M-am gândit mult să răspund la o întrebare care-i macină pe creștinii ortodocși români: De ce l-a pictat Sfântul Arsenie Boca pe călugărul romano-catolic Francisc de Assisi? Arsenie Boca l-a pictat iconic pe Francisc de Assisi pe pereții bisericii ortodoxe de la Drăgănescu, acolo unde Sfântul Ardealului era persecutat și exilat de ierarhia BOR și securitatea comunistă între anii 1967 -1983. Dacă pentru episcopul Wulfila am identificat o cauzalitate istorico-relgioasă, care l-a făcut pe Arsenie Boca să-l picteze pe pereții bisericii ortodoxe din Drăgănescu, deoarece episcopul geto-got era originar din Dacia și a contribuit la creștinarea autohtonilor de pe teritoriul actual al României în secolul IV, atunci când se plămădea etnogeneza proto-românilor. Wulfila a tradus Biblia și a adus cuvântul lui Hristos la geto-daci și daco-romani, lucru care a făcut să pălească oarecum chestiunea dogmatică privind arianismul acestui episcop, despre care fiul său adoptiv Auxentius de Durostorum spunea într-o scrisoare de la anul 400 că nu a fost arian și rostea Crezul de la Niceea. Dacă această expunere a mea privind pe Wulfila a fost oarecum acceptată de prietenii mei preoți, totuși întrebarea lor a fost referitor la provocarea privind pictura unui sfânt romano-catolic pe o biserică ortodoxă din România, pictură realizată de către Sfântul Ardealului. Pornind de la o parafrază a părintelui călugăr Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă din emisiunea-curs al părintelui Bogdan Florin Vlaicu care explica oarecum pictura lui Arsenie Boca de la Drăgănescu în spiritul epocii, acelui Zeitgeist” al timpului, când se încerca o apropiere a BOR de Biserica romano-catolică pe fundalul dictaturii ceaușiste care dărâma bisericii în anii `80. Numeroși profesori de teologie și chiar ierarhi ortodocși aveau o deschidere mai mare către Biserica romano-catolică în acei ani. Mulți spuneau atunci că Arsenie Boca l-a pictat pe Francisc de Assisi pentru că ”era cel mai ortodox dintre catolici”. Consider că aici se află cheia răspunsului la întrebarea sus-menționată care a frământat o generație de teologi în anii 1980-1990.
Și de data aceasta, prin pictura de la biserica din satul Drăgănescu, consider că Arsenie Boca a fost un vizionar și un profet. El nu a pictat un sfânt catolic, ci pe cel mai ”ortodox” dintre sfinții bisericii romano-catolice: Francisc de Assisi, care prin viața sa dedicată sărăciei, rugăciunii și dragostei pentru oameni, mai ales săraci, s-a dovedit un manifest viu și trăitor a unei ortodoxii în cadrul puternicei Bisericii romano-catolice, care căzuse în cezarismul papal și opulența concupiscentă a cardinalilor. Francis de Assisi prin recursul la sărăcie, la întoarcerea spre viața simplă evanghelică după modelul hristic, de fapt a fost un promotor al ortodoxiei inițiale, un adept al dreptei credințe în rândul bogatei Biserici romano-catolice care se depărtase de valorile morale, de trăirile inițiale apostolice și de cuvântul lui Hristos. Francis de Assisi a fost un creștin-ortodox în mijlocul catolicilor prin trăirea sa religioasă. El a fost un sfânt care a dorit restaurarea ortodoxiei în sensul valorilor apostolice în biserica romano-catolică obsedată de bogății materiale și cezarism-papal. În acest sens l-a pictat Arsenie Boca pe sfântul italian, pentru că a văzut în el un restaurator al ortodoxiei și al dreptei credințe în mijlocul bisericii occidentale ce se depărtase de izvoarele credinței apostolice și de Evanghelii. Renunțarea la bogății materiale, celebrarea sărăciei și a curăției morale sunt fundamente valorice și morale ale dreptei credințe. Era un apel la ortodoxie al ”sărăcuțului” Francisc de la cumpăna secolelor XII-XIII, în mijlocul catolicismului cezaro-papal. Francisc de Assisi le-a transmis contemporanilor săi catolici că numai prin sărăcie, rugăciune și morală, prin întoarcerea la preceptele evanghelice și la sărăcie prin Imitatio Christi, biserica catolică se poate întoarce la origini, adică la ortodoxia ei universală înainte de anul schismei: Anno Domini 1054. Arsenie Boca l-a pictat pe Francis de Assisi în stilul epocii secolului XIX, așa cum a pictat Nicolae Grigorescu sau Gheorghe Tattarescu marile biserici și mănăstiri ale Moldovei. În perioada interbelică, comunism și, mai ales, după 1990 s-a revenit la canonul iconic bizantin în pictura bisericească.
Cuvântul simplu, rugăciunea în comuniune, discursul religios înflăcărat al lui Francisc a trezit în multe suflete dorința de a se dărui lui Hristos, spre a-i sluji în totală sărăcie. Francisc de Assisi a compus textul şi melodia pentru „Cântecul Fratelui Soare”. Deoarece medicul i-a spus că nu mai are de trăit decât foarte puţin, sfântul a adăugat strofa: „Lăudat fii Tu, Domnul meu, de sora noastră moartea cea trupească, de care nici un om viu nu poate scăpa”. Arsenie Boca care cunoștea foarte bine tradiția solară a creștinismului românesc, pe filieră zalmoxiană (vezi Pr. Dumitru Bălașa) a fost evident influențat de acest sfânt care propovăduia sărăcia, rugăciunea și adora soarele lumii, pe Hristos. Mulţi duhovnici din România îl considerau sfânt pe Francisc de Assisi. Chiar şi Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc avea o imagine similară: „Referitor la sfinţii catolici, ei nu făceau dogmatică când trăiau. Dacă am face o comparație între Sfântul Serafim de Sarov şi Sfântul Francisc de Assisi, ei erau sfinți prin rugăciune, prin lipsuri extraordinare, nu vorbeau de rău. Ei rămân de valoare”. (Arsenie Papacioc, Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc, vol. 3, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1998, p. 93.). Astfel, prin pictarea lui Francis de Assisi pe pereții Bisericii de la Drăgănescu, Arsenie Boca a intuit profetic conexiunea dintre ortodoxie și sfântul italian, pentru că acesta a fost de fapt un ortodox latent în mijlocul catolicilor și care a încercat prin faptele sale pe linia evanghelică se restaureze dreapta credință așa cum era în Occident înainte de schisma din 1054. Nu sunt de acord cu un dogmatism exacerbat și greșit din punct de vedere creștin al unor detractori privind sfântul italian. Francisc de Assisi nu a fost un eretic, ci un creștin care prin faptele sale și rugăciune trăia și aducea în esență duhul ortodoxiei în Occidentulul catolic. Arsenie Boca când l-a pictat pe sfântul Francisc de Assisi nu a făcut un act de ecumenism, ci de unitate sobornicească a bisericii ortodoxe de dinainte de schismă. El a văzut în sfântul italian un restaurator al dreptei credințe și a intuit rolul acestuia privind reîntoarcerea simbolică sau reală a occidentalilor catolici la ortodoxie. Francisc de Assisi a fost un ”ortodox” rugător în mijlocul puternicei Biserici romano-catolice. Arsenie Boca a transmis în timp un mesaj vizionar despre recuperarea Ortodoxiei în Occident, răspândirea de fapt a dreptei credințe prin Diaspora românească de după 1990 în Europa de vest. De aceea cred că l-a pictat pe Francisc de Assisi, cu viziunea sa profetică Arsenie Boca, care de atunci, din anii `80 era considerat deja Sfântul Ardealului.
Ionuț Țene
