Fostul purtător de cuvânt la Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, face o analiză a situației din România, la trei decenii și jumătate după evenimentele care au dus la căderea comunismului.
„21 decembrie 1989 – izbucnirea Revoluţiei anticomuniste/ antitotalitare la Bucureşti.
Primii tineri împușcați la sala Dalles, primii oameni călcați cu camionul plin de securiști în Piața Universității. Disperare, lacrimi și mult, prea mult sânge.
21 decembrie 2024 – România grav subminată educațional, crunt divizată social, instituții esențiale ale democrației batjocorite în direct de violență nu doar verbală, de abjecție sfidătoare, de golănie cu pumnul amenințătoare.
Totul în rânjetele populismului analfabet, trădător, aproape triumfător.
Totul pe fondul unei pasivități naționale și instituționale strigătoare la cerul care are încă răbdare și la sufletele celor uciși într-un decembrie care s-a vrut solar pentru o țară ținută peste patru decenii în frig, frică și întuneric.
Josnicia umană nu e o noutate:
„Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina”.
Evanghelia după Ioan, capitolul 3”, a scris, pe Facebook, Vasile Bănescu.
Napocanews.ro