Distribuie articolul

Extrema dreaptă spaniolă și românească i-a comemorat și anul acesta pe legionarii români Ionel Moța și Vasile Marin, morți în Războiul Civil Spaniol, pe 13 ianuarie 1937, de partea generalului Francisco Franco în lupta împotriva comunismului .

Statul spaniol nu reușește să dărâme monumentul ridicat în onoarea lor în 1970 in prezența lui Horia Sima, fiind amplasat pe o proprietate privată .

Sute de spanioli franchiști și  români au comemorat 88 de ani de la moartea legionarilor români Ionel Moța și Vasile Marin, morți în Războiul Civil, de partea generalului Franco. Ei au căzut în tranșee loviți de obuze trimise de artileria din satul alăturat Brunette, ocupat de republicani.

Ceremonia a avut loc pe 11 ianuarie, la impresionantul monument ridicat la Majadahonda în onoarea legionarilor români, care e îngrijit anual de românii din Diaspora, din donații.

Și anul acesta au participat la comemorarea sute de naționaliști creștini din România și Diaspora. S-au rugat, s-a oficiat un parastas și s-au ținut discursuri despre istoria romanilor și pentru alegeri libere în România.

Cei prezenți au cântat la final cântece naționaliste.

Acum câțiva ani s-a propus înălțarea unui schit ortodox în regiune.

Guvernul spaniol de stânga încearcă să interzică anual manifestarea, considerându-se o propagandă de extremă dreapta.

Napocanews.ro