Se vor legitima astfel alegerile organizate de sistem în mai? Liderii AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă, vor intra în cursa pentru prezidențialele din luna mai. Anunțul celor doi a fost făcut la Realitatea Plus după o discuție purtată cu Călin Georgescu.
George Simion va fi candidatul AUR pentru alegerile prezidențiale. Surpriza vine din partea liderei POT, Anamaria Gavrilă, care va candida și ea la aceste alegeri.
Cei doi lideri ai suveraniștilor au anunțat că vor candida amândoi. Ei au postat un filmuleț prin care fac anunțul oficial al candidaturilor în tandem.
”Cadrul în care transmitem acest mesaj nu este unul constituţional şi democratic. Trebuie să revenim la normalitate şi la turul 2. După ce noi, preşedinţii celor două partide suveraniste, împreună cu domnul Călin Georgescu ne-am întâlnit, vă putem spune care este planul. Toată presiunea pe revenirea la turul 2. Noi, ca tineri, vom continua această mişcare suveranistă cu acceptul domnului Călin Georgescu şi vom face paşii necesarii, mai departe”, a spus George Simion.
Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a anunţat că va candida la prezidenţiale împreună cu liderul AUR.
„Aşadar, atât George Simion cât şi eu, Ana Maria Gavrila, ne vom depune candidaturile. Avem nevoie de voi să fiţi alături de noi. Ca urmare a validării definitive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage. Trebuie să dăm acestei mişcări suveraniste toate şansele. Fiţi lângă noi, fără voi, noi nu putem. Noi doar reprezentăm ceea ce sunteţi şi trăiţi voi”, a precizat lidera POT.
George Simion a afirmat că „timpul este foarte scurt”.
„De data aceasta va fi nevoie de implicarea fiecăruia în strângerea de semnături. Noi suntem împreună, nu există nicio altă soluţie. Mergem până la capăt aşa cum am promis în faţa voastră, în faţa poporului român”, a mai spus şi George Simion.
NapocaNews