Evenimentul s-a desfășurat după slujba Vecerniei și cuvântul de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”. Ierarhul a vorbit despre „Domnul Hristos – Pomul Vieții” și a explicat că pomul de Crăciun Îl simbolizează pe Domnul nostru Iisus Hristos.
„Pomul de Crăciun, prezent în toate casele, nu este altceva decât simbolul Domnului nostru Iisus Hristos, care vine să Se nască și să crească, să ne mântuiască”, a spus ierarhul.
Concertul a fost alcătuit din două părți: prima parte a fost dirijată de dirijorul secund Sergiu Stanciu, iar cea de-a doua parte a fost dirijată de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
Din programul concertului au făcut parte colinde tradiționale, prelucrări corale și lucrări semnate de Ioan D. Ghirescu, Ioan Costescu, Valentin Teodorian, Paul Constantinescu, Ioan Brie, Achim Stoia, Teodor Teodorescu, Ioana Ghika Comănești, Vinicius Grefiens, Al. Pașcanu, Șerban Marcu și Ioan Bocșa.
La finalul concertului, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat membrilor corului un scurt cuvânt duhovnicesc și le-a mulțumit pentru colind și pentru că, prin cântul lor, în duminici și în sărbători, înfrumusețează slujbele din Catedrală.
Concertul a fost transmis în direct pe frecvențele Radio Renașterea și a fost prezentat de arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, tranmite Radio Renașterea.
După concertul din Catedrală, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, membrii corului l-au colindat pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei. Ca răsplată pentru colind, ierarhul le-a oferit cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2025.
NapocaNews