Ziua de ieri a fost una specială. În mai multe locuri din Cluj-Napoca au fost manifestări ample, închinate lui Mihai Eminescu și culturii românești. La Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, sala „Transilvania” – proaspăt renovată, frumoasă ca o boltă de sub care ne privește Dumnezeu – a fost arhiplină, cu iubitori de muzică și poezie, între care și elevi de la „Barițiu”, care au fost și artiști, cuprinși în program. Căci, până la urmă, asta a fost: muzică și poezie și, mai ales, comuniune! Poetul Victor Constantin Măruțoiu, într-o formă de zile mari, a organizat o întâlnire cu publicul, a Editurii „Ecou transilvan”, editură condusă cu măiestrie de doamna Nadia Fărcaș, care l-a însoțit cu eleganță intelectuală pe poetul îngerilor în demersul său cultural de excepție. Manifestarea a fost prezidată de domnul Flavius Milășan, binecunoscutul, vrednicul director al instituției, cu personalitate inconfundabilă în peisalul cultural și artistic al metropolei. Au fost susținute conferințe despre poezia lui Eminescu, între care și cea susținută de discreta poetă Iulia Anamaria Ghidiu, autoare a unei poezii profund meditate asupra seninului. Au fost lansate trei cărți de poezie, s-a cântat folck, a fost și un recital de poezie eminesciană, dar și de autor, s-a dansat, s-a cântat împreună cu sala, a fost vernisată și o miniexpoziție de pictură florală. Am fost invitat să vorbesc în deschiderea manifestării și, mai apoi, să citesc din poezia mea (prezentat de Victor drept poetul pustinc, ceea ce mi-a plăcut, dar m-a și amuzat). A fost o atmosferă cu adevărat eminesciană: caldă, senină, chiar veseloasă, plină de Iubire și de prețuire eminesciană. Fotografiile au fost făcute de către poetul Romulus Moldovan, căruia îi mulțumesc și pe această cale!
Dumitru Cerna