Mulți am fost mirați, ba chiar contrariați de faptul că unii intelectuali români s-au ridicat împotriva lui Călin Georgescu, ori, mai bine zis, împotriva “fenomenului Călin Georgescu” care se manifestă acum în țara toată.
Mie, atitudinea aceasta stranie a unor intelectuali mi-a amintit de una dintre vorbele înțelepte ale lui Mahatma Gandhi, care suna — aproximativ — astfel: “Cel mai mare pericol pentru un popor colonizat sunt intelectualii educați de colonizatori.”
Fapt este că mulți dintre intelectualii noștri, educați fiind în Occident, ori măcar în spirit occidental, se rup din rădăcinile lor, nu mai simt, nu mai înțeleg sufletul neamului lor, nu mai pricep dorințele și suferințele celor dintre care provin, ba de multe ori ajung chiar să-și disprețuiască propria țară, simțindu-se mult superiori, prin simplul fapt că și-ar fi însușit o cultură superioară. Ei devin astfel niște false elite, adică elite care nu-și mai pot îndeplini rolul în societate, nu mai pot face binele țării lor, așa cum ar fi normal, așa cum fac elitele adevărate. Elitele adevărate înțeleg sufletul țării din care se trag și își înțeleg totodată rostul în societate, drept care și își fac datoria de a-și servi societatea. Elitele false ajung de multe ori chiar să-i facă rău propriei lor țări. Și toate acestea din pricină că s-au rupt de sufletul țării și nu-l mai înțeleg.
Același fenomen se întâmplă, din păcate, și cu elitele politice. Dar în cazul lor, consecințele pot fi încă mult mai grave. În momentul când elitele politice își pierd bunele relații sufletești cu cei pe care îi au de condus, devin, pur și simplu, un pericol pentru societate. Societatea e ca un organism, având drept creier elitele sale. Dacă creierul unui organism nu-și mai îndeplinește rolul, organismul întreg riscă să piară.
Problema este deci că o destul de mare parte din elitele din România s-au dezrădăcinat și și-au pierdut, în consecință, relațiile sufletești cu neamul lor și și-au pierdut, implicit, și sufletul lor propriu. Și nemaiavând suflet, membrii acestor elite se conduc doar după niște reguli inoculate de alții, în mintea lor. Iar despre cei care nu se conduc după astfel de reguli, declară — cu aere de superioritate — că sunt “pleava societății”.
Dar această pierdere a sufletului nu se întâmplă numai în România. Se întâmplă acum în toată lumea occidentală. Lumea occidentală modernă a ajuns, în ultimele secole, la succese atât de mari în științe și tehnologii, folosindu-și exclusiv mintea, adică gândirea exactă, încât de suflet și-a uitat, ba a ajuns chiar să disprețuiască raportarea omului la lume, prin suflet. Nimeni nu se mai ocupă de acea foarte importantă educație a sufletului, care pe vremuri se făcea, în principal, prin limbajul simbolic al religiilor.
Putem înțelege gravitatea acestui fenomen al pierderii sufletului, gândindu-ne, pur și simplu, la două expresii ale limbii române. Se spune că o ființă este “fără suflet”, atunci când face rău ființelor din jurul său. Și se spune că o ființă “și-a pierdut sufletul“, atunci când moare. Deci pierderea sufletului poate înrăi un om, ori îl poate chiar omorî!
Și fenomenul acesta este valabil și în cazul colectivităților umane, deoarece colectivitățile umane sunt tot ființe și buna lor funcționare se înrădăcinează tot în sufletul lor, în sufletul colectiv pe care îl au. Numai o colectivitate care se bazează pe un suflet colectiv sănătos, viguros, poate fi o adevărată comunitate. Toate crizele actuale ale Occidentului — ideologia neomarxistă, globalismul, războaiele, problemele ecologice — provin din incapacitatea omului contemporan și a societăților contemporane de a se raporta la lume, la semeni și la natură, prin sufletul lor, adică deplin, cald, prin rezonanță sufletească, prin iubire.
