Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat rapid, la nici 24 de ore de la pronunțare, decizia Curții de Apel Ploiești

Distribuie articolul

Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat rapid, la nici 24 de ore de la pronunțare, decizia Curții de Apel Ploiești de suspendare și anulare a deciziei CCR din decembrie, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Arată că atacarea unei decizii a CCR în contenciosul administrativ este inadmisibilă și că nicio instanță judecătorească din România nu are competența de a face o astfel de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a judecat astăzi, de la ora 16, recursul împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, pronunțată joi după amiaza, prin care fusese suspendată și anulată decizia Curții Constituționale. Recursul a fost formulat chiar de aseară de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, apoi și de Curtea Constituţională a României, dar și de două persoane fizice. Astăzi, CCR a criticat decizia Curții de Apel Ploiești, arătând că această “instanță a încălcat Constituția (…) Independența judecătorului nu justifică într-un stat de drept nesocotirea Constituției și a legii”.

Judecata a fost extrem de scurtă, a durat doar 20 de minute, după care Înalta Curte a rămas în pronunțare și a revenit cu o decizie (definitivă) după doar o oră.

Astfel, ÎCCJ a admis recursurile declarate de Curtea Constituţională a României şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

“Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând: Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghiţa, ca inadmisibile. Definitivă. Pronunţată astăzi, 25 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Napocanews.ro