Distribuie articolul

Dragoș Sprânceană, unul dintre românii care se laudă că devenit oameni de bază pentru preşedintele Statelor Unite Donald Trump, a vorbit luni seară despre o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale din România, din luna mai. Un fost salvamar din Constanța, Sprânceană a ajuns să fie un lider în industria transporturilor din SUA. După o postare controversată a jurnalistei Anca Alexandrescu, Dragoș Sprânceană a cerut drept la replică.

Dragoş Sprînceană a discutat despre situaţia politică din România şi despre alegerile prezidenţiale. El a menţionat că direcţiile lui Călin Georgescu se aliniază parţial cu cele ale partidului republican american, dar a subliniat că USR nu are legături cu programul republican.

Întrebat despre o posibila candidatură, Dragoş Sprînceană a declarat că, dacă poporul îşi doreşte acest lucru, nu ar exclude posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din România din luna mai.”Haideţi să vorbim în puţin timp şi să vedem dacă este o soluţie viabilă. Eu, de obicei, ca şi în afaceri, când mă bag, de obicei câştig şi nu intru doar aşa să mă aflu în treabă sau ca un om de afaceri. Şi fiindcă îmi pasă atât de imaginea mea, cât şi de imaginea României, nu vreau să iau decizii premature. Dar în momentul când voi candida înseamnă că sunt cam sigur că aş putea să câştig. Dar, da, ar fi prematur.” „Haideţi să mai aşteptăm puţin.” – a completat el.

„Dragoș Sprînceană era foarte fericit să se pozeze cu Iohannis în 2022… Acum se cațără pe valul Călin Georgescu intenționând să candideze și intră la Gâdea în emisiune…“, remarcă fostul parlamentar Liviu Pleșoianu, publicând o imagine, din 2022, dintr-o vizită a președitelui în SUA în care apare Dragoș Spreănceană

„Care e legătura dintre… Becali, Simion și unul din domnii din pozele publicate de vedeta TikTok! Ce o să mă distrez azi! Ah, și dl. Sprînceană care brusc vrea să candideze la prezidențiale și îl sună pe Georgescu să-l întrebe ce planuri are înainte să intre la Gâdea” a scris Anca Alexandrescu.

De asemenea, a adus în discuție numele lui Dragoș Sprînceană, care, potrivit jurnalistei, ar spera să candideze pentru funcția de președinte, dar înainte de a face acest lucru ar trebui să afle care sunt planurile lui Călin Georgescu.

Postarea Ancăi Alexandrescu a stârnit reacții rapide, iar Dragoș Sprînceană nu a rămas indiferent. Acesta a simțit nevoia să-și apere imaginea publică și să răspundă direct acuzelor. Într-o intervenție pe rețelele de socializare, Sprînceană a cerut „dreptul la replică” în emisiunea Ancăi Alexandrescu, dorind să clarifice afirmațiile făcute de jurnalistă. „ Vă rog să îmi dați Drept la Replică în direct la dumneavoastră în studio la București! Puteți să mă întrebați orice și vreau să am dreptul să pun orice întrebare vreau și eu. Aranjăm un timp disponibil pentru amândoi. Nu am spus că o să candidez. Am spus că dacă România mă vrea poate o voi face. Asta poate să fie acum, în 5 ani sau în 10 ani. După ce am promis amândoi că o să intrăm în direct de la Inaugurare!!! De ce nu am fost contactat în avans cu pregătiri pentru a intra în direct? Oare de ce!? Se făcea cumva prea multă publicitate? Antena 3 au fost singurii cu licență acolo. Sau cel puțin așa am fost informat. La ei am fost după Inaugurare. Vă rog să nu mă băgați pe mine în războiul Realitatea – Antena 3 fiindcă nu mă privește. Vreau să rămân imparțial. Vă mulțumesc. Deșteaptă-te, Române!”, a spus Dragoș Sprînceană.

Napocanews.ro