Toate ideologiile sunt de fapt niște exprimări reducționiste ale sufletului colectiv. Și se știe din istorie la ce catastrofe au ajuns societățile conduse după niște ideologii, după niște imagini reducționiste ale relațiilor omului cu lumea sa, de fapt!
Globalismul este tot o ideologie, o teorie contra naturii, contra adevărului evident că fiecare comunitate umană își are caracteristicile sale specifice. Diversitatea este una dintre frumusețile lumii. Cum ar arăta lumea dacă toate speciile de animale s-ar reduce la una singură? Cum ar arăta plantele dacă ar fi toate de un singur fel?
Iar în ce privește războaiele și problemele ecologice, ele provin clar din lipsa de relații sufletești — adică din lipsa de iubire — a oamenilor față de semeni și față de natură.
Regăsirea sufletului ar salva așadar omenirea din toate crizele sale de acum, redându-i omului capacitatea de a trăi în armonie cu lumea, cu semenii și cu natura, așa cum se trăia în comunitățile sătești tradiționale, de exemplu — în acele comunități care se conduceau după principiul creștin al iubirii, al iubirii de semeni și de Dumnezeu și, implicit, de natură, natura fiind creația lui Dumnezeu. Problema cea mare a lumii moderne este că a uitat de acest principiu al iubirii — omul modern și-a limitat, din păcate, relațiile cu lumea exclusiv la gândire, uitând de iubire.
Și cred că ceea ce se întâmplă acum în întreaga politică mondială, această luptă între globalism și suveranism, ține tocmai de tendința de a regăsi relațiile umane bazate pe suflet — este tendința de a reîntemeia relațiile umane de domeniul politicului, pe sufletul colectiv al fiecărui neam. Globalismul voia să ne transforme pe toți în niște aparate programabile, într-un fel de inteligențe artificiale, lipsite de suflet, funcționând după niște reguli rigide, inventate și impuse de câțiva oligarhi, pe când suveranismul vrea să se bazeze pe o regăsire a acelui suflet colectiv pe care fiecare neam îl are.
Și suveranismul înseamnă totodată conducerea unei comunități de către un om — ori de către un grup de oameni — care este cu adevărat reprezentativ pentru acea comunitate, reprezentativi pentru o comunitate fiind cei care pot rezona sufletește cu acea comunitate, care îi înțeleg dorințele și suferințele și care deci vor și pot să îndrume comunitatea către binele ei. Iar membrii comunității recunosc numaidecât astfel de conducători, astfel de lideri adevărați, pur și simplu prin faptul că simt că rezonează sufletește cu ei.
Dar în calea acestei treceri de la globalism la suveranism, apar tot felul de piedici puse de către falsele elite aflate încă la conducere, care sunt înfricoșate că își vor pierde toate privilegiile pe nedrept câștigate.
Membrii falselor elite vin, de pildă, cu argumentul că suveranismul ar fi de fapt un naționalism extremist periculos, ceea ce este total fals. Sigur că și suveranismul, adică politica bazată pe sufletul colectiv al societății, poate degenera în vreo ideologie, poate derapa chiar în naționalisme extremiste, dar numai dacă iubirea de propria etnie ajunge să se degradeze, însoțindu-se de ură pentru alte etnii, ceea ce, în cazul unor suflete sănătoase nu se poate întâmpla. În cazul unor suflete curate, patriotismul, care este un fenomen normal, sănătos, nu poate degenera în patologii de tipul șovinismului sau xenofobiei. Printre opozanții suveranismului, mai sunt și mulți indivizi din conducerile actuale care nici măcar nu pricep ce se întâmplă, ei judecând lumea în continuare după principiile lor “fără suflet”, conform cărora doar banii mulți și accesul la putere contează. Indivizii aceștia cred în continuare că valoarea unui om se cunoaște, nu după sănătatea sufletului său, respectiv după capacitatea sa de a-și iubi semenii, de a rezona sufletește cu ei, ci doar după averea și puterea pe care a reușit să și le însușească. Ce te faci cu toți acești oameni rătăciți? Să-i dai la o parte distrugându-i pur și simplu, nu ar fi un gest de omenie, nu ar fi un gest demn de niște suflete bune. Și atunci, poate că oamenii aceștia ar trebui reconvertiți. Dar se mai pot oare reconverti și cum se pot oare reconverti niște oameni lipsiți de suflet?
Eu cred că a existat cineva pe lume care a reușit să rezolve o astfel de problemă. Și acela a fost Mahatma Gandhi. Am înțeles acest lucru în 2020, când i-am citit autobiografia. Am rezumat atunci ce înțelesesem, într-un text cu titlul: O PROFUNDĂ SOLIDARIZARE A OAMENILOR BUNI LA SUFLET
POATE FACE CA RĂUL DIN CEILALȚI SĂ DISPARĂ DE LA SINE (https://www.facebook.com/share/p/19Vn477DT5/), în care mă întrebam, încă în 2020, dacă își va găsi oare și România un Mahatma Gandhi? Și iată că un Mahatma Gandhi al României a apărut, prin Călin Georgescu, prin acest om care ne îndeamnă la o revoluție pașnică, prin acest om care rezonează cu sufletele oamenilor și i-a făcut pe foarte mulți să rezoneze sufletește cu el și totodată să rezoneze unii cu alții. Succesul lui în alegeri vine tocmai din trezirea acestor legături sufletești, vine din faptul că apariția lui a trezit sufletul colectiv al țării.
Și culmea este că exact această calitate de a rezona sufletește cu oamenii îi este reproșată — într-un mod absolut ridicol! —, atunci când i se spune că seamănă mai mult cu un preot, decât cu un politician! Și multe alte reproșuri ce i se aduc vin din aceeași pricină: vin din faptul că cei care îl critică disprețuiesc raportarea unui om la lume prin suflet, ba poate nici nu pricep nimic dintr-o astfel de raportare. Sar să declare sentențios că un astfel de om nu e decât un ciudat, dacă nu chiar un mistic. Sau îl încadrează în anumite curente de gândire contemporane, precum cel numit “new age”, de pildă, curente care sunt de fapt încercări — poate nu prea reușite! — de a recupera relațiile sufletești ale omului cu lumea.
Cei care nu mai au suflet, cei care nu cunosc decât relațiile mentale reci — poate chiar cinic de reci! — între oameni, nu pot înțelege un astfel de fenomen al trezirii relațiilor sufletești. Și atunci explică ceva ce nu înțeleg, prin altceva ce nu înțeleg! Caută tot felul de explicații ridicole, de domeniul tehnicilor informatice moderne, pentru succesul lui Călin Georgescu: propagandă pe ascuns plătită pe TikTok, ori manipulări cibernetice venite din exteriorul țării. Ei se gândesc doar la șmecherii legate de bani și de puteri străine, pentru că, în cazul lor, se aplică perfect vorba că “fiecare judecă după sine”. Ei doar la astfel de șmecherii se pot gândi, pentru că ei doar la șmecherii se pricep și își închipuie că lumea asta toată doar pe bază de șmecherii funcționează!
Nu voi uita în veci cum l-am auzit pe un individ cu importante funcții politice, declarând, cu toată seninătatea și cu toată seriozitatea, la un post de televiziune — prin anii ‘90, cred — că “politician bun este cel care știe să-și compromită adversarii”. Adică rostul politicianului nu este să-și înțeleagă poporul, rezonând sufletește cu el, ca să îl știe conduce spre binele lui! Rostul politicianului este doar să-și gestioneze rivalitățile, adicǎ, de fapt, să se împungă aiurea, cu “adversarii” săi. Ceva mai mizerabil nici nu știu dacă am auzit vreodată! În momentul acela m-am scârbit atât de rău, că până de curând nici nu am mai vrut să aud de politică.
Dar de când m-am retras pe plaiurile mele maramureșene natale și văd aici atâția oameni minunați, buni la suflet, oameni de omenie și cu bun simț, a ajuns să mă îngrozească ideea că astfel de oameni cumsecade sunt conduși de tot felul de netrebnici, de elite politice decăzute moral. Și la fel de grav mi s-a părut că și printre personalitățile culturale de frunte, care fac educația generațiilor viitoare, sunt, în multe cazuri, persoane decăzute în jalnice servilisme față de culturi străine, ori în formalisme seci preluate de-a gata, de cine știe de pe unde. Profesorii de felul acesta îi spală pe bieții noștri tineri pe creiere și le dereglează sufletele, distrugându-le atât gândirea, cât și moralitatea. Am încercat să înțeleg cum de se pot întâmpla astfel de grozăvii. Și așa am ajuns să-mi dau seama că o mare parte a elitelor noastre — și a celor culturale, dar mai ales a celor politice —, sunt formate din oameni care și-au pierdut relațiile sufletești cu lumea, care nu mai știu că rostul lor este să-și ajute semenii, care nu mai știu decât să-și urmărească propriile interese meschine, cu tot felul de viclenii și cu tot felul de slugărnicii față de cei ce li se par lor puternici.
Dar, așa cum spuneam, fenomenul acesta nu se întâmplă numai la noi, el se întâmplă în toată lumea. Poate doar că la noi, contrastul între categoria netrebnicilor și restul populației este mai mare, pentru că la noi, în România profundă, în satele care mai reușesc să-și păstreze tradițiile, mai sunt încă foarte mulți oameni cu suflete bune, cu o cultură a sufletului sănătoasă, dată atât de munca lor în natură, cât și de spiritul comunitar și, nu în ultimul rând, de credința lor în Dumnezeu, de religiozitatea care le educă sufletele. În România profundă, se mai păstrează acea cultură a sufletului, care îi lipsește foarte tare — periculos de tare deja! —, Occidentului modern.
Și mai trebuie spus aici că vechile elite ale României au înțeles toată această situație. Elitele din România nu au fost întotdeauna atât de rătăcite ca acum. În interbelic, elitele românești — atât cele politice, cât și cele culturale — se străduiau să îmbine armonios exemplara cultură a sufletului din satele de unde se trăgeau, cu marea cultură a minții pe care o învățau în universitățile occidentale. Și mulți au reușit să ajungă, în acest fel, la foarte valoroase sinteze! S-a ajuns la astfel de sinteze în multe domenii, începând de la medicină și până la filozofie, ba chiar și în politică.
Iar Călin Georgescu se trage din acele elite sănătoase de pe vremuri. E un mare dar de la Dumnezeu că a mai apărut la noi o astfel de personalitate, după ce elitele noastre adevărate au fost în două rânduri distruse: mai întâi fizic, adică trupește, prin condamnări la moarte și întemnițări, de către comuniști, și apoi moral, adică sufletește, prin re-culturalizări soroșiste, de către capitaliști. Am putea spune că societatea românească a fost o dată decapitată, iar apoi cu bună știință dezorientată. Spiritul ei sănătos s-a păstrat totuși în România profundă și există deci șansa ca personalități de tipul vechilor elite sănătoase sǎ poată trezi și răspândi acest spirit, atât în domeniul politic, cât și în cel cultural. Problema este însă că toți netrebnicii și hoții și ticăloșii — dintre care unii mai sunt și mândri de ticăloșiile lor! — din elitele noastre conducătoare actuale ar trebui făcuți să-și recapete sufletul și sănătatea morală. Rămâne de văzut dacă metoda lui Gandhi, care este și cea a lui Călin Georgescu, va reuși. Să ne ajute Dumnezeu să reușească!
Suzana Holan
