În toamna anului 1984, în timp ce Nicolae Ceaușescu era într-o vizită în Republica Federală Germania, un grup de conspiraționiști militari și civili pregătea o lovitură de stat nefinalizată din cauza măsurilor de contracarare. Au existat patru variante ale loviturii de stat. Prima era momentul plecării lui Ceaușescu în afara țării, cea de-a doua într-una din vizitele din județele țării, a treia în timpul unei zile obișnuite de lucru când urma să fie arestat, iar cea de-a patra ar fi putut avea loc în timpul unei ședințe a Comitetului Politic Executiv.Puciul militar nu a mai avut loc în 1984, ci a fost amânat pentru decembrie 1989, implicați fiin aceeași actori în funcțiile și momentele importante care au ajutat la finalizarea loviturii de stat.Toată lumea din țară vorbea de Ion Ilici Iliescu ca succesor încă din 1977. Un document senzaţional ajuns acum câțiva ani ani în posesia publicației Lumeajustitiei.ro, în urma unei investigaţii ample realizată împreună cu Asociatia 21 Decembrie 1989 Bucuresti, condusă de Teodor Maries, care demonstrează că în Sfânta Zi a Crăciunului, când Ion Iliescu, generalul Victor Stanculescu şi complicii lor, i-au asasinat pe soţii Nicolae şi Elena Ceausescu, prin mascarada de proces desfasurată într-o unitate militară din Târgovişte – acelaşi Ion Iliescu îşi pregatise portiţe de scapare. Astfel, tot în data de 25 decembrie 1989, Ion Iliescu a emis un decret prin care a comutat pedeapsa capitala aplicată Ceauşeştilor, prin simulacrul de proces, în detentie pe viată. Textul documentului a fost adus la cunoștința opiniei publice către preşedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, într-o conferinta de presă. Tot părerii lui Mărieş este posibil ca ordinul concret de asasinare în curtea unităţii militare să fi fost dat, peste capul tuturor, chiar de către generalul Victor Stănculescu (despre care anumite surse susţin că a furat agenda cu parolele conturilor secrete ale lui Nicolae Ceauşescu, el devenind în mod suspect, dupa Revoluţie, milionar în dolari). Stănculescu e ciudat că a făcut afaceri cu arme în Occident şi a locuit o perioadă în Anglia. Documentul dovedeşte perfidia lui Ion Iliescu de a se spăla pe mâni ca Pilat din Pont de sângele fostului său binefăcător Nicolae Ceauşescu, care l-a pus şi ţinut în funcţii de stat şi de partid, deşi era dovedit de Securitatea română ca şi agent de influenţă sovietic şi chiar KGB. În WC-ul de la MAPN a hotărât Iliescu cu Voican Voiculescu, Victor Stănculescu şi Virgil Măgureanu executarea lui Ceauşescu, aflat prizonier la Târgovişte, ca apoi după simulacru de proces să întocmească o hârtie în care comuta pedeapsa în detenţie pe viaţă să se justifice în faţa istoriei. Hârtia nu avea nicio valoare, atât timp cât Stănculescu i-a executat la cinci minute după proces pe Ceauşeşti, fără să mai aştepte recursul procesului de la Bucureşti sau ordinul de graţiere şi comutarea pedepsei. De ce graba asta de a-l executa pe Ceauşescu chiar în ziua de Crăciun? La mijloc nu poate fi numai o dorinţa de a pune mâna pe putere a clicii lui Ion Iliescu şi pe banii din conturile Securităţii. Intuiţia mea mă face să cred că Stănculescu şi Iliescu au executat un ordin dat din afară pentru ca lui Nicoale Ceauşescu să fie lichidat. Iliescu a scris ordinul de comutare al pedepsei numai pentru Istorie. El ştie adevărul că fostul dictator trebuia ucis chiar în ziua de Crăciun, ca un blestem asupra poporului român. Cine a dat oare ordinul de asasinare? La prima vedere pare să-l fi dat ruşii, care controlau prin generalul Militaru, Silviu Brucan şi Ion Iliescu situaţia de la Bucureşti. Sovieticii aveau motive să-l urască pe Ceauşescu din 1968, dar ceva mă face să cred că nu au fost singurii care au dorit asasinarea dictatorului român. Există o mărturie a lui Egon Krenz, ultimul lider comunist al RDG, care îl avertiza pe Ceauşescu, la începutul lunii decembrie 1989, că urmează să fie lichidat şi deci nu se vor mai întâlni, când i-a spus că vrea să se revadă la Bucureşti.
