Părintele Arhimandrit Nectarie (Ionel) Clinci, stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, a fost ales, în urmă cu puțin timp, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Potrivit informațiilor în exclusivitate pe care STIRIPESURSE.RO le deține din interiorul Sfântului Sinod, noul episcop a primit 37 de voturi pentru.
Arhimandritul Nectarie s-a născut la data de 15 noiembrie 1968 și a intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna, unde a fost tuns în monahism la 20 noiembrie 1996 de către Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. A urmat rânduielile treptelor slujirii monahale, fiind hirotonit ierodiacon la 27 decembrie 1997 și ieromonah la 18 ianuarie 1998 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților. A fost numit egumen al Schitului Sihăstria Putnei la 1 octombrie 2000, iar ulterior hirotesit protosinghel la 25 martie 2002 de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul. Începând cu 20 februarie 2005, îndeplinește ascultarea de stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, fiind ridicat la rangul de arhimandrit la 31 decembrie 2006.
Pe plan educațional, este licențiat în Teologie (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Filofteia”, Universitatea din Pitești) și deține un Master în Teologie (Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu). În paralel, a absolvit Colegiul Universitar Tehnic Galați (subinginer în profilul nave și echipamente navale) și Liceul Industrial nr. 5 din Brăila. În activitatea sa administrativă, din anul 2020 Părintele Nectarie a fost numit Exarh de zonă și membru în mai multe comisii ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Ca stareț al Sihăstriei Putnei a iniţiat şi finalizat între anii 2002-2017 construcția unei biserici de mari dimensiuni cu hramul „Izvorul Tămăduirii și Sfântul Cuvios Serafim din Sarov”, fiind sfințite alte trei biserici și un paraclis, mai multe corpuri de chilii, case pentru pelerini, spaţii pentru ateliere și alte anexe, în mănăstire servind gratuit masa zilnic 80-100 de persoane, iar în duminici și sărbători 400-500 de persoane.
În perioada 2011-2012 a inițiat reactivarea Schitului „Nașterea Maicii Domnului” Marginea, ca schit de călugărițe (în prezent obștea numărând 25 de viețuitoare), cărora le este părinte duhovnicesc, obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei fiind alcătuită în prezent dintr-un număr de 55 de vieţuitori.
Napocanews.ro