Mel Gibson a declarat vineri la emisiunea ”The Ingraham Angle” de la Fox News, faptul că incendiile ar fi putut face parte dintr-o conspirație de evacuare a oamenilor și de reamenajare a terenurilor, potrivit Realitatea TV.
”Știu că s-au jucat cu apa, lăsând rezervele să plece dintr-un motiv sau altul. Ei fac asta de ceva timp. California are o grămadă de probleme care lasă mintea perplexă în ceea ce privește motivul pentru care fac lucrurile”, a spus Gibson Laurei Ingraham.
”Și apoi, în evenimente ca acesta, te uiți, ei bine, este intenționat? Ceea ce este un lucru nebunesc de gândit. Dar cineva începe să se gândească dacă există sau nu un scop în minte. Ce ar putea fi acesta? Știi tu, ce vor ei? Statul? Nu știu.”
Gazda emisiunii i-a răspuns: ”Ei bine, acum deja se vorbește. Și au dat deja pe post niște fișiere audio: Re-imaginarea modului în care are loc reconstrucția. Și, evident, există o mare nevoie de locuințe de înaltă densitate în California și în toată țara. Acesta e un mare impuls din partea celor care propovăduiesc schimbările climatice. Și auzim deja zvonuri despre asta. În acest caz, la revedere case unifamiliale. Bună ziua locuințe de înaltă densitate!”
”Da. Este destul de înfricoșător”, a răspuns Gibson. ” Și va dura zeci de ani pentru a face asta, de asemenea. Este ca și cum, chiar dacă, știi tu, dacă este o idee bună, ceea ce nu știu dacă este. Îmi amintește de vechii baroni ai vitelor care îi alungau pe oameni de pe pământ, știi.”
NapocaNews