Uniunea Europeană ar putea interzice sobele și șemineurile, inclusiv în România. Proiectul, care urma să fie prezentat pe 12 februarie 2025 la Bruxelles, a stârnit mari controverse.
Mai multe țări, printre care Germania și Cehia, s-au opus noilor reglementări, iar aceste măsuri ar putea afecta anumite afaceri și familii, cu riscul unei creșteri semnificative a prețurilor.
Comisia Europeană intenționează să stabilească noi standarde pentru sistemele de încălzire pe lemne, iar măsurile ar urma să intre în vigoare în 2027. Însă proiectul de interzicere a sobelor și șemineurilor a stârnit revoltă în mai multe state membre.
UE vrea să interzică sobele și șemineurile.
Proiectul propus de Uniunea Europeană a generat controverse, mai ales din cauza obligației de a dota sistemele de încălzire pe lemne cu dispozitive de control automat, care necesită o sursă de energie electrică pentru a funcționa, potrivit Money.it. Ministrul ceh al Industriei și Comerțului, Lukáš Vlček, și-a exprimat nemulțumirea față de aceste măsuri, subliniind că politica de mediu a UE ar trebui să fie compatibilă cu tehnologiile existente. Altfel, astfel de inițiative ar putea avea un impact devastator asupra bugetelor familiilor și afaceri.
Producătorii de sobe și centrale pe lemne din Germania sunt, de asemenea, nemulțumiți de acest proiect. Având în vedere controversele, Comisia Europeană a amânat prezentarea proiectului care trebuia să aibă loc pe 12 februarie.
Napocanews.ro