În perioada interbelică și în plin comunism nivelator, celebrul istoric polonez Kazimierz Dobrowolski a scris numeroase articole, studii și cărți pe tema valahilor gorali, fiind un cercetător recunoscut și apreciat de elita academică poloneză. Cărțile sale despre valahii gorali sunt fundamentale în înțelegerea acestui popor cu rădăcini locale sau provenite din Țările Române, precum și de la sud de Dunăre. Dintre studiile sale de referință amintim: ”Migracje wołoskie na ziemiach polskich” (Migrațiile vlahi pe teritoriul polonez) și ”Studia nad nazwami miejscowymi Karpat polskich” (Studii asupra numelor de locuri din Carpații polonezi). Acestea sugerează o abordare pluridisciplinară a subiectului, din perspectiva istorico-geografică, etnologică, economică și onomastică. Pornind de la studiile lui Kazimierz Dobrowolski, care a fost un fel de ”guru” al istoricilor de la Universitatea din Cracovia, cercetătorul, sociologul și filosoful Stanisław Buda a cercetat obiceiurile, tradițiile și stereotipurile legate de ”onoare” la valahii gorali din Carpații Păduroși în perioada contemporană. Articolul reprezintă și o încercare de antropologie și sociologie rurală, care se încadrează în noul val al istoriografiei poloneze de recunoaștere a originii valahilor gorali din trecutul păstorilor români medievali de pe lanțul montan al Carpaților. Stanisław Buda a publicat relativ recent un studiu exhaustiv, ”Onoarea Goralilor”, în publicația ”Konińskie Studia Społeczno-Ekonomiczne” (2019), devenind de referință în ecuația cercetării vieții valahilor gorali în lumea academică din Polonia. Conceptul de ”onoare” în cultura montană poloneză evidențiat în textul lui Buda este un punct de plecare și pentru alte perspective și lucrări academice din gândirea poloneză de azi. Autorul inițiază o analiză aproape simptomatică a conceptul complex și comprehensiv al onoarei în cultura montană poloneză, mai bine zis la minoritatea gorală. Stanisław Buda recuperează concepțiile tradiționale despre onoare, precum și modul în care acestea au fost modelate de factori istorici, sociali și economici. Istoricul subliniază cu obstinație rolul stereotipurilor în reprezentarea onoarei montane și fațetele morale ale acestei reprezentări, legate de evoluțiile sociale și culturale. Importanța ”onoarei” în cultura tradițională poloneză, în special în rândul comunităților montane este o paradigmă de referință. Autorul polonez surprinde dimensiunea colectivă a onoarei, fiind foarte importantă la menținerea unui renume bun în cadrul comunității arhetipale. Factorii care au contribuit la o perspectivă socială a onoarei au fost legea diurnă și obișnuită – Ius Valachicum, tradițiile locale și rolul religios. Stanisław Buda semnalează stereotipurile comune, asociate cu onoarea muntenilor, evidențiind atât aspectele pozitive (de exemplu, curajul, loialitatea), cât și aspectele negative (de exemplu, agresivitatea, răzbunarea). În ultimi ani, mass-media poloneză, turismul de masă și alte forme de reprezentare culturală au contribuit la formarea și perpetuarea acestor stereotipuri privind ”onoarea” ca și concept de viață la valahii gorali. Autorul recunoaște rolul imaginii romantice și idealizate ale onoarei montane în crearea unor concepții distorsionate despre comunitate. Stanisław Buda abordează cu acribie într-un sens post-modern problematica onoarei la valahii gorali, legată de contextul socio-cultural al comunităților montane poloneze, integrând perspective interdisciplinare. Buda subliniază absența unei definiții unice a „onoarei gorale”. Spre exemplu – Ce înseamnă „onoare” pentru un tânăr din Zakopane versus un bătrân din Tatra? Diferențele nu sunt doar geografice, ci și generaționale, reflectând schimbările socio-culturale ale timpului nostru și provocările modernității la generațiile tinere din cadrul comunității valahilor gorali. Conceptul de „onoare” nu este izolat, ci este integrat într-un sistem complex