Distribuie articolul

În această dimineață, echipele de demolare au ajuns la fața locului pe strada Ștefăniță Vodă, în zona fostelor Galerii Soveja, pentru a începe lucrările de desființare a capelei mortuare, parte a unui proiect amplu de modernizare a zonei. Acțiunea face parte din procesul de amenajare a unui nou parc și reconfigurare a traficului, proiect ce va transforma această zonă într-un spațiu public modern, dar și va facilita fluidizarea circulației rutiere.

Demolarea se desfășoară conform Dispoziției nr. 410/03.12.2024, emisă de autoritățile locale, care vizează desființarea unor construcții realizate fără autorizație, inclusiv capela mortuară, anexe și împrejmuiri aparținând Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”, titrează Ziarul Amprenta.

Administrația locală a precizat că parohia a fost somată anterior să elibereze terenul, pentru a permite implementarea planurilor de urbanizare.

La momentul sosirii echipelor de demolare, în interiorul capelei era în desfășurare o slujbă, iar preotul paroh, Radu Herțeg, a fost extrem de vocal în legătură cu modul în care autoritățile au gestionat această situație. Acesta a declarat că nu a existat o comunicare oficială prealabilă din partea Primăriei, iar notificările verbale au fost singura formă de informare.

Preotul a subliniat și faptul că acțiunile autorităților au fost percepute ca un abuz, mai ales având în vedere că parohia a făcut demersuri pentru a găsi o soluție amiabilă, inclusiv printr-un memoriu de extindere a proprietății.

„Este vorba despre dărâmarea unei biserici care există de 22 de ani și care reprezintă un simbol pentru comunitate. Ne-am dori o colaborare cu autoritățile, însă nu putem accepta acest abuz”, a declarat preotul Herțeg.

El a mai adăugat că, deși au fost semnalate intențiile autorităților, nu au primit niciun document oficial până cu doar câteva zile înainte de demolare.

De asemenea, enoriașii au încercat să opună rezistență la demolare, susținând că acest proiect ar putea masca intenția autorităților de a construi blocuri sau un supermarket în locul capelei, iar nu un parc, așa cum este susținut oficial.

În urma cererii preotului, la fața locului au fost solicitate echipaje de poliție pentru a asigura ordinea și a gestiona situația tensionată. Șerban Toader, directorul adjunct al Poliției Locale Constanța, a subliniat că demolarea este în conformitate cu legea, având în vedere că această anexă a fost construită fără autorizațiile necesare.

În cadrul discuțiilor cu reprezentanta legală a parohiei, Toader a confirmat că lucrările de construcție ale capelei nu respectau reglementările de urbanism și au fost realizate ilegal pe terenul aflat în proprietatea municipalității.

În ciuda conflictului, autoritățile continuă cu planurile de demolare, iar lucrările vor continua până la eliberarea completă a terenului pentru implementarea proiectului de urbanizare. În același timp, Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” a anunțat că va contesta legalitatea demolării și va solicita protejarea drepturilor lor în instanță.

UDPATE – Mesajul transmis de Primăria Constanța

În jurul orei 12.30, Primăria Constanța a transmis punctul de vedere oficial cu privire la demolarea construcțiilor de la Parohia Sfântul Antonie cel Mare, autoritățile precizând că respectivele construcții ar fi întârziat edificarea parcului din zonă.

Părintele Radu Herțeg este originar din Cluj și este un apropiat de IPS Teodosie. Enoriașii consideră o prigoană a autorităților locale împotriva ortodoxiei.

NapocaNews