In noaptea de Paști a anului 1949, Mănăstirea Arnota de pe Muntele Căpăţânii a fost locul unui episod cutremurător al istoriei noastre recente. Un grup de rezistență anticomunistă avea să fie anihilat de către Securitate, după trei zile de lupte crâncene. Chiar și în zile de sărbătoare, nu avem voie să uităm trecutul. De aceea, să închinăm câteva momente amintirii sângeroaselor eveniente de acum șapte decenii…
Era în anul 1949… România era o țară sub ocupație armată, iar sovieticii instauraseră un regim communist aidoma celui de la Moscova. Pretutindeni în Carpați se constituiseră grupuri de rezistență armată, care așteptau o intervenție aliată pentru a putea acționa ca forte de gherilă, pentru eliberarea de sub jugul sovietic.
Anul 1949 a însemnat atingerea vârfului represiunii comuniste, care se va prelungi în anii următori. Zecile de mii de arestări operate, zilnic, în toată țara, erau însoțite de ample operațiuni ale trupelor de Securitate împotriva grupărilor de partizani din munți. În primăvara anului 1948, câțiva fugari politici conduși de Gheorghe Piele și Ion Oprițescu – evadați din închisoare, au pus bazele unui grup de rezistență anticomunistă. Ei au ales ca zonă de acțiune Munții Căpățânii, în județul Vâlcea, pentru accesibilitatea dificilă și multele locuri de ascunziș, între care numeroase peșteri. Ca bază de aprovizionare și regrupare a fost aleasă zona bătrânei mănăstire Arnota, ctitorie a lui Matei Basarab, situată la altitudinea de aproape 1.000 de metri, în apropierea căreia luptătorii au organizat o tabără în februarie 1949, în punctul numit „Hoaga Molinului”.
Aflând de existența acestui grup de rezistență, Securitatea a trimis în munți câțiva agenți pentru a obține informații. Doi dintre aceștia au fost capturați însă de partizani, iar unul a reușit să se întoarcă în vale, alarmând autoritățile represive.
În scurt timp, impresionante efective ale trupelor de Securitate din Sibiu și Drăgășani au înconjurat regiunea. Acestea au deschis focul împotriva taberei de partizani în noaptea de Paști (26 aprilie 1949), în jurul orei 4,00. Din rapoartele Securității, reiese că au fost folosite arme automate, aruncătoare de flăcări și mine, lupta într-o luptă ce a durat trei zile și s-a soldat cu 7 morți. Au căzut în luptă: Ionescu Gheorghe (student), Banu Petre, Ghiţă Băncescu Starovici (student anul II la Arhitectură), Nicolae Ştefan (electrician) şi Adrian Mohora (student anul IV), Gheorghe Huţanu (muncitor la Atelierele C.F.R. din Paşcani) şi Nicolae Anghel (zidar din Râmnicu-Vâlcea). Alți cinci luptători au fost capturați: Ionescu Gheorghe, Văduva Constantin, Şitoianu Gheorghe, Pavel Ion şi Nicolae Constantin. Au scăpat din încercuire: Ion Oprițescu, Ștefan Cetățeanu, Gheorghe Popescu și Nicolae Tărășescu.
Transportate de Securitate la Bistrița, trupurile celor căzuți au fost atârnate de mâini și de picioare pe prăjini, asemenea vânatului, la macabre spectacol asistând, pe lângă localnici, și copii de la școală din localitate. Cadavrele au fost înhumate într-o groapă comună din apropierea cimitirului de la schitul Păpuşa. Alte zeci de persoane au fost arestate de Securitate și anchetate barbar sub acuzația de a fi acordat sprijin partizanilor, fiind judecațte în cadrul a trei loturi, primind condamnări pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale“, pedepsele variind între 1 și 18 ani de închisoare.
Deși condamnați la închisoare, unii dintre aceștia au fost executați de Securitate, în cadrul așa numitelor ,,transporturi ale morții“ din prima parte a anului 1950. Este vorba de Ion Cetăţeanu, Mircea Măzăreanu, Ion Martin, Ghiţă Piele şi Ion Opriţescu, a căror groapă comună nu a fost identificată nici până azi. Printre cei arestați și condamnați pentru susținerea partizanilor au fost și șase călugărițe de la Mănăstirea Bistrița, în frunte cu stareța Olga Gologan.
Florin Dobrescu
În veci pomenirea lor!
https://youtu.be/jL2ZmoD_s7g?si=c_rKl9M4bcJMD4Z-
