Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj informează că astăzi, 18 februarie, un avion al companiei Wizz Air, care efectua zborul cu nr. W9 5400, pe ruta Brașov-Luton a solicitat aterizarea de urgență pe Aeroportul Cluj, în urma unor avarii la fuzelajul aeronavei.
La bordul avionului de tip Airbus 321N se aflau 221 de pasageri, 5 infanți și 7 membri ai echipajului, iar cantitatea de combustibil în momentul aterizării era de 10 tone.
A fost activat Planul pentru Situații de Urgență, iar echipele de pompieri ale Aeroportului Internațional Cluj au acționat cu celeritate, deplasându-se în proximitatea pistei de decolare – aterizare, fiind pregătiți să intervină până la sosirea echipajelor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. La Aeroportul Internațional Cluj au ajuns în scurt timp, înainte de aterizarea aeronavei, 4 autospeciale de la ISU și 3 ambulanțe.
Precizăm că aeronava a aterizat în condiții de siguranță pe Aeroportul Internațional Cluj la ora 13:11, nefiind necesară intervenția pompierilor sau a medicilor de pe ambulanțele sosite la fața locului.
Traficul aerian pe Aeroportul Cluj nu a fost afectat, toate zborurile desfășurându-se conform programului.
Pasagerii au fost debarcați în condiții de siguranță, iar reprezentanții companiei aeriene și personalul Aeroportului Internațional Cluj acordă tot sprijinul de care pasagerii au nevoie.
În urma incidentului, o echipă de specialitate efectuează inspecția tehnică a aeronavei, urmând ca reprezentanții companiei să decidă dacă zborul va fi efectuat cu aceeași aeronavă sau pasagerii vor fi preluați de o altă aeronavă a companiei aeriene.
Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a fost notificatde către reprezentanții Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj despre faptul că un avion ar putea întâmpina dificultăți la aterizare, din cauza unei defecțiuni la fuzelaj.
”Astfel, a fost activat planul roșu de intervenție, la fața locului deplasându-se patru autospeciale cu apă și spumă, două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD”, a transmis și ISU Cluj
Radu Ștefan