Tot anii trecuți a apărut un nou document al unui general de Securitate în care reiese că sovieticii pregăteau cu doi ani înainte asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, dacă dictatorul nu pleca de bună voie de la putere. Cu doi ani înainte de Revoluție, Mihail Gorbaciov l-a avertizat pe Nicolae Ceușescu cu privire la evenimentele care urmau să aibă loc, susține fostul ofițer de securitate, generalul Andrei Eugen Cristea. Mihail Gorbaciov i-a spus lui Nicolea Ceaușescu, în prima vizită pe care a efectuat-o în România, în anul 1987, să-și dea demisia din toate funcțiile. Fostul ofițer de securitate, Andrei Eugen Cristea, a povestit pentru DC NEWS că Mihail Gorbaciov i-a spus lui Ceaușescu, în toate cele trei întâlniri, să renunțe la putere. Ceea ce înseamnă că Revoluția ar fi putut fi pregătită cu câțiva ani înainte de 1989.Tot în aceste luni a apărut și informația din mediile UVR, încă neconfirmată de documente de arhivă, că Nicolae Ceaușescu a fost adus cu TAB-ul în curtea MAPN pe 23 decembrie 1989, unde au avut negocieri cu conducerea restrânsă a FSN în prezența ambasadorului sovietic la București, pentru plecarea de bună voie de la putere. Dictatorul a refuzat. Există și o celebră poză cu Ceaușescu coborând din TAB care se pare că e făcută în curtea MAPN din București.
Iliescu şi FSN au oferit poporului român în decembrie 1989 cel mai însângerat şă urât Crăciun din istoria României. Zilele acestea m-am uitat la filmul execuţiei cuplului dictatorial Ceauşescu de la Târgovişte. La un moment dat când paraşutiştii încearcă să o lege cu sfoară pe Elena Ceauşescu, în încăperea procesului, un subofiţer o întreabă cine sunt cei şi de ce mai trag pe străzi, pe 25 decembrie 1989. Elena Ceauşescu răspunde prompt, lucru care până acum nimeni nu l-a sesizat: “Întrebaţi noua putere, pe cei care au preluat puterea cine trage în popor acum!” Citez din memorie, dar cam aşa a sunat în esenţă răspunsul Elenei. Deci cuplul Ceauşescu ştia clar că este o lovitură de stat şi că noua putere reprezentată de autorii loviturii de stat au pus la cale măcelul de pe străzile oraşelor României, cu diversiunea mercenarilor şi teroriştilor ca să distragă atenţia că un grup organizat şi fiinanţat de URSS, cu complicitatea serviciilor secrete maghiare, iugoslave și occidentale, va prelua puterea. Ceauşeştii au continuat demn în faţa plutonului de execuţie: “Împreuna am luptat, să murim împreună. Daca vreti să ne omorati, ne omorâţi pe amandoi, împreuna, nelegaţi.” Acestea au fost printre ultimele cuvinte ale Elenei Ceausescu în timp ce era condusă, alaturi de Nicolae, către zidul sfârşitului lor. Un pluton de execuţie alcătuit din trei soldaţi paraşutişti – deşi se spune că alte sute de soldati se oferiseră voluntari – a îndeplinit sentinţa tribunalului improvizat la Târgoviste, în ziua de 25 decembrie 1989. în urma unui proces expediat rapid, în doua ore, în care atat procurorii cât şi avocaţii apărării au părut că se răfuiesc personal cu cei doi inculpaţi.
Conspiratorii din completul de judecată conduşi de generalul Victor Stănculescu s-au pus pe chefuit şi băut whisky confiscat încă din elicopterul care ducea cadavrele dictatorilor spre Cimitirul Militar Ghencea. Nu aveau nicio mustrare de conştiinţă, numai o sete nebună să bea şi să mănânce în cinstea victoriei loviturii de stat că o facţiune moscovită a preluat în mod criminal puterea la Bucureşti. La doar câteva ore după execuţia soţilor Ceauşescu, completul de judecată de la Târgovişte s-a întors la Bucureşti cu două elicoptere, în care a adus şi cadavrele celor doi. După ce au aterizat pe stadionul de rugby din Complexul Sportiv Steaua, membrii completului au luat masa. Iar mâncarea a fost aleasă, pentru a sărbători libertatea proaspăt câştigată. Dan Voinea, procurorul din procesul Ceauşeştilor, a istorisit în faţa Comisiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 ce s-a întâmplat după execuţie. “Ne-a dat nişte aperitive: brânză, salam, ne-a dat câte o friptură cu piure de cartofi şi ne-a dat să bem vin negru. Şi whisky. Cristian Gaţu a venit cu whisky. A venit cu nişte sticle cu whisky şi era o noutate”, a declarat Dan Voinea. Preocupaţi cu mâncarea şi băutura, membrii completului de judecată au uitat de cadavrele Ceauşeştilor, care până la urmă au fost rătăcite.Cei din completul de judecată au coborât din elicoptere şi s-au dus direct la masă, fără să vadă unde sunt lăsate cele două colete însângerate. Iar soldaţii care au fost puşi să le păzească s-au speriat de o Dacie neagră care trecea prin zona stadionului Ghencea şi au luat-o la fugă, fără să se mai întoarcă. Ceauşeştii au stat o noapte întreagă sub cerul liber, pe stadionul 2 din Ghencea.
Pentru circul însângerat şi morţii din decembrie 1989, când noua putere FSN condusă de Ion Iliescu a preluat puterea, nu a plătit nimeni. Parchetul Militar a închis dosarul Revoluției, batjocorind pe români și ideea de Justiție. E timpul ca justiţia să-şi facă treaba şi dosarul crimelor revoluţiei române de după data de 22 decembrie 1989, când pentru morţii nevinovaţi este responsabil Iliescu şi clica sa de agenţi KGB, să fie finalizat. Iliescu pentru sângele vârsat în acele zile, cu terorişti inventaţi şi pentru sângele din ziua de Crăciun, trebuie să fie judecat. Sângele morţilor nevinovaţi strigă de dincolo de morminte să fie răzbunat. Ion Iliescu trebuie să plătească juridic pentru crimele sale înainte să plătească în ceruri, iar locul lui trebuie să fie astăzi la Jilava lângă generalul Victor Stănculescu, nu de pensionar de lux ce-şi râde în barbă de morţii revoluţiei. Românii încep să nu mai creadă în revoluţia română din decembrie 1989, ci să vadă în ea doar o lovitură de stat sângeroasă pusă la cale de o clică conspirativă însetată de sânge şi plătită de Moscova, cu contribuția serviciilor secrete occidentale. Nu va fi pace socială şi politică în ţară dacă cei vinovaţi de crimele din decembrie 1989 nu vor plăti în faţa instanţelor de judecată. S-a dovedit din declarațiile recente ale membrilor plutonului de execuție, că aglomerarea cu soldați a cazarmei era o regie, la fel ca și atacurile presupuse ale teroriștilor asupra unității militare, pentru a justifica de urgență crima cu premeditare, Pe 25 decembrie 1989 nu am asistat la un proces legal, ci la o crimă cu premeditare. Cei vinovați aflați în viață: Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Voican Voiculescu și Petre Roman trebuie aduși în fața Justiției și judecați pentru instigare la omor și asasinat. Până nu se va face dreptate, nu va fi pace și liniște în țara noastră. O echipă de conspiratori sovietici atei și neo-marxiști au însângerat deliberat, prin crimă, ziua de Crăciun, ei au pătate mâinile de sânge, iar moral poporul român plătește tot jaful programat și organizat din avuția națională de 33 de ani.
Ionuţ Ţene
12 comentarii la “Asasinarea lui Nicolae Ceaușescu. Crimă cu premeditare”
Cine sa-i aduca in fata plutonului pe acesti farisei?
Interesant ar fi sa aflam cine au fost Papusarii care i-au comandat pe aceste marionete si ce au castigat ei ca ce a pierdut Romania vedem-cateva milioane de refugiati,cateva mii de miliarde de euro lipsa din gestiunea tarii.
Da, e rusinos si inimaginabil pt cine are calitatea de om , cum s-a derulat totul – probabil din spaima sau din graba… – ar fi bine ca d-l Iliescu sa scrie o carte care sa fie publicata dupa moartea lui – pt ca poporul roman sa stie adevarul
ca alaturi de C, Gatu era si C. Topescu, mare urator al Ceausestilor pt. ca-i luasera microfonul de la gura pe motiv de filo-maghiarism? De ce nu sunteti corecti, la ce va ajuta omisiunea asta?
Nu vom afla niciodata adevarul,poate nepotii nostri,dar atunci va fi prea tarziu.Generalul Militaru,spunea daca va fi ales presedinte ne va spune adevarul despre asazisa revolutie si nu dupa mult timp a murit.Cam asa s-a lucrat si cu moartea sotilor Ceausescu pentru a nu se mai afla adevarul.Criminalii traiesc bine mersi si in ziua de azi.
eheiii… sunt multe lucruri încă ascunse. sau trucate, sau…
de ce nu se preocupă nimeni să scoată la lumină tregedia de la aeroportul Otopeni, din 23 decembrie?! sunt câteva elemente fără dubii (probe clare) și care, legate între ele, ar scoate la iveală un „scenariu ratat”. cine l-a conceput (se știe). cine l-a dat peste cap (iarăși, se știe) de ce comandantul apărării aeroportului, un lt. col., nu a fost adus, niciodată, în vreo anchetă?
ACESTA ESTE UN CAZ CARE NU SE VREA SĂ FIE LIMPEZIT. de ce, oare, cerea Sergiu Nicolaescu, amnistie generală pentru toți cei implicați în acele evenimente?
Am asistat cu totii la schimbarea regimului politic,a trecerii de la socialism la capitalism,aceasta schimbare nu a fost urmarea vointei poporului ci a intereselor unei conspiratii mondiale,ca urmare a crizei profunde a societatii cqpitaliste dezvoltate, a supraproductiei acesteia pe fondul lipsei pietelor de desfcere,In acesst context s-a impus destabilizarea regimurilor socialiste din tarile de est ale Europei si dezmembrarea URSS in care scop s-a investit un important capital financiar si uman.Sangeroasele evenimente din Romania puteau fi evitate daca din ambele parti exista un dram de ratiune,renuntarea la putere la timpul critic cand s-a atras atentia asupra inevitabilului cataclism ce va urma,apoi prea multa graba si sete din partea instaurarii noii puteri,in rest o reusita mascarada la care agentii secreti ai puterilor straine au reusit sa anime populatia care a platit cu acest prilej cu sangele varsat,mai putin eroic a numeroaselor victime.Au fost prea multi actori decisivi si antrenanti ai evenimentelor,ca sa se poata afla adevarul,doar prezumptiv ne oprim la unele invinuiri.Buch,Gorbaciov si Papa de atunci ar fi capabili sa ofere cheia pornirii acestui scandal de nivel planetar.
Felicitari prietene Ionut…….foarte interesant si bun articolul. Regimul criminal instaurat dupa 22 decembrie in tara noastra……nu se putea instaura decat printr-o crima odioasa. Atunci nu a murit doar cuplul Ceausescu……a murit insasi independenta Romaniei. Bunul Dumnezeu sa-i ierte pe cei 2 Ceausesti…….iar pe cei care au tradat si ne-au vandut ca pe niste animale……..fundul iadului e prea putin pentru raul pe care l-au facut tarii nostre.
Daca ce s-a intamplat atunci dam vina pe altii ,ce a fost dupa aceea pe cine mai dam vina? Suntem chiar asa nevinovati? Ne consideram mimoza pudica?
Mda ac. este adevarul si noi nu am stiut atunci .
Poate ne zici ceva ce nu stiam Tene…ai facut si matale un rezumat subtire de liceean de la un liceu industrial. Un fel de amalgam de teorie conspirationista impanata cu sos de lovitura de stat rezultand astfel un ghiveci pe care-l mancam de 25 de ani. De la statura matale de istoric cu pretentii asteptam mai mult
Adevărul s-a știut din timpul PUCIULUI, de cei care aveau ceva minte și vroiau să VADĂ și să GÂNDEASCĂ puțin. (Mașini cu prelată (cu numre cu alfabet chirilic) ale armatei URSS pe drumurile României. Conducătorii în pulovere vorbeau de la balcon, dar mureau împușcați românii din stradă și din case….. Ori intr-o revoluție dacă omori capii, împrăștii mulțimea)
REZULTATUL!!!! cuplul Ceausesc au o cruce la mormintele lor…..Iar!!!!Sergiu Ncolaescu!!!!!!!!!!