de valori și norme sociale bine structurate și vechi de sute de ani. Aș spune că de o mie de ani. Onoarea este comprehensiv legată de loialitate față de comunitate, respect pentru tradiții, autosuficiență, curaj, independență, spiritul de comunitate, dar și elemente de conflict, rivalitate, sau chiar comportamente asociate cu mitul zbójnicilor (tâlharilor/haiduci). Istoricul polonez face distincția dintre „onoare” (ca valoare intrinsecă) și reputația (ca percepția externă). Buda sugerează această diferență ca o disjungere în comunitatea gorală. E o analiză științifică despre cum se reflectă această distincție în comportamentele și relatările din comunitățile montane. Cum își construiesc și își apără „onoarea” indivizii, și cum este percepută reputația lor de către ceilalți membri ai comunității gorale? Originile ancestrale românești ale populației montane din Carpații Păduroși, procesele de migrație, relațiile cu autoritățile centrale și cu alte comunități au modelat valorile sociale, inclusiv percepția onoarei ca o ”lege” care reglează conviețuirea. Buda menționează influența populației românești asupra conceptului de ”onoare” în cadrul comunității montane. Structura socială a comunităților montane gorale a influențat, de asemenea, conceptul de onoare. Ierarhiile sociale, poziția în cadrul familiei și comunității au avut un rol important în definirea și manifestarea onoarei. Buda menționează, de exemplu, rolul gazdei valahe, care reprezintă un regulator al relației dintre statutul social și modalitățile de exprimare a onoarei. ”Onoarea” gazdei este intrinsec conectată la accesul la resurse, la activitățile economice (pastoralism, agricultură). Gazda e un om înstărit și influent în lumea rurală. Conexiunile economice produce valori și un comportament adecvat, implicit legat de percepția onoarei în comunitatea gorală. Goralii erau oameni de curaj, iar unii dintre aceștia practicau haiducia, la fel ca frații din Carpați sau Balcani. Aș lega în manieră aristoteliană curajul de onoare la valahii gorali din Carpații Păduroși. ”Nu poţi reuşi nimic fără curaj. Este cea mai mare calitate a omului după onoare”.
Autorul percepe complexitatea conceptului de onoare, evidențiind faptul că nu există o definiție singulară, ci o gamă variată de interpretări și manifestări a acesteia. Filosoful polonez oferă în studiul său documentat reale perspective științifice din zona antropologiei, sociologiei, istoriei, lingvisticii și a studiilor culturale. Ceea ce este important în studiul lui Stanisław Buda îl reprezintă vechimea termenului de ”onoare” care provine din cultura populară, fiind un sterotip ancestral de la începutul evului mediu, când valahii erau parte a fenomenului transhumanței pe lanțul montan carpatic. „Fiecare goral știe că nu există aroganță, ci doar onoare.” Onoarea valahilor gorali este un lucru sacru, mitic, la fel ca și libertatea, pe care o subliniază ca epifenomen:”goralismul”. (Jarończyk-Urbaś, 2016). La valahii gorali, conform cercetării, primează sentimentul de mândrie și grija pentru o bună reputație în comunitate. Trebuie menționat imediat că specificul onoarei goralilor, în principiu, nu poate fi înțeles fără a lua în considerare toate aspectele care formează „caracterul” valahilor ca și o paradigmă, ce interferează reciproc prin cultura populară, obiceiurile, normele morale, mentalitatea, stilul de viață etc. Autorul polonez a luat în considerare și condițiile în care și-au desfășurat viața valahii gorali din zona rurală a Podhalei (mai largă sau mai restrânsă). Buda recunoaște că, în ultimele secole, situația lor juridică, economică și socială a suferit numeroase schimbări importante. Modernitatea i-a atins social-cultural și a alterat identitatea. ”De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că multe descrieri ale culturii gorale din secolul al XIX-lea au fost idealizate (góralomania), bazându-se adesea doar pe informații din auzite. Și