(sau muza mi se destăinuie)
Când am crezut că muza
vrea să se îndepărteze de mine,
aceasta a vehiculat insistent:
”Dacă te-am purtat în lumea inspirației
prin toate tufele de urzici,
am făcut-o să te conving că lumea nu-i ca ele,
însă tu trebuie să fii exact ca ele
împotriva defăimătorilor,
adică nu prin pori urticari și iritanți, ci prin cuvânt.
Dacă la început au fost urzicile,
apoi învățătura de minte
prin primordialele expresii: *ioi, vai
ce m-au iritat…!*
Păi, cine e de vină?
Desigur nu aceste plante,
când ele stau nemișcate,
în legitimă apărare,
ci ”Tura Vura” care s-a atins de ele fără prevenție,
umblând printre ele, ca mai alaltăieri ”Vodă” prin lobodă,
sau ca defăimtorii căutând nod în papură,
fără nicio legătură cu creația cuiva:
*Uite ce haine și încălțăminte au unii poeți
de parcă umblă prin urzici…*
Poate prin urzici umblă,
că de aceea sunt echipați astfel
și mai ales pentru a încadra la norme standard
prevenția în poezie…”
Ce îndemnuri din partea muzei,
de parcă statornicia urzicilor,
cu porii lor urticari și iritanți,
cu care îi iritã pe nepricepuții ce
se avântă asupra lor, fãră prevenție,
este unitatea de măsură cu care se măsoară metaforele.
”Păi, exact așa este. Scrie!”
VASILE DAN MARCHIȘ
