Având în vedere crimele și abuzurile din perioada României comuniste, pozițiile propagandistice cu privire la vechiul regim trebuie sancționate, prin intermediul unei legi, este de părere Șandru. Astfel, s-ar aplica același „tratament” și pentru discursul „pro-extremă stângă”, așa cum se întâmplă în cazul celui de „pro-extremă dreapta”, pentru care există deja un cadru legal.
„Există o lege privind securitatea națională, din 1991, în care sunt prevăzute interdicții cu privire la organizații de tip fascist sau care ar propovădui ideologia comunistă, dar nu există și răspunderi, posibilități de a-i pedepsi pe cei care fac aceste lucruri. Singurele aspecte legate de comunism: prevederile Ordonanței nr. 31/2002 și ale Legii 217/2015. De asemenea, avem cazul lui Nicolae Ceaușescu. A fost condamnat pentru genocid, iar această condamnare este valabilă din punct de vedere juridic.
Dar cred că trebuie să existe o legislație care să interzică simboluri, discursuri, organizații care întrețin ideea totalitarismului comunist, așa cum a funcționat el în România”, a declarat Șandru, pentru Ziare.com.
Până în prezent, inițiativele susținute de IICCMER nu au avut suficientă susținere în Parlament.
„Au existat inițiative legislative, de-a lungul timpului, susținute inclusiv de IICCMER, în vederea condamnării cultului persoanelor care au făcut posibil regimul comunist și organizațiile care ar întreține cultul acestora și ideologia, în speță. Din păcate, aceste proiecte nu au reușit să treacă de votul Parlamentului”, a mai precizat oficialul instituției.
În 1989 strigau „jos comunismul!”, iar acum vor înapoi la comunism
În prezent, nivelul de încredere al populației României în instituții precum Președinția, Parlamentul și Guvernul este la sub 10%. Implicit, încrederea în politicienii români este extrem de scăzută. Astfel, unii cetățeni, nostalgici, au început să se agațe de scenariul în care „un Ceaușescu” sau „revenirea la comunism” ar putea „salva România”.
Mulți dintre cei care în 1990 aplaudau tranziția la noul regim au devenit nostalgici, tendință explicată de către politologul Șandru.
„Există oameni care aplaudau momentul imediat post-revoluționar și astăzi se înscriu în linia nostalgică. Nu avem o cercetare sociologică, dar e clar că s-a petrecut o conversiune, în sensul că o categorie de oameni nu s-a adaptat la condițiile de șoc, cel puțin în prima parte a anilor ‘90 ai tranziției spre democrație, din punct de vedere economic, alții nu s-au regăsit din punct de vedere identitar. Alții, 4 milioane de membri ai PCR, au constatat că-și pierd privilegiile. Există mai multe explicații, pe fond”, a declarat oficialul IICCMER.
„Comunism rău vs. comunism bun”
Totodată, în rândul nostalgicilor comuniști există episoade comuniste considerate „bune” și altele, „rele”. Astfel, cele din urmă, care au reprezentat debutul regimului – impunerea forțată, alegerile trucate, colectivizarea, cele mai multe crime, deținuții politici etc. – sunt eliminate, în relația de cauzalitate cu ceea ce nostalgicii consideră „trecut luminos”. Mai mult, ultima perioadă, de după 1980, este trecută cu vederea.
În opinia oficialului IICCMER, perioada comunistă trebuie privită în ansamblu, fără a omite realitățile nefaste.
„Asta cu ‘perioada bună și cea rea’ a comunismului este o teorie legendată în societatea românească după anii ‘90. Au făcut-o diferite grupuri, inclusiv politice, de exemplu Partidul România Mare. De asemenea, foști ofițeri de securitate, care au supraviețuit în SRI, de-a lungul anilor și care au legendat lucrul ăsta, că a existat ‘un comunism rău’, al lui Dej și un ‘comunism bun’, al lui Ceaușescu. Deci că a existat ‘o securitate rea’, care tortura și ucidea oameni, în anii ‘50-’60 și ‘o securitate bună, patrioată’, pe vremea lui Ceaușescu.
