De ce? Jandarmii au aplicat mai multe sancțiuni după meciul dintre România și Kosovo, din Liga Națiunilor. Nouă dintre microbiștii prezenți au fost interziși pe stadion pentru șase luni sau un an.
„În urma încălcării prevederilor legale în vigoare au fost întocmite patru acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive și Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, arată, sâmbătă dimineața, Jandarmeria București.
De asemenea, spectatorilor le-au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.400 de lei.
Meciul de Liga Națiunilor dintre România și Kosovo, disputat vineri la București, a fost abandonat în prelungirile partidei, după ce jucătorii oaspeți au părăsit terenul la auzul scandărilor pro-Serbia ale fanilor gazdă.
Napocanews.ro