Distribuie articolul

E prima dată, în ultimii 17 ani, când Ilie Bolojan nu mai apare pe afișele electorale din Bihor și Oradea. Le amintim cititorilor că județul Bihor a reintrat în febra alegerilor, din cauza plecării președintelui ales al CJ Bihor la București. I-a fost de mare folos această plecare pentru că a ajuns chiar președinte al României. Și e văzut acum ca viitor premier, în locul lui Ciolacu. Pe Facebook chiar i se conturează o prezență eroică: „Astăzi, avem în fața noastră un om care nu vrea puterea. Dar care o merită pe toată. Pentru că el nu o ia ca pe o armă. O poartă ca pe o cruce.

Ridicați capul, români! Fiți demni de timpul pe care-l trăim! Pentru că am fost martorii unei minuni rare: a apariției unui lider adevărat”. La Bihor, pe Bolojan l-a înlocuit ca interimar Mircea Mălan, fostul viceprimar de Oradea de până în 2020, ajuns vicepreședintele CJ Bihor a doua oară. El s-a înscris acum în campania electorală fără a mai beneficia de imaginea ajutătoare a „galacticului” Bolojan, cum până acum era obligatoriu pe toate afișele peneliștilor de aici. Astfel, lui Mălan îi apare chipul ori singur, ori împreună cu cel al primarului Florin Birta, fost viceprimar al lui Bolojan și el, ajuns recent președinte interimar al PNL Bihor. Absența imaginii lui Bolojan de pe afișe s-ar explica prin faptul că acum, ca președinte al țării, el nu se mai poate implica legal în campania electorală. Totuși, l-am văzut recent implicându-se din plin și fără rușine în campania lui Crin Antonescu, cel supranumit „Căcărău”. Pentru cei care credeau în așa-zisul cuvânt al lui Bolojan, implicarea acestuia în favoarea lui Antonescu demonstrează contrariul, arătând atât fățărnicie, cât, mai ales, disperare. Dacă acest candidat pierde, cum e de așteptat, atunci pe „comasați” îi așteaptă zile grele, cu refacerea de la zero a guvernului.

La Bihor, Bolojan și-a lăsat însă preventiv executantul fidel, cum a făcut de fapt și la Oradea. Observând totuși că Mălan poate câștiga ușor președinția vacantă a PNL Bihor, a făcut în așa fel încât funcția să ajungă la mai ascultătorul Birta. Prejudiciul de imagine provocat lui Mălan este clar, însă emoțiile n-ar trebui să-i fie prea mari. După 17 ani de Bolojan, la Bihor au dispărut complet ca forță electorală partidele celelalte, PSD prinzând anul trecut, doar cu redistribuire de voturi, un senator și o deputată. Puterea lui Bolojan la Bihor este în continuare nefiresc de mare, UDMR, PSD și USR susținând candidatul lui Bolojan, nu pe unul propriu. După numărul incredibil de statui cu personalități maghiare și cel și mai mare de plăcuțe comemorative ungurești puse prin Oradea, UDMR înțelege să susțină acum pe omul lui Bolojan, ca o recompensă.

Acest Mircea Mălan nu înseamnă însă mare lucru în PNL Bihor, a cărui conducere a fost preluată de primarul Florin Birta. Amândoi sunt figuri atât de șterse încât mulți dintre alegătorii locali nici nu îi cunosc! Și asta pentru că, din păcate, lângă Bolojan au putut face carieră numai yesmeni, nu personalități. La fel, Bolojan a avut grijă ca ceilalți candidați să nu conteze. Ei sunt cu toții de la „suveraniști”. De la AUR este Ciprian Blejan, cel care l-a avut profesor pe defunctul parlamentar și primar postrevoluționar de Oradea, Octavian Bot, la fel ca Bolojan! Blejan a candidat pentru președinția CJ Bihor și la alegerile de anul trecut, lăudându-l de zor pe Bolojan și luând un sugestiv 3,9% din voturile bihorenilor. Adică mai puțin cu peste 20% față de partidul lui în Bihor, care a intrat la limită în Consiliul Județean.

De la SOS Bihor a apărut un inginer topograf cvasinecunoscut, Alecsandru Dimitrie Burdescu, a cărui meserie depinde în mare măsură de „sistem”. Trebuie remarcat că și-a făcut, în sfârșit, pagină de Facebook, adunând o mână de „prieteni”. Dacă va reuși un 1-2 %, poate sărbători!
Ultimul care s-a înscris, chiar în ultima zi, luni, 14 aprilie, este o fostă personalitate a AUR Bihor, celebrul ex-deputat Mihai-Ioan Lasca, acum de la Partidul Patrioții Poporului Român. El e singurul care ar putea da un pic de culoare cenușiului general regizat de „sistem”. Victoria lui Bolojan apare ca sigură pentru omul său, care susține chiar de la începutul anului o propagandă agresivă pe internet, prezentând ca ale lui așa zisele realizări ale lui Bolojan. Și, tot pe rețeta lui Bolojan, au fost implicate bisericile. Astfel, Mălan nu numai că s-a afișat deja cu episcopul ortodox, dar a și vorbit mult mai mult decât acesta la un măreț eveniment al Bisericii Ortodoxe, concertul Lumină din Lumină. El s-a desfășurat la noua sală a sporturilor Oradea Arena, miercuri, 9 aprilie. Aici, Mălan a putut vorbi unei săli de peste 5500 de oameni, cum se anunță pe pagina oficială a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei (https://www.eparhiaortodoxaoradea.ro/stiri/concertul-201elumina-din-lumina201d-a-umplut-oradea-arena-cu-sunetul-credintei-si-al-bucuriei-pascale).
Apoi, duminică, 13 aprilie, viceprimarul penelist Teofil Filimon era evidențiat ca prezent la Biserica Baptistă Speranța Oradea, alături de laude apăsate aduse de predicatorul de pe scenă nemaipomenitului Bolojan, cel mai mare primar al Oradiei din toate timpurile! Bolojan a avut grijă deci ca să-și păzească spatele, pentru că, dacă ar câștiga altcineva decât Mircea Mălan, riscul de a ieși la iveală abuzurile de tot felul, ar fi prea mare!

Doru Sicoe – Oradea