Distribuie articolul

De sărbători, am fost la Biblioteca Academiei Române și m-am cufundat din nou în manuscrisele lui Eminescu. Am trăit în preajma lor cele mai frumuase clipe din viață. Așa cum am trăit de fiecare dată când le-am pipăit cu ochii. Sunt vindecătoare. Când aveți probleme, mergeți și priviți-vă în oglinda lor clară, limpede, și veți găsi pașii salvării și soluția ieșirii din ceață. Opera lui Eminescu se află în manuscrisele lui. Te afunzi în ele ca într-o fântână a timpului, din care ieși purificat. Nimic din plasma vie a manuscriselor nu trădează pierderea controlului. Dați-mi o mostră din creația lui care să-i dovedească nebunia.

Nu există. Totul e clar la el, logic, limpede ca un cristal. Nici un delir, nici o angoasă hamletiană. Pur, ca natura sfântă, ca izvorul primordial. Manuscrisele sunt oglinda acestui veștmânt divin. Ele sunt fundamentul creației sale.

Alții l-au înnebunit, au scornit că a fost nebun, nebunii dracului! Gașca Patapleșanu i-a zis „cadavru din debara” și l-a aruncat sub preșul istoriei, prăfuiții naibii! L-au terfelit că a fost pitic, păros, ghebos, urât, când poza făcută la Viena îl arată LUCIFERIC, așa cum spune Divinul Critic. Bădița Creangă îl considera „un om frumos, cu o voce de aur, petrecăreţ şi pus pe glume şi poveşti”.

Câtă logică în Archaeus, câtă limpezime în poezia, teatrul și proza lui, parcă te-ai uita într-o apă clară, oglinda eternității.

Nici nu spui că a fost contemporan cu Nenea Iancu, căruia, când l-a angajat la ziarul „Timpul”, i-a explicat cum stăm cu moftul și el imediat a scos gazeta „Moftul român” și i-a zămislit pe moftangii.

Și ce ordonat și frumos scris avea Eminescu! Scrisul lui pare scos din caligrafia poeților medievali chinezi sau din arta miniaturiștilor olandezi, dar îl puteai citi și pe fața lui, când, la 19 ani, s-a fotografiat la Viena. Numai amartaloii scornesc că era negricios, că arăta ca dracu’, să-i ia dracu! Și că înjura, și că scuipa… dar am mai spus, să-i ia dracu!

A ajuns să trăiască din chetă publică, și din sanatoriu în sanatoriu, dar prietenii, ca să-i îngrijească mormântul la „Bellu” și să-i cinstească memoria, au creat un Fond „Eminescu”, care a ajuns azi la peste două milioane de euro. Nu mai vorbim de moștenirea sa poetică, din care s-au înfruptat tooți, o moștenire incalculabilă. Unde este acum acest Fond? Cine a făcut moșie din el?! Unde vă este mila creștină, cultul pentru marele geniu pe care l-ați pustiit? Nici după moarte nu-l lăsați să doarmă? Mergeți la Academie, să vă reflectați în oglinda manuscriselor lui, să vă aflați identitatea adevărată, în ea se vede patria întreagă și frumusețea poporului român!

Și atingeți ușor literele poeziei Eu nu cred nici în Yehova, veți simți o adiere de nouă lume, fiindcă lumea lui Yehova ne-a dat civilizația iudeo-creștină, o copie a crimei fratricide, după ce Cain l-a ucis pe Abel, ne-a dat inchiziția, holocaustul, războaiele mondiale, uciderea fraților între ei în Ucraina și Gaza, dar Dumnezeul lui Eminescu este altceva, este Deus Disidentum, un Dumnezeu apofatic, gata pentru O Nouă Geneză.

Am doi sfinți la care mă închin, Iisus și Eminescu. Modele ale Inocenței și Seriozității. Poeziile poetului sunt rugăciunile mele. Și când se gândea la Kamadeva, spunea „eu sunt budist”! Și când a scris despre Kama, Kamadeva, zeul indic al iubirii? Când alții îl scoteau din lumea rațională și-i tergiversau ajutorul de la stat, 120 de lei, pe care i-a primit post-mortem, când nu mai avea nevoie de ei. Avea nevoie numai de liniște și pace.

Cum avem și noi. Eminescu este liniștea și pacea noastră, echilibrul și mândria de a fi român. Ceea ce mă deranjează la Eminescu, este faptul că nu a fost nebun.

Grid Modorcea