”Și, totuși, se putea mult mai rău! E doar o bătălie câștigată. Încă din sondajele pe care le-am coordonat în 2020 vedeam ca 30% din populația României are viziuni extremiste. Alții 40% erau profund orientați către valorile europene și UE. Diferența de 30% erau ambivalenți. De data asta, ambivalenții au reușit să găsească argumente pentru a vota Europa”, scrie Gelu Duminică pe Facebook.
Gelu Duminică susține că deși România a spus ”Nu” extremismului, este vorba despre o etapă, iar lucrurile s-ar putea schimba.
”Nu, nu e un vot pentru PSD, PNL sau USR ci un vot pentru Europa reală, cea a bunăstării și libertăților. Și un NU extremismului. Însă e doar o etapă nicidecum o certitudine.Peste 4 ani lucrurile vor arăta altfel. Vom avea o perioadă de crize (politice și economice) care vor lăsa urmează adânci și vor îngroșa faliile din societate. Numărul dezamăgirilor va creste, și la fel se va întâmpla și cu pauperii!”, consideră acesta.
Sociologul subliniază că este necesară o reformă a clasei politice și o accelerare a eforturilor de democratizare a țării.
”Liderii politici nu par pregătiți să audă vocea poporului și clasa politică este tot nereformată. Mișcările suveraniste vor continua să catalizeze nemulțumirile. Și se vor prezenta drept „soluția reală” pentru România. Și mulți dintre cei care i-au amendat ieri, îi vor crede.
Semnalul este clar: clasa politică este obligată să se reformeze. Și societatea civilă trebuie să-și accelereze munca pentru democratizare. De nu vom face astea, peste 4 ani, riscăm să re-ajungem în groapa umanității”, încheie Gelu Duminică.
NapocaNews