astăzi, persistă în conștiința publicului diverse stereotipuri. În ultimele decenii, în zona Podhalei s-au stabilit mulți oameni din alte regiuni. Mulți dintre ei încearcă să continue tradițiile goralești. Dar oare mai rămâne ceva din tradiționala onoare gorală? S-a modificat în vreun fel în ultima vreme? Sau poate nu am avut niciodată de-a face cu un fenomen unic, coerent și consistent care ar putea fi definit ca onoare goralească?” Fără îndoială, de-a lungul veacurilor, locuitorii satelor valahe – nu doar din Podhale – și-au dezvoltat propriul cod etic, bazat pe onoare, încredere reciprocă și responsabilitate colectivă pentru creșterea copiilor și îngrijirea vârstnicilor. Aceste principii erau deosebit de înrădăcinate printre valahii gorali, care trăiau în condiții climatice deosebit de grele. Preotul Jan Gacek, capelanul Uniunii locuitorilor din Podhale, menționa autorului: „A fi goral este cu siguranță o chestiune de naștere, de absorbție a topografiei locului în care trăiești, încă din laptele matern. Când privești munții, te cheamă și îți spun ceva. Și spun despre severitatea vieții. Se poate spune că oamenii care trăiesc în munți sunt aceia pe care i-a zdrobit ploaia și i-a legănat vântul. Când ploaia trece prin om, îi sculptează caracterul. Și de multe ori nu e vorba doar de ploaie, ci de averse, de furtuni. La aceasta se adaugă vântul. Se știe că atunci când bate vijelia în munți, chiar și oamenii se schimbă. Condițiile de viață creează fenomenul goral. Condițiile grele necesită muncă grea. Pământul din munți este stâncos și este greu să crești ceva pe el. Trebuie să depui mult efort pentru a domestici pământul. Această muncă grea întărește goralii. Topografia le spune: nu vă va fi ușor. Trebuie să vă cereți mai mult, să oferiți mai mult, pentru a putea fi aici. Greutățile vieții în munți întăresc oamenii.” (Gacek, 2008)
Sociologul și filosoful polonez Buda recunoaște că valahii gorali (în special locuitorii din satul Podhale) au venit din Țările Române sau Balcani, refuzând totuși originaritatea sau autohtonitatea acestora din populațiile locale de daci liberi. ”Începând din secolul al XIII-lea (în special în secolele XIV și XV), pe teritoriul polonez au apărut coloniști vlahi din Balcani. Aceștia se ocupau cu creșterea animalelor. Pe măsură ce au asimilat și au adoptat dreptul local, au trecut la un stil de viață agrar. Colonistii polonezi au preluat tradițiile și sistemul economic tocmai de la vlahi”. (Zborowski, 1972; Dziadowiec, 2010). Autorul polonez aduce în atenție și opinia cunoscutul intelectual polonez Jakub Ostromęcki despre valahii gorali: „Întâlnirea localnicilor cu vlahi a fost dură. Długosz îi descria ca fiind oameni primitivi, brutali și predispuși la jafuri. Păstorii nomazi nu recunoșteau nicio autoritate asupra lor și nu respectau proprietatea private, la fel cum o făceau locuitorii de la câmpie. Influența vlahilor a fost atât de puternică, încât a sălbăticit o parte dintre gorali, care au început să se ocupe cu creșterea animalelor.” De asemenea, preotul Jan Wielewicki observa: „Și-au petrecut toată viața păscând turme, au jefuit. Unii dintre ei nu au fost niciodată la biserică și nu cunoșteau bazele credinței.” (Ostromęcki, 2018). După cum afirmă autorul, chiar și ”haiducia” (sau tâlhăria) specifică locuitorilor montani se poate simți influența vlahilor – „vechile lupte pentru pășuni între grupuri de păstori, cultul forței impus de condițiile de viață dificile, libertatea și independența. Era vorba de jaf, dar făcut deschis, fără abuz de forță, motivat de răzbunare, aventură sau faimă. A fi haiduc însemna să te simți superior celorlalți. Haiducul disprețuia munca zilnică, iar cele mai importante calități erau forța, îndemânarea, inteligența și loialitatea față de tovarăși. […] Urszula Janicka-Krzywda a descris haiducul ca fiind `un fel de inițiere`. Un factor care le spori, pe lângă altele, statutul social.” (Ostromęcki, 2018.)
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Franciszek Klein scria despre haiduci astfel: „Goralii sunt foarte harnici în timpul lucrărilor agricole, dar, odată ce această perioadă se termină, cad în lenevie și nu mai fac nimic până la recoltarea ovăzului și săpatul cartofilor. Unii dintre ei merg în Ungaria, alții își pasc animalele pe pășuni montane. Alții încearcă să găsească un mod de viață mai confortabil, să câștige din furturi. De notat însă că furtul printre gorali, în relație cu ei înșiși, este destul de rar. Locuințele și clădirile agricole sunt mereu deschise și nu se aude nimic despre furturile de animale. Este însă diferit față de străini. Expedițiile de hoție în zone mai îndepărtate, precum Spisz, Liptów și Orava, erau foarte populare în trecut. Acestea aveau caracter de haiducie sau, uneori, pur și simplu de jafuri.” (Klein, 1897, p. 6). De asemenea, celebru etnolog Roman Reinfuss, unul din fondatorii Muzeului satului în aer liber din Szymbark, specializat pe cultura montană, consideră că originile caracterului goral se află într-un trecut îndepărtat: „Goralul onorabil nu simte un sentiment de inferioritate față de oraș și cultura sa. Nu se simte inferior față de `domni`. Atitudinea sa demnă față de cei de rang superior din ierarhia socială se explica prin faptul că, ca fost supus al regelui, a fost în trecut mai liber și nu a suferit de servitute așa cum au suferit țăranii de pe moșiile nobiliare. În realitate, însă, situația țăranilor din domeniile regale nu era deloc bună. Domeniile regale erau conduse de fapt nu de rege, ci de administratorii și arendașii săi, care comiteau tot felul de abuzuri asupra țăranilor și îi exploatau și mai mult decât nobilii pe moșiile lor. […] Un rol mai important l-a avut, fără îndoială, poziția de frontieră a Podhalei, care, în caz de conflict violent cu autoritățile și funcționarii lor, le-a oferit goralilor posibilitatea de a fugi în Ungaria și de a se bucura astfel de impunitate. Pe baza acestui fapt, a prosperat haiducia (tâlhăria) de-a lungul întregii zone carpatine, care a persistat în Podhale până în a doua jumătate a secolului trecut. […] În timp ce țăranul de la câmpie se pleca înaintea funcționarului, își descoperea capul și se așeza la genunchi, goralii din Podhale, salutându-l pe `domn`, își ridica ușor marginea pălăriei cu un singur deget, iar în conversație își fuma țigara liniștit.” (Reinfuss, 1988, p. 13-14). Concluzionând pe marginea studiului lui Stanisław Buda, precum menționează autorul, în fenomenul ”haiduciei” la gorali se poate simți spiritul valahilor – „vechile lupte pentru pășuni între grupurile de păstori, cultul forței impus de condițiile de viață dificile, libertatea și independența.” Există o conexiune istorică între haiducie și păstorit, între curaj și onoare, care reprezintă valorile funciare a unei comunități tradiționale puternice. Autorul polonez reușește prin analiza ”onoarei” la valahii gorali să creioneze comprehensiv și documentat o identitate românească străveche, o comunitate ancestrală bine structurată și cu valori solide, care s-a identificat prin curaj și onoare, fapt ce i-a permis să ducă mai departe tradiția carpatină a unui popor-arhetip, specializat pe păstorit și supraviețuire în condiții vitrege.
Ionuț Țene