Istoria românilor din Moravia valahă este surprinzătoare. În arealul montan al Sileziei, între Cehia și Polonia a trăit o străveche populație valahă, care în evul mediu, pe lângă păstorit, prelucrarea lemnului sau agricultura montană s-a ocupat și cu alchimia. ”Cartea Vlahilor” este un manuscris extrem de important, recent descoperit, în anul 2021, care oferă o perspectivă valoroasă asupra istoriei, alchimiei și eventual a practicilor mineritului/prospecțiunilor din Munții Krkonoše în secolul al XV-lea. În acești munți, valahii s-au ocupat pe lângă tradiționalul păstorit și cu mineritul sau prelucrarea metalelor în evul mediu. Munții Karkonosze în limba poloneză sau în limba cehă Munții Krkonoše sunt munții cei mai înalți din grupa Munților Sudeți, fiind situați la granița dintre Cehia și Polonia. Vârful cel mai înalt este Schneekoppe (în cehă Sněžka sau în poloneză Śnieżka) și are altitudinea de 1602 m. Caracteristic munților este clima subalpină din regiune, cu lacuri glaciare. În acești munți aproape de localitatea Špindlerův Mlýn, la altitudinea de 1400 m, își are izvorul râul Elba. Munții aparțin din anul 1959, respectiv 1963 de parcuri naționale din Polonia și Cehia. Lanțul muntos este numit interesant ca Munții Giganților. Suprafața Munților Giganților este de 631 de kilometri pătrați (244 de mile pătrate), 454 de kilometri pătrați (175 de mile pătrate) în Republica Cehă și 177 de kilometri pătrați (68 de mile pătrate) în Polonia. Munții Giganților au câteva caracteristici ale munților înalți, cum ar fi circuri glaciare, forme de relief periglaciare mici și o altitudine semnificativ deasupra liniei pădurilor. Se numeau Munții Înzăpeziți în cronicile medievale. În anul 1380, istoricul ceh Přibík Pulkava a numit munții Sněžné hory, adică Munții Înzăpeziți. (vezi „Parcul Național Karkonoski”, Parcuri Naționale, Universitatea Adam Mickiewicz. 2008. Arhivat din original la 14 iunie 2013.). Istoricul român Nicolae Densuşianu considera că teritoriul României ar fi fost locul de baştină al uriașilor, dar iată că, în Silezia ceho-poloneză locuită de valahi, tradiția giganților a devenit toponim montan. Munții Krkonoše se numeau în perioada medievală Munții Giganților. Legătura cu păstorii valahi, care au dus tradiția antică și pre-medievală în Silezia, poate fi un răspuns științific la această similaritate toponimică. Conform legendelor românești și istoricilor români, uriașii ar fi trăit în primele timpuri ale antropogenezei şi au locuit pământul înaintea oamenilor obişnuiţi. Giganții (în unele locuri în sens popular jidovii) aveau dimensiuni impresionante. Ei aveau ochii extrem de mari şi un trup masiv. Când se deplasau călcau din deal în deal. Legendele despre uriaşi abundă în teritoriul românesc, ele extinzându-se pe întreg spaţiul carpato-daubiano-pontic. Cele mai importante referinţe despre existenţa giganților întâlnim în cartea „Dacia preistorică“ al lui Nicolae Densuşianu. Potrivit acestuia, locul de baștină al uriaşilor ar fi fost teritoriul României de azi, iar într-un loc identificat de istoric în zona munţilor Cerna – Godeanu ar fi avut loc o luptă cu zeii. Legenda giganților a fost dusă de ciobanii păstori pe lanțul carpatin. Manuscrisul ”Cartea Vlahilor”, descoperită recent la Biblioteca de Stat din Berlin, schimbă perspectiva privind istoria cunoscută a Munților Giganților, care redevin astfel loc de legendă valahă în Silezia. Inițial, cele mai vechi informații scrise despre activitatea umană în regiunea montană datează de la mijlocul secolului al XVI-lea, dar datorită descoperirii cărții, acestea au fost deplasate cu o sută de ani mai devreme. În secolul al XV-lea, oamenii din Italia călătoreau în Munții Giganților pentru descoperirea de metale prețioase. Asociația din localitatea cehă Trutnov a reușit să obțină un exemplar al cărții din Germania, astfel încât istoricii să o poată studia și o publica.
Descoperirea ”Cărții Vlahilor” la Berlin a provocat senzație în presa locală și în rândul istoricilor din Munții Krkonoše. „Aceasta este o descoperire fundamentală, am fost complet încântat de ea”, declara în 2021 Pavel Zahradník, arhivistul Arhivelor Districtului de Stat din Trutnov. Cândva în prima jumătate a secolului al XV-lea, a fost creat un manuscris considerat opera maestrului Antonio Vale (Walle) din Florența, care conținea o listă de localități și o descriere a căilor care duc către acestea. Localitățile menționate sunt pline de minereuri prețioase și pietre rare. Acest manuscris rar a fost păstrat la Biblioteca de Stat din Wrocław înainte de al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, după război, s-a pierdut și a fost practic considerat dispărut până în mai 2020, când istoricii din Trutnov au descoperit o referință despre manuscris. Nu multe surse legate de istoria profundă a zonei au supraviețuit până astăzi. Acestea au fost distruse în timpul evenimentelor turbulente ale secolului al XVII-lea, în special în epoca de după bătălia de la Muntele Alb. Marea majoritate a literaturii, considerată eretică de către biserică, a fost apoi lichidată. Oamenii au început să colonizeze Munții Krkonoše în secolul al XVI-lea, conform istoricilor cehi, venind în principal din teritorii austriece (Transilvania?) în scopul producției de cherestea. „Cartea Vlahilor dovedește că, chiar și înainte de asta, a existat o oarecare activitate în munți legată de căutarea de metale și minerale prețioase”, conform istoricului local Pavel Zahradník. Pe lângă o descriere a Munților Krkonoše, ”Cartea Vlahilor” conține și texte alchimice codificate și nedescifrate până în prezent. Manuscrisului este scris între 1430 și 1470, în opinia istoricilor Pavel Zahradník și Otto Štemberka. O parte din carte este scrisă în germană, o altă parte parte în latină. Cercetătorii s-au concentrat pe partea germană. S-a realizat traducerea primei părți a manuscrisului din limba germană. Celelalte părți scrise în latină au rămas un mister pentru cercetători. Cartea conține texte alchimice și magice indescifrabile. Istoricii cehi consideră că această carte a fost probabil scrisă de umanistul Antonio Vale (care ar fi trăit între anii 1395 – 1455 la Florența), deoarece acesta s-a identificat drept autor la începutul textului. Acesta a fost o figură istorică reală și a fost locuitor al Bratislavei medievale – Pozsony/Presseburg. Printre altele, îi sunt atribuite o serie de texte alchimice, pe care manuscrisul le conține. Datorită manuscrisului, de exemplu, se poate urmări originea multor denumiri topografice și a hărților de epocă ale zonei unde locuiau valahii. Se pot vizita unele locