proceduri similare, în condiții foarte strict reglementate din punct de vedere legal.
Poate părea complicat, dar lista eșecurilor și nerealizărilor din ultimii 34 de ani este mult prea lungă pentru a ne iluziona că ne putem dezvolta prin metode clasice.
Suntem în punctul în care trebuie să luăm decizii radicale și să urmărim depășirea unor blocaje istorice prin orice mijloace legale!
Europarlamentar Claudiu Târziu