Distribuie articolul

Ortodoxia biruitoare! În prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, profesori, studenți și elevi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu, precum și de la alte facultăți din oraș, participă la slujbele specifice acestei perioade. La finalul fiecărei seri de rugăciune, un invitat special rostește un cuvânt de învățătură, meditând împreună cu cei prezenți asupra perioadei pregătitoare și premergătoare sărbătorii Învierii Domnului.

Joi, 6 martie 2025, de la ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit ultima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Alături de ierarh, în rugăciune s-au aflat slujitorii Catedralei, părinții profesori, studenți și elevi ai celor două instituţii de învăţământ teologic din municipiu, precum și numeroși credincioși clujeni.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bărbătesc „Adoremus Dominum” al Facultății de Teologie Ortodoxă, dirijat de pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei, cadru universitar al Facultății de Teologie, a rostit un cuvânt de învățătură, punându-le tinerilor prezenți la suflet sfaturi și îndemnuri duhovnicești, pornind de la Psalmul 112, versetul 1: „Lăudați, tineri, pe Domnul, lăudați numele Domnului” și de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel adresat ucenicului Timotei: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4, 12). De asemenea, ierarhul a oferit câteva modele de tineri care au ajuns sfinți.

 

Program liturgic-duhovnicesc pentru elevii şi studenţii teologi

Programul duhovnicesc de anul acesta a fost deschis duminică seara, 2 martie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care a oficiat Vecernia iertării, urmată de programul catehetic duminical. Cu acest prilej, în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi Preasfânta Sa Maică”, Părintele Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură despre duhul trândăviei, pornind de la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care se rostește în Postul Mare.

În prima zi a Postului Sfintelor Paști, luni, 3 martie, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană, alături de elevi și studenți a fost Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a oficiat slujba Pavecerniței, în cadrul căreia s-a citit prima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură.

 

Marți, 4 martie, de la ora 18:00, alături de elevi și studenți a fost preotul Florin Moldovan, de la Parohia Ortodoxă „Buna Vestire” din Nepos, județul Bistrița-Năsăud, care, la finalul slujbei Pavecerniței, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului cel Mare, a rostit un cuvânt de învățătură.

Miercuri, 5 martie, de la ora 18:00, s-a oficiat slujba Pavecerniței, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului cel Mare, iar în mijlocul elevilor și studenților s-a aflat preotul Cristian Dragoș, protopopul de Beclean, care a rostit un cuvânt de învățătură.

În prima și ultima săptămână din Postul Mare, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca intensifică programul de rugăciune prin participarea la slujbele speciale săvârșite în această perioadă, atât la paraclisele școlilor teologice, cât și la Catedrala Mitropolitană din municipiu. La finalul fiecărei seri de rugăciune, un invitat special rostește un cuvânt de învățătură, meditând împreună cu cei prezenți la perioada pregătitoare și premergătoare sărbătorii Învierii Domnului.

Evenimentele duhovnicești din prima săptămână a Postului Mare vor culmina sâmbătă, 8 martie, în ziua de pomenire a Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, fost rector al Institutului Teologic clujean, recent canonizat. De la ora 10:00, în Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, va oficia Sfânta Liturghie, marcând astfel prima cinstire liturgică a sfântului.

Anul acesta, în data de 4 februarie, în Catedrala Patriarhală din București, a fost canonizat, împreună cu alți 15 sfinți români, părinți duhovnici și mărturisitori din secolul al XX-lea, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925). Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, va avea loc marți, 25 martie 2025, de Praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu ocazia hramului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, urmând a fi cinstit anual la data de 8 martie, ziua trecerii sale la Domnul.

Programul detaliat AICI

Seria de conferințe organizate în Postul Mare de ASCOR Cluj-Napoca

În perioada Postului Paștilor, la fel ca în fiecare an, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Cluj-Napoca organizează o nouă serie de conferințe duhovnicești pregătitoare pentru marele Praznic al Învierii Domnului.

Prima conferință a avut loc joi seara, 6 martie, după slujba Pavecerniței Mari de la Catedrala Mitropolitană, unde tinerii au primit binecuvântarea Părintelui Mitropolit Andrei. Astfel, de la ora 20:00, în aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, tinerii l-au avut ca invitat special pe pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, care a susținut o conferință pe tema „Teologia martiriului”, pornind de la viața Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj.

Conferința face parte din cadrul serilor duhovnicești organizate pentru studenţi şi publicul larg, în perioada Postului Paștilor, în fiecare joi seara, de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca.

În fiecare an, în Postul Paștilor și în Postul Crăciunului, ASCOR Cluj-Napoca organizează, în fiecare seară de joi, întâlniri duhovniceşti. Sunt invitaţi ierarhi, clerici, teologi și profesori, pentru a adresa cuvinte folositoare şi pentru a sta de vorbă cu tinerii pe teme de credință și spiritualitate ortodoxă.

 

Canonul Pocăinței

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara.

Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare – scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.) –  este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări, acestea sunt compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

Conform Sfinților Părinți, scopul acestui canon este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului