Distribuie articolul

Deputatul PSD Victor Ponta, consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, a declarat că alegătorii social-democrați au nevoie de un candidat la alegerile prezidențiale în care să se regăsească și „în niciun caz acesta nu este Crin Antonescu”, fostul lider liberal susținut de actuala coaliție. În direct la Euronews România, fostul premier a lansat un apel către conducerea coaliției pentru identificarea unui alt candidat potrivit.

„Poate să fiu chiar eu sau altcineva, care să-i reprezinte pe oamenii de stânga și pe cei cu vederi social-liberale”, a afirmat Victor Ponta, adăugând că atitudinea lui Crin Antonescu față de alegătorii PSD este „incompatibilă” cu valorile acestora.

Victor Ponta a criticat vehement lipsa de explicații clare din partea autorităților privind anularea alegerilor prezidențiale. „Este cea mai mare problemă a României în acest moment. Instituțiile statului trebuie să prezinte dovezi clare despre motivele acestui gest fără precedent din 1989 încoace”, a subliniat fostul premier.

Ponta a menționat că anularea alegerilor a stârnit confuzie atât în țară, cât și pe plan internațional, subliniind că partenerii externi, inclusiv din Statele Unite, cer explicații. „Toată lumea întreabă ce s-a întâmplat. Și dacă a fost ce se zice, să ni se prezinte dovezi”, a precizat el.

Victor Ponta a afirmat că președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să părăsească funcția odată cu alegerea unui nou președinte al Senatului. „Rămânerea într-o funcție neproductivă dezavantajează România în relațiile internaționale și alimentează sentimentul antisistem al românilor”, a punctat fostul premier.

Ponta a adăugat că „rămânerea în funcție a domnului Iohannis este un deserviciu major adus României”, atrăgând atenția asupra efectelor negative asupra imaginii țării.

Napocanews.ro