Alianța PSD-PNL continuă, și în acest mandat, cu sprijinul USR, UDMR și al minorităților naționale. Opoziția conservatoare AUR-SOS-POT scârțâie din prima, la Camera Deputaților.
Ilie Bolojan (PNL) a fost ales azi Președinte al Senatului și devine omul nr. 2 în stat, după ce a primit 70 de voturi. PSD și PNL au împreună 58 de senatori. Este evident că diferența de 12 voturi vin de la aliații acestora: UDMR (10 senatori) și, indiscutabil, ”pro-europenii” de la USR, aliații tradiționali ai PSD și PNL.
Senatorul Mircia Chelaru, propunerea AUR, a primit doar 29 de voturi. Cum grupul AUR are 28 de membri, este evident că, cel puțin 1 vot a venit în favoarea sa dinspre colegii de Opoziție. La rândul său, Cosmina Nadia Cerva, propunerea SOS, a primit 14 voturi. Cum SOS are 12 senatori, reiese că, cel puțin 2 voturi au venit dinspre colegii din Opoziție. Ceea ce este, din nou, bine. Altfel spus, cei doi candidați ai Opoziției conservatoare au primit împreună 43 de voturi din totalul de 47 de senatori de Opoziție, în timp ce reprezentantul Puterii a primit 70 de voturi din totalul de 87 de senatori ”proeuropeni”.
La Camera Deputaților, Ciprian Șerban (PSD) preia șefia, fiind ales cu 195 de voturi „pentru”, contracandidatul acestuia, deputatul SOS Dumitru Coarnă, obținând 86 voturi.
În această Cameră, PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale altele decât cea maghiară, fără USR, dețin 153 de deputați, iar împreună cu USR, 193 de deputați, ceea ce duce la concluzia că USR a votat cu PSD-PNL, ca de fiecare dată, dar, și mai grav, o parte semnificativă dintre noii aleși de la AUR, SOS și POT au ales varianta ”proeuropeană”.
Opoziția conservatoare numără 115 deputați, dintre care AUR 63, SOS 28 și POT 24. Diferența de minus 29 de voturi ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru funcționarea viitoarei Opoziții parlamentare.
Ringo Dămureanu