Când l-am cunoscut pe Robert de Niro, cota lui era maximă. L-am cunoscut la Tribeca Film Festival, pe care el l-a înființat. I-am oferit cartea The American Film și el m-a poftit să o prezint în Festival. Apoi mi-a înlesnit vizionarea filmelor din secțiunile Festivalului. Am scris despre toate și am fost uluit de nivelul înalt al valorii lor estetice. Erau toate produse de studiouri independente. Și în dezbaterile la care am participat, laitmotiv era întrebarea de ce Academia americană de film exclude din competițiile ei filme de asemenea valoare, fiindcă sunt produse de studiouri independente? Hollywood era cotat ca industria superproducțiilor, a filmelor cu bugete foarte mari. Dar treptat-treptat, Academia și-a schimbat optica, în funcție de realitate, de mișcarea pieței cinematografice, ca acum, la a 97-a ediție a Premiilor Oscar, să vedem o minune, încununarea cu toți laurii a unui film independent, Anora. Regizorul lui, Sean Baker, care a ridicat de trei ori trofeul, a strigat: „Trăiască filmul independent!”. Iar unul dintre producători a îndemnat tineretul să urmeze această cale. Un film cu un buget de numai 10 milioane de dolari, a obținut Best Picture, premiul de regie, premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal (Mikey Madison), premiul pentru cel mai bun scenariu original, premiul pentru cel mai bun montaj.
Un astfel de succes se datorează, desigur, valorii acestui film, care este povestea unei prostituate din Brooklyn, care are șansa să întâlnească și să se căsătorească cu fiul unui oligarh rus. Până aici, totul ar fi fost ca într-un basm. Dar odată vestea ajunsă în Rusia, părinții băiatului pornesc spre New York, să anuleze căsătoria. Să nu uităm lumea în care trăim. Dar noi nu uităm nici elogiul pe care atât Baker, cât și actrița Mikey Madison, cât și producătorii filmului, l-au făcut casei de prostituție care i-au ajutat, ajutor esențial, o experiență rară, care i-a copleșit, fiindcă prostituatele erau din toată lumea, fiecare cu povestea sa senzațională. Și nu mă îndoiesc că printre femei, multe erau rusoaice.
Dintotdeauna, Academia a îmbinat arta cu politica. Premiile Oscar au fost seismograful realității, au dat un semnal politic. Interesantă pledoaria lui Sean Baker, care, pe lângă mulțumirile aduse Academiei, a spus că Statele Unite a pierdut, numai în anul 2024, peste o mie de săli de cinema. Și a îndemnat ca oamenii să meargă la fim, să-i ducă pe copii în săli, nu să stea la televizor, pentru că numai într-o sală de cinema, unde există o atmosferă de familie, de comunitate, poți să înțelegi cu adevărat mesajul unui film.
Și de data aceasta, reponsabilitatea Academiei a fost înaltă. Să nu uităm că ea are peste zece mii de membri, din elita filmului american. Deci atâția oameni votează pentru un premiu. Pe de o parte, ne-a arătat ce mare tribună artistică este cinematografia, am simțit ce greu este să faci un film bun, competitiv, ce echipă de profesioniști implică, iar pe de altă parte, ne-a făcut să înțelegeam orientarea politică. Stindardul a fost ținut de un grup de patru cineaști palestinieni și israeliți, Basel Adra, Hamdan Ballal, Yuval Abraham și Rachel Szor, la debutul lor regizoral, care au luat premiul pentru cel mai bun lungmetraj documentar, No Other Land, cu premiera în Norvegia, care au spus că acest film e o dovadă că palestinienii și israelienii pot fi uniți, că ei au lucrat împreună acest film. De ce nu s-ar putea ca și în realitate israelienii și palestinienii să fie uniți, să se înțeleagă, să elibereze ostaticii și să facă pace. Și au adăugat, acest lucru nu-l vrea țara în care ne aflăm, America, ea se opune acestei uniri. Ba politica ei este să-i elimine pe palestinieni din Gaza și Gaza să fie americană! Nouă, spuneau ei, ne este frică să trăim aici, ni se pare că suntem mereu urmăriți și că vom fi arestați sau expulzați!
Să auzi așa ceva la Gala Premiilor Oscar, e posibil? Iată că e posibil. Acest lucru dovedește că în America există libertare, dovedește că America nu e Trump, așa cum crede el, numai el. Alții nu cred. Și opinii adverse sunt multe, în primul rând acrorii americani sunt cei care se dezic de un asemenea președinte. Încă de la primul mandat, Robert de Niro a spus că „un președinte ca Donald Trump e o rușine pentru America”. Iar recent, unul dintre marii regizori ai lumii, James Cameron, autorul filmelor Titanic și Avatar, multi premiate cu Oscar, a spus că „realegerea lui Trump este dezamăgitoare. E ca imaginea unui accident de mașină, care se repetă la infinit”.
Dar la Gala Oscar numele lui Trump nu a fost pomenit. Un fapt semnificativ, deși Sebastian Stan, actorul cu rădăcini românești, a jucat în filmul The Apprentice rolul lui Trump la tinerețe, pentru care a fost nominalizat la Oscar, dar trecut cu vederea. Subtilă politică. E posibil ca acest rol să-i poarte ghinion lui Stan. Acest lucru îmi aduce aminte de un caz similar, petrecut la noi. Actorul Constantin Fugașin l-a jucat într-un film pe Ceaușescu la tinerețe și acest rol i-a îngropat cariera, fiindcă nu a mai fost solicitat.
La Gală, înainte de opinia palestinienilor, a vorbit Zoe Saldana, care a luat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar în filmul Emilia Perez. Și ea a spus la fel, că soarta imigranților, din care face parte și familia ei, este dramatică. Ea e prima americancă de origine dominicană care ia un Oscar. Ceea ce nu s-a spus niciodată, s-a auzit acum de pe scena lui Dolby Theatre din Los Angeles, unde a avut loc Gala: Frica de a mai trăi în America.
În acest spirit a vorbit și actorul Adrien Brody, încununat cu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal din filmul The Brutalist. El ia al doilea Oscar după cel pentru rolul din The Pianist, pe aceleași criterii artistice și politice. Și în cuvântul lui esențial, o adevărată profesiune de credință, a pledat pentru pace, pentru unitatea dintre oameni, pentru o lume fără rasism și antisemitism.
Premiile Oscar au un prestigiu absolut, e cea mai înaltă tribună unde se poate vorbi liber. Și Gala a dat semnalul. Americanii vor reveni pe drumul drept. Dacă sistemul funcționează, Trump nu-și va putea face de cap. Acolo nu e posibil să apară un dictator, cum spunea senatorul John McCain.
Industria americană de film e cea mai puternică din lume, iar câștigul e la paritate cu fabricile de armament și automobile. Americanii au cucerit lumea nu cu bombe, ci cu filme. Codul Hays spune că acolo unde pătrunde un film american, acolo trebuie să pătrundă și marfa americană. Și prestigiul acestei industrii în lume se vede din producția de filme, foarte diversă, care intră în casele noastre pe toate canalele TV. Gala Oscar, care a fost transmisă prin canalul ABC în peste 200 de țări din lume, a dovedit ce personalitate are cinematografia americană, ce oameni de calitate o conduc, adevărate modele umane. Este foarte greu să lupți împotriva ei, cum greșește Trump. E timpul, ca el să asculte de valorile filmului american. Altfel, va ajunge în istorie ca în vorba lui Hamlet: „…mai bine să ai parte de un epitaf prost după moarte decât să intri în gura actorilor cât ești viu”.
Grid Modorcea, Dr. în Arte.
