Cel mai bun candidat la președinția României, de ar fi fost să fie…Ion Gavrilă Ogoranu, născut român, 1 ianuarie 1923, simbolul rezistenței naționale armate anticomuniste din munți.
În 1990 la primele alegeri avea doar 67 de ani, om în putere, cu o strategie românească de tip cremene, în minte și suflet. Sistemul bolșevic de neo-ocupație Iliescu-Brucan-Roman a făcut imposibile astfel de candidaturi, generând în „alegerile” de după decembrie 1989, personaje sinistre, bufoni, cartoane, oameni de caracter slab, sau pur și simplu incapabili, care si-au jucat fiecare în parte rolul, fie de a compromite instituțiile statului atunci când au fost la putere, fie de a compromite „alternativa”, când au fost în opoziție.
Faceți o comparație între oricare dintre „candidați” și Gavrilă Ogoranu, adică comparați oțelul cu plastilina. Omul a rezistat 30 de ani în munți în condițiile în care o întreagă dictatură sub doi președinți l-a vânat neîntrerupt, cu cele mai puternice trupe de securitate din Estul Europei pe urmele lui. Asta înseamnă credință, strategie, putere. Nu a făcut niciun compromis și fiecare cuvânt de-al lui, vorbit sau scris în cărți a fost susținut de fapte. Gândire limpede, principii tari, ținerea direcției, a cuvântului dat, oroare de trădare, un creier de izvor, nu unul în care se amestecă noțiuni contrare de tipul capului- varză. Lucruri simple pe vremea lui Ion Gavrilă Ogoranu, extrem, extrem de rare astăzi, căci de aceea am ajuns unde am ajuns. Eroul nostru nu a fost învins de sistem…si poate e mai bine că nu a candidat, pentru ca legenda să nu fie învinsă de… vot…ci să fie aleasă de neam.
De-ar mai fi trăit astăzi, cred că s-ar duce din nou în munți să lupte pentru România împotriva tuturor.
Dr. Mihai Tîrnoveanu
