Istoria — această imensă pictură a timpului, întruchipare a memoriei colective și fundament al identității unui popor — este mai mult decât o simplă disciplină didactică. Este sufletul unei națiuni, liantul care unește generațiile prin poveștile celor care au fost, care au sperat, au luptat și au creat pentru ca noi să existăm astăzi. Fără cunoașterea trecutului, orice națiune devine asemenea unei corăbii fără busolă, rătăcind pe valurile vremurilor, pradă manipulatorilor care doresc să-i frângă spiritul și să o supună voinței lor.
Pentru a subjuga un popor, inamicii acestuia nu se limitează doar la asediile armate sau la stăpânirile teritoriale. Uneori, atacurile cele mai insidioase vin pe calea spirituală și culturală. De-a lungul istoriei, românii au fost supuși acestor agresiuni subtile, menite să-i dezarmeze moral, să-i facă să se îndoiască de propriile forțe și de valoarea lor la scara istoriei universale. Scopul a fost — și rămâne — acela de a cultiva ideea că acest popor nu a creat nimic valoros, că nu are repere autentice de mândrie, că trebuie să urmeze orbește directivele dictate din afara granițelor.
Istoria națională este o redută care trebuie apărată cu orice preț. Denigrarea acesteia nu este o simplă eroare pedagogică sau o neglijență inocentă. Este o parte a unui scenariu perfid, menit să întrețină uitarea, să suprime exemplele de curaj, de demnitate și de rezistență care ar putea inspira generațiile viitoare. Când marile momente ale trecutului sunt aruncate la coșul de gunoi al istoriei sau prezentate denaturat, tinerii sunt lipsiți de busola morală care le-ar putea ghida pașii către un viitor demn.
Este imperativ ca Ministerul Educației să restituie Istoriei locul ce i se cuvine în programa școlară. Nu doar ca materie opțională sau colaterală, ci ca pilon esențial al formării tinerilor. Lecțiile de istorie trebuie să fie mai mult decât simple date și evenimente cronologice.
Ele trebuie să fie povești vii, narate cu pasiune, pentru a trezi în mintea elevilor curiozitatea, respectul și, mai presus de toate, sentimentul de apartenență la o națiune cu o istorie demnă de cunoscut și respectat.
Totodată, mass-media are o responsabilitate crucială în această luptă pentru conservarea memoriei colective. Prea adesea, canalele de informare preferă senzaționalismul ieftin, minciuna sau invectivele, în loc să promoveze repere istorice veridice.
Este necesar ca presa să devină un partener al educației, un apărător al adevărului istoric și un promotor al valorilor autentice.
Doar prin educație istorică solidă și printr-un discurs public responsabil putem spera la o societate care înțelege cine este, de unde vine și între ce repere trebuie să se ghideze. Fără istorie, pierdem firul care ne leagă de străbunii noștri.
Fără istorie, riscăm să devenim străini pe propriul nostru pământ. Iar atunci, orice invazie spirituală sau culturală va găsi un teren gol, lipsit de apărare.
A sosit vremea să reafirmăm importanța trecutului și să transmitem generațiilor viitoare nu doar poveștile eroice ale înaintașilor, ci și lecțiile prețioase ale demnității, curajului și rezistenței.
Istoria nu este doar o colecție de pagini prăfuite, ci un izvor viu de inspirație și forță — condiția esențială pentru supraviețuirea sufletului unui popor.
Lucian Ciuchiță
