Motto: ,,Din păcate, după nenorocirea de la 7/10/23 aş mai avea de lucru încă vreo douăzeci de ani. Pacienţii aduc şi povestirile. În curs e a patra carte”. (Michael Segal)
În lumea complexă a psihatriei și a traumelor de război, există specialiști care s-au dedicat dezvoltării și tratării acestor suferințe umane. Un astfel de expert este Dr. Michael Segal, psihiatru israelian de origine română, cu o experiență vastă de mulți ani ca medic specialist în armata israeliană. De-a lungul carierei sale, a fost martor la impactul profund al conflictelor asupra psihicului soldaților, în majoritate tineri. A lucrat îndeaproape cu aceștia pentru a-i ajuta să depășească traumele războiului.
Astăzi, Dr. Michael Segal este psihiatru în domeniul privat, având propriul cabinet unde tratează pacienți afectați de diverse tulburări psihice, inclusiv militari. În plus, pasiunea sa pentru a scrie l-a determinat să publice și un volum de povestiri inspirate din cazuri reale, oferind astfel o perspectivă autentică asupra suferinței și rezilienței umane.
În acest interviu, urmează să discutăm despre experiențele sale din armată, impactul războiului asupra psihicului uman, dar și despre cum literatura poate deveni o formă de ,,terapie” și o mărturie a realităților.
,,Dr. Michael Segal s-a născut în 1957 la București și a absolvit Institutul de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în 1985. În 1986, s-a stabilit în Israel, unde s-a specializat în psihiatrie. Îmbină activitatea de psihiatru într-un spital din nordul Israelului cu cea de cercetare și conferențiar la Facultatea de Medicină a Technionului, Institutul Politehnic din Haifa. De asemenea, a publicat numeroase articole medicale și a debutat cu volumul de povestiri, „Psihiatrii de pe strada Fenix”, care reflectă peste 25 de ani de experiență în domeniul psihiatriei”.(Libris.ro)
Iată, în continuare interviul:
Lucreția Berzintu(L.B.): – Cum a influențat formarea dumneavoastră medicală în România cariera ulterioară în Israel?
Michael Segal (M.S.): – Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davilla din București. Nivelul de pregătire a fost înalt. Majoritatea absolvenților din România au făcut cariere remarcabile în Israel, şi aiurea în lume, inclusiv funcţii de conducere şi în cercetare. Perioada de rotaţie din psihiatrie la Spitalul 9 m-a interesat şi impresionat. Când am ajuns în Israel eram covins că mă voi specializa în psihiatrie. Am făcut-o şi n-am regretat nicio clipă.
L.B.: – Ce diferențe ați remarcat între practicile psihiatrice din România și Israel?
M.S.: – E greu de spus. Contactul cu psihiatria din România e limitat de discuţii întâmplătoare la congrese de profil, în România sau aiurea. Nivelul profesional pare înalt. Cel mai important este accesul liber la documentarea de specialitate. Cu patruzeci de ani în urmă, în perioada comunistă, accesul la cărţi şi articole din vest era un demers eroic. În materie de cercetare şi publicare mai e mult de făcut. Nume de specialişti de marcă cu rezonanţă românească apar, nu puţini ataşaţi la centre medicale din toată lumea.
L.B.: – Care au fost cele mai mari provocări întâlnite în activitatea dvs. în clinică? Ne-ați putea împărtăși o experiență care v-a marcat?
M.S.: – Sunt câteva aspecte. În viaţa de spital de peste treizeci de ani am fost legat intens şi permanent de activitatea clinică „la patul bolnavului„. Am găsit multe metode de tratament nu neapărat că la carte, ca în textbook. În multe situaţii am reuşit.
L.B.: – Ce v-a determinat să scrieți cartea „Psihiatrii de pe strada Fenix”? A fost dificil s-o scrieți, și cât timp v-a luat?
M.S.: – Cartea am scris-o relativ repede prin 2010. N-a luat mult timp. Îmi aduc aminte de o după-amiază în care am scris trei povestiri. Am scris în primul rând că mi s-au părut interesante şi apoi ca să nu le uit. În carieră m-am lovit de multe cazuri deosebite, interesante. Am încercat să le pun în scris.
L.B.: – Se știe că mulți medici scriu literatură. Cum se îmbină pasiunea pentru literatură cu profesia complexă de medic psihiatru?
M.S: – Am prieteni anestezişti. Pacienţii nu vorbesc, dorm. Am prieteni stomatologi. La ei pacienţii rămân cu gura căscată dar din alte motive. Am citit multă literatură în decursul anilor. Din păcate în ultimii ani citesc mai ales în concedii, sau mai fur timp din când în când.
L.B: – Care ar fi principalele domenii de cercetare în care sunteți implicat?
M.S.: – Am căutat şi după părerea mea am şi găsit markeri biologici care să diferenţieze subtipuri de schizofrenie, depresie, boala maniaco – depresivă, post traumă.
L.B.: Care sunt cele mai recente descoperiri în cercetarea schizofreniei și cum ne ajută să înțelegem mai bine boala?
M.S.: – Se publică o cantitate enormă de cercetări. Aparatura de investigare este extrem de diversă. Dacă există baza de finanţare sunt şi rezultate, În ce măsură ajută în tratamentul în sine… nu întotdeauna. Mai curând, generaţia nouă de medicamente antipsihotice adaptate pe simptome şi cu mult mai puţine efecte secundare au revoluţionat tratamentul psihozelor în general şi al schizofreniei în special.
L.B.: În ce măsură factorii genetici și de mediu contribuie la apariția schizofreniei? Există vreo modalitate de prevenire?
M.S: – Factorii genetici influiențează în parte din cazuri. Stresuri pot influiența. Din păcate nu poţi prevedea care individ va trece, când şi cum pragul psihozei, chiar în situaţia în care e descendent a doi părinţi schizofrenici.
L.B.: Ce progres s-a făcut în tratamentul schizofreniei și cât de aproape suntem de o terapie care să vindece complet această afecțiune?
M.S.: – Cum am precizat, medicamentele antipsihotice de tip nou (atipice) au schimbat sensibil evoluţia bolii. Sunt multe situaţii în care pacientul revine social şi funcţional foarte aproape de viaţă normală.
L.B.: – Cum vedeți evoluția educației medicale în psihiatrie și ce sfarturi a-ți avea pentru studenții interesați de acest domeniu?
M.S.: – După atâţia ani de meserie nu mi-am pierdut interesul şi curiozitatea. Noilor rezidenţi le-aş sugera să se concentreze în primul rând pe pacient şi nu pe propria imagine în ochii bolnavului. Să continue să caute cu proprii ochi şi să nu considere cărţile de căpătâi ca Biblia ce ştie tot şi dictează orbeşte tot. Mulţi din corifeii cercetării nu sunt cei care tratează ei înşişi bolnavii.
L.B.: – Ce considerați important pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate mintală în societatea actuală?
M.S.: – Cei care se apropie de psihiatrie s-o facă din pasiune şi nu pentru că n-au găsit ceva mai bun sau mai bănos. Probabil că epoca inteligenţei artificiale (AI) să schime radical viitorul.
L.S.: – În cartea dvs., povestiți despre un pacient care, deși părea să sufere de o tulburare psihică severă, avea de fapt o intoxicație cu plumb. Cât de frecvente sunt astfel de situații și cât de dificil este să faci un diagnostic corect?
M.S.: – Cred că destul de rare. Trebuie să fii atent la orice amănunt şi să gândeşti cum se spune în ebraică „în afara cutiei .”Mai exact gândire mobilă, flexibilă, nu dogmatică.
Despre experiența acumulată în armată
L.B.: Ce v-a determinat să alegeți psihiatria și cât de dificil a fost să lucrați ca medic militar?
M.S.: – Experienţa de student la medicină în anul şase la Bucureşti m-a marcat, m-a interesat şi m-a determinat.
Ca medic militar, mai puţin câteva luni la începutul anilor 90 când am făcut-o în uniformă, restul de 26 de ani au fost interesanţi, în paralel cu cariera civilă. Ultimii 16 ani am fost psihiatru la o închisoare militară. A fost interesant şi, paradoxal într-o atmosferă plăcută.
L.B. – Care sunt cele mai frecvente traume psihice întâlnite la militarii implicați în război? Ne-ați putea exemplifica un caz care v-a marcat?
M.S.: – Post Trauma, fără discuţie. În carte am descris povestea lui Itzhak care a fost prizonier în Siria în războiul din 1973, Războiul de Yom Kipur.
Al doilea, din acelaşi război, tot din carte, Ofer rănit grav, singurul supravieţuitor dintr-o autoblindată care a fugit din spital ca să-şi caute singurul frate dispărut pe front.
L.B.: – Cum credeți că reacționează creierul uman în fața unor tragedii extreme, așa cum au fost atacurile din 7 octombrie, 2023, asupra civililor din Israel?
M.S.: – Incapacitatea de a rectiona efectiv în faţa unui pericol major generează post traumă. Nu e vorba doar de pericol de moarte ci situaţii în care oamenii se confruntă cu atrocităţi, inclusiv la vizionare de imagini răspândite pe reţelele de socializare.
L.B.: – Care ar fi principala diferență în tratamentul pacienților din armată față de cei din mediul civil?
M.S.: – Difernța principală este nivelul de înţelegere a psihiatrului a situaţiei militare. Ministerul Apărării a direcţionat fonduri importante pentru tratament, susţinere şi recuperare.
L.B.: – Se discută mult și adeseori în contradictoriu despre utilizarea cannabisului medicinal în tratarea PTSD ( Tulburări de Stres Posttraumatic). Ce părere aveți despre acest subiect?
M.S.: – Cannabis (Marijuana medicală). Medicamentele obişnuite nu ajută.
În 2012 am recomandat personal Ministrei Sănătăţii de atunci cannabisul ca tratament specific şi eficient pentru post traumă. A fost cea mai importantă iniţiativa pe care am luat-o în carieră.
L.B. – Cum vedeți evoluția tratamentelor psihiatrice și ce inovații le-ați considera promițătoare?
M.S.: – Am cam răspuns înainte. Probabil că AI va deschide o nouă eră cu dezvoltări greu de apreciat astăzi.
L.B.: – Povestirile din cartea dvs. sunt bazate pe cazuri reale. Cum ați ales să le includeți și ce impact credeți că au asupra cititorilor?
M.S.: – Am ales cazuri povestibile, multe cu final surpriză. Reacţiile au fost pozitive. Cititorii, mulţi pacienţi în cabinet au cumpărat şi următoarele cărţi de povestiri: „Glezna stângă a lui Putin” şi „Aici a dormit Begin”.
L.B.: – Considerați că scrisul, dar și cititul, ar putea fi forme de terapie atât pentru pacienți cât și pentru specialiști?
M.S: – Sper.
L.B.: – Cum ar putea societatea să sprijine mai bine persoanele afectate de traume psihice?
M.S.: – Să înţeleagă că post trauma nu e un soi de gripă trecătoare. Să înţeleagă că omul suferind se schimbă simţitor chiar dacă nu e psihotic. Să înţeleagă că există tratament eficient.
L.B.: – Împărtășiți-ne, vă rugăm, ce planuri aveți, atât în profesie cât și în literatură.
M.S.: Să continui ce fac acum. Din păcate după nenorocirea de la 7/10/23 aş mai avea de lucru încă vreo douăzeci de ani. Pacienţii aduc şi povestirile. În curs e a patra carte. Să fim sănătoşi!
––––––––-
Lucreția Berzintu
