Mulțumirea față de viață este mai mare în rândul tinerilor, vârstnicilor și al celor care trăiesc în mediul urban. De asemenea, respondenții care sunt de părere că țara merge într-o direcție bună, persoanele cu studii superioare și votanții PSD, PNL și USR sunt mai mulțumiți decât media de nivelul lor de trai.
În schimb, 29% dintre români au avut cel puțin o experiență generatoare de mare tristețe în 2024, iar un procent similar (28%) a fost afectat de mai multe situații triste. Cei mai afectați de aceste momente sunt femeile, persoanele cu educație scăzută, votanții AUR și ai POT.
Războiul în apropierea României (24%), criza politică (23%) și creșterea prețurilor (20%) au fost cele mai mari îngrijorări ale românilor în 2024. De asemenea, criza politică a cunoscut o creștere semnificativă în rândul îngrijorărilor, față de anul anterior, când doar 6% dintre români erau îngrijorați de acest subiect.
Totodată, boala a devenit o îngrijorare pentru mai mulți români decât în 2023 (14% față de 10%), iar creșterea prețurilor, care în 2023 îngrijora aproape o treime dintre respondenți, este acum un subiect de preocupare pentru unul din cinci români.
Cum s-au simțit românii din punct de vedere financiar și al sănătății
În ceea ce privește situația financiară, pentru 30% dintre români, anul 2024 a fost mai bun decât 2023, în timp ce 30% consideră că a fost mai rău. Aproape 40% dintre respondenți spun că situația financiară a rămas neschimbată față de anul anterior.
În ceea ce privește sănătatea, 28% dintre români consideră că starea lor de sănătate s-a înrăutățit în 2024, în special femeile, persoanele de vârstă medie și cei cu educație scăzută.
Locul de muncă în 2024: îmbunătățiri și dificultăți
Situația la locul de muncă a fost mai bună pentru 27% dintre respondenți, mai rea pentru 25% și neschimbată pentru 48%.
Încrederea în profesii și politicieni
În ceea ce privește încrederea în profesii, românii continuă să aibă cea mai mare încredere în pompieri (92%), specialiști în IT (71%) și ingineri (69%). În schimb, încrederea în politicieni rămâne scăzută, cu doar 10% dintre români având încredere multă sau foarte multă în aceștia.
Percepția românilor despre politica și guvernarea din 2024
În ceea ce privește politica și guvernarea, 60% dintre români consideră că 2024 a fost un an mai rău decât 2023. 56% dintre respondenți cred că politica economică a fost mai slabă decât în 2023, în timp ce doar 17% sunt de părere că economia s-a îmbunătățit.
NapocaNews