Totul este o mare minciună, un mare fals întreținut de Securitate și de acoliții săi, de oameni care au supraviețuit, care au ajuns și au rămas la butoane imediat după 1990. De la actualul candidat la prezidențiale, care a fost șeful SIE, până la tot felul de grupuscule controlate de securiști, fie din zona academică, fie din zona instituțiilor de forță, fie din zona economică și comercială. Ei s-au răspândit peste tot. Evident, au ajuns și-n partide politice”, a declarat Șandru.
„Regimul Ceaușescu, în criminalitatea sa, nu a fost nimic mai prejos decât regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej”
Președintele executiv al Institutului a trecut în revistă abuzurile din perioada dictaturii comuniste, ce a fost impusă în 1947 și care s-a încheiat în 1989, pe fondul slăbirii URSS, respectiv a prăbușirii altor dictaturi din state aflate sub influența sovieticilor, la acea vreme.
„După o relativă deschidere pe care am cunoscut-o în vremea lui Nicolae Ceaușescu, a urmat un prăpăd care e similar cu ceea ce a fost în anii ‘50-’60, cu o singură diferență, că din 1964 nu mai avem deținuți politici, dar au existat alte formule prin care s-a exercitat presiunea, prin care ‘partidul-stat’ a controlat întreaga viață socială și chiar și viața privată. Să ne amintim și de celebrul Decret nr. 770/1966 privind interzicerea avorturilor, care a dus la moartea a 10.000 de femei și estimăm noi 15.000 de copii rezultați ca urmare a acelor politici pro-nataliste, oameni care aveau singura ‘vină’ de a se fi născut cu deficiențe neuromotorii, internați în cele 26 de spitale gestionate de regimul Ceaușescu, în care a avut loc un adevărat program de exterminare, gândit conștient, sistematic.
De asemenea, să ne amintim de cazul frontieriștilor, care voiau să evadeze din ‘raiul socialist’ al lui Ceaușescu și să plece peste granițe. Toate acestea ne arată că regimul Ceaușescu, în criminalitatea sa, nu a fost nimic mai prejos decât regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, inclusiv prin faptul că în 1989, la Aiud, încă se găseau deținuți politici, atunci când unii care se opuneau lui Ceaușescu nu erau internați la ‘boli psihice’”, a concluzionat Șandru, pentru Ziare.com.
„Granițele” dreptului de liberă exprimare
De cele mai multe ori, Statele Unite ale Americii reprezintă un „fanion” atunci când vine vorba despre modelul pe care-l evocă cei care pledează pentru mai multă libertate de exprimare.
Într-adevăr, dreptul la liberă exprimare este garantat de Primul Amendament al Constituției din SUA, prin care „Congresul nu va face nicio lege care să restrângă libertatea de exprimare sau a presei”. Astfel, există un cadru solid pentru protecția discursului individual și public. Totuși, Curtea Supremă din SUA a stabilit de-a lungul timpului anumite excepții și limite. Astfel, libertatea de exprimare trebuie calibrată cu alte interese ale societății, precum siguranța publică și drepturile altor persoane. Mai exact, printre limitele libertății de exprimare se numără: discursul care incită la ură și violență; defăimarea; obscenitatea; amenințările directe.
În ultimii ani s-a discutat din ce în ce mai mult despre libertatea de exprimare. Potrivit unor curente de opinie, aceasta trebuie să fie „nelimitată”. Alții sunt de părere că trebuie să existe anumite „limitări”. În privința „granițelor” privind libertatea de exprimare, dezbaterile continuă și astăzi, după ce marile companii din social media, din SUA, și-au reevaluat politicile, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă și astfel, au hotărât să ofere mai multă libertate utilizatorilor.
În ultimii ani, în România, libertatea de exprimare a ajuns în atenția publicului larg prin intermediul unor proiecte precum „legea antițigănism” și „legea antilegionarism”, subiecte care au generat polemici.
NapocaNews
