Astfel, o primă abordare a subiectului în discuțiile Gheorghe Gheorghiu Dej – I. V. Stalin are loc pe la sfârșitul lunii decembrie 1944. Întrevederea a avut loc la solicitarea părții române, iar motivul pentru care a fost cerută primirea în audiență a delegației PCR la Stalin a fost solicitarea unor instrucțiuni în vederea preluării puterii de către comuniști, iar în subsidiar urma să fie adusă în discuție și problema Transilvaniei. Nu se știe dacă a existat o stenogramă a discuțiilor, dar conținutul acestora este cunoscut din însemnările din Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov , notate atunci la doar câteva zile după eveniment la 4 ianuarie 1945), precum și din Memoriile lui Gheorghe Apostol, iar cele două relatări independente coincid în cea ce privește punctul în discuție. De reținut că a fost prima întâlnire a viitorului conducător comunist al României Gheorghe Gheorghiu – Dej cu I. V. Stalin.
Delegația care s-a deplasat atunci în decembrie 1944 la Stalin era compusă din trei persoane, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker și Gheorghe Apostol (născut ca Aaron Gershwin) . Important este că, încă de la bun început, Stalin i s-a adresat direct lui Dej și a vorbit aproape permanent numai cu acesta, ignorându-i pe ceilalți doi, pe Ana Pauker și Gheorghe Apostol, ceea ce a fost un semnal clar pentru persoana pe care conducătorul sovietic o preferă la conducerea României. Ana Pauker și Gheorghe Apostol erau evrei, or se știe că Stalin nu avea înceredere în evrei. În particular, în problema Transilvaniei, comuniștii români de etnie evreiească înclinau spre o altă soluție, anume ca această provincie să fie constituită ca o organizare statală independentă , care mai apoi să fie folosită de către URSS ca momeală, adică să fie promisă când ungurilor, când românilor, pentru a specula adversitățile dintre cele două țări în această problemă și pentru a le putea influența și controla mai ușor pe amândouă. În schimb, Gheorghe Gheorghiu – Dej a venit la Stalin ferm hotărât să ceară revenirea Transilvaniei în întregime la România.
În acest scop, Dej era pregătit cu un memoriu pe mai multe pagini și dorea să facă o expunere în fața lui Stalin de vreo 20-25 de minute privind drepturile istorice ale României asupra Transilvaniei. Dar după numai câteva minute, Stalin l-a întrerupt pe Dej și i-a spus, în esență, următoarele: „Transilvania va fi pe veci a României. Maghiarii nu au fost în stare să facă ceea ce au făcut românii. Voi, românii, ați întors armele împotriva Germaniei, voi aveți un 23 August. Ne-ați ajutat să reducem cu 6 luni războiul și să salvăm peste două milioane de soldați ai Armatei Roșii […]. Nu-i nici un secret că a fost de mai multe ori aici, la noi, Rakosi [liderul comunist maghiar]. El a insistat ca Ardealul de Nord să rămână în continuare în componența Ungariei. Ultima oară când a fost la noi, i-am spus lui Rakosi că dacă mai vine la Moscova cu problema revendicării Transilvaniei, îl dau afară! I-am spus lui Rakosi că România a făcut un act de mare importanță politică și militară. Prin actul de la 23 August, s-a deschis Uniunii Sovietice posibilitatea de a înainta rapid spre Vest, s-a scurtat durata războiului și a fost cruțată viața a aproape două milioane de oameni” .
2. Convenţia de armistiţiu între Naţiunile Unite şi Ungaria, semnată în februarie 1945, stabilea, printre altele, că statul maghiar evacuează toate trupele şi autorităţile oficiale maghiare de pe teritoriile Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi României în interiorul frontierelor maghiare existente la 31 decembrie 1937. Acelaşi act consfinţea că Ungaria se obligă să anuleze toate dispoziţiile legislative şi administrative referitoare la anexarea sau încorporarea acestor teritorii . Însă, în ciuda convenţiei, administraţia românească în Ardealul de Nord va reveni abia în martie 1945. Instalarea Guvernului dr. Petru Groza la 6 martie 1945 a făcut posibilă acceptarea de către Stalin, la 9 martie, a reinstaurării administraţiei româneşti în Nordul Transilvaniei .
La scurt timp după învestirea sa ca prim ministru, dr. Petru Groza a declarat că un guvern al Frontului Naţional Democrat ar putea obţine repatrierea a zeci de mii de prizonieri şi permisiunea de a intra în Ardealul de Nord cu capul sus. La 8 martie 1945, printr-o telegramă adresată lui Stalin de către preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul Afacerilor Externe, era solicitată instalarea administraţiei româneşti în Transilvania de Nord, consimţământul lui Stalin şi al guvernului sovietic fiind obţinut nu mai târziu decât în ziua următoare. Era aici și interesul Uniunii Sovietice, de a crea o atmosferă populară favorabilă guvernului pe care îl impuseseră la cârma României.
Este evident că actul de la 23 august 1944 realizat de Regele Mihai I a fost evenimentul care l-a convins pe Stalin să fie de acord cu retrocedarea Transilvaniei de nord către România. Întoarcerea armelor de la 23 august 1944 a scurtat războiul, după toate aprecierile de mai târziu dar și după aprecierea chiar de atunci a lui Stalin, cu aproximativ șase luni. Comisia Litvinov de la Moscova se pronunța pentru o Transilvanie independentă, așa cum preferau americanii și englezii, precum și liderii alogeni ai Partidului Comunist din România. Ideea putea fi și perfidă, atâta vreme cât era susținută inclusiv de către SUA, sub influența puternicului lobby maghiar: Transilvania să fie într-o primă fază declarată ca independentă, pentru ca mai apoi, când se vor ivi împrejurări favorabile, să fie reîncorporată Ungariei. Dar dispozițiile lui Stalin personal au pus lucrurile pe un alt făgaș al Istoriei. Decorarea cu Ordinul „Victoria” a venit pentru Regele Mihai simultan cu reintroducerea administrației românești în Ardealul de Nord . În telegrama de răspuns din 9 martie, Stalin l-a autorizat pe Petru Groza să instaleze autoritățile românesti în intregul Ardeal, scop în care Dr. Petru Groza a organizat la Cluj, în ziua de 11 martie 1945, o festivitate deosebită, care proclama oficial reinstalarea autorității românești în întregul Ardeal „cu ajutor sovietic” , adunare derulată în sala mare a Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
3. Două zile mai târziu, pe 13 martie 1945 este organizată, tot de către Guvernul Petru Groza și tot cu aprobarea lui Stalin, vizita Regelui Mihai I la Cluj, eveniment consemnat amănunțit în presa vremii: „Clujul, capitala Ardealului este în mare sărbătoare. Populaţia oraşului şi a satelor a venit în număr impresionant să salute pe Regele Ţării, care pentru prima dată, după cinci ani, păşeşte pe pământul Ardealului de Nord. Drapelul ţării şi al Naţiunilor Unite fâlfâie pe toate instituţiile şi casele particulare.Clujul trăieşte una din cele mai mari zile ale lui. La ora 10.30, M.S. Regele Mihai I a descins din vagon, pe peronul gării din Cluj, întâmpinat de patru fete îmbrăcate în costume naţionale şi un flăcău cu pâine şi sare.Primarul Clujului, domnul Tudor Bugnariu, i-a urat bun venit. De la gară, Suveranul a plecat la marea Catedrală ortodoxă. Pe tot parcursul M.S. Regele a fost îndelung aclamat de populaţie. I.P.S. Patriarh Nicodim aştepta pe M.S. Regele pe treptele Catedralei. Din zeci de mii de glasuri se înalţă un ura! măreţ, care salută pe M.S. Regele. I.P.S. Patriarh urmat de M.S. Regele urcă treptele Catedralei. Înaltul ierarh îi prezintă Evanghelia. Suveranul, urmat de cler, intră în biserică. S-a oficiat o impunătoare slujbă religioasă, răspunsurile fiind date de corul Patriarhiei. După slujbă, Suveranul urmat de înalţii demnitari, s-a dus în Piaţa Libertăţii, unde s-a desfăşurat marea adunare populară. Populaţia aclamă cu urale nesfârşite. Muzica armatei defilează în faţa unei companii de puşcaşi. M.S. Regele ia loc la tribună, urmat de comandantul corpului VI armată. Muzica intonează Imnul Regal. Mii de steaguri ale naţiunilor unite şi placarde cu diferite inscripţii, în care se preamăreşte actul, flutură pe deasupra masei de capete. Strălucesc ochii femeilor, bărbaţilor şi bătrânilor, toate străzile sunt populate de acelaşi sentiment al dorinţei împlinite. Lumea s-a îngrămădit în jurul tribunei strigând: Trăiască Regele!. Nici cordoanele de soldaţi n-au putut să oprească entuziasmul mulţimii, care voia să fie cât mai aproape de Suveran” .
Populația Clujului îl primește pe Regele Mihai I cu entuziasm deși după 1940, circa 35.000 de români părăsiseră orașul. „Cei care au asistat la această manifestaţie fără să cunoască Ardealul şi-au putut face aici o imagine complectă a provinciei. Moţii s-au prezentat cu chipurile eroilor naţionali Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, martirii luptelor de dezrobire naţională şi socială, s-au prezentat cu căruţele şi caii lor împovărate de cercuri şi ciubară, aşa după cum se aştern ei la drum de ţară şi în celelalte zile ale anului. Şoimii Carpaţilor s-au prezentat în frumoasele lor costume româneşti […] Au venit ţăranii noştri încinşi cu tricolorul păstrat cu sfinţenie patru ani, călări, cu inscripţii, cu muzicanţii lor, la praznicul recunoaşterii Transilvaniei româneşti. Ochii tuturor se îndreptau spre tribună, cu grijă, cu sfinţenie, ca spre o lumină de mult aşteptată. Voiau să vadă cu toţii pe „Împăratul”, să povestească tuturora din sat că l-au văzut, că e tânăr şi frumos ca voinicii din poveste. Dragostea cu care populaţia Ardealului de Nord l-a primit pe M.S. Regele a fost impresionantă” .
În încheiere mai trebuie să menționăm că în prima sa componență, aceea din 6 martie 1944, Guvernul dr. Petru Groza a inclus, alături de activiști comuniști dubioși sau mediocri, și unele personalități românești de primă mărime din acea vreme. Vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministru de Externe a fost Gheorghe Tătărescu (fost prim-ministru liberal al României între anii 1934-1937 și fost șef al delegației române la Conferința de Pace de la Paris, 1946-1947); Ministrul Justiției a fost Lucrețiu Pătrășcanu; Ministrul Sănătății a fost celebrul neurochirurg Dumitru Bagdasar, membru al Academiei Române, în prezent un spital de specialitate din București poartă numele său; Ministrul Culturii și Artelor a fost filosoful Mihai Ralea, profesor universitar, autorul unei prestigioase opere științifice, membru al Academiei Române, iar ministrul Educației Naționale a fost Lothar Rădăceanu, etnic german din Bucovina, decanul Facultății de Limbi Germanice de la Universitatea din București, la fel și el membru al Academiei Române.
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga Sursa: CutiaPandorei
1. Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Humanitas, București, 1990, p. 50
2. Dan Cătănuș, Vasile Buga, Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin, INST, București, 2012, p. 17
3. Gheorghe Apostol, Eu și Gheorghe Gheorghiu-Dej, București, 1998, p. 69-70.
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Valter_Roman
5. Dan Cătănuș, Vasile Buga, ibidem, p. 36-38.
6. Marcela Sălăgean, Transilvania în jocul de putere al Marilor Puteri (1940-1947), Editura Mega, Cluj, 2013.
7. Ibidem.
8. I. Țene, în: http://www.napocanews.ro/2017/12/o-vizita-istorica-a-regelui-mihai-i-la-cluj-in-martie-1945.html
9. Ibidem.
10. Din reportajul publicat în ziarul „Universul”, Anul 62, nr.60, Bucureşti, 15 martie 1945.
11. Idem, „Universul”, Anul 62, nr.61, Bucureşti, 16 martie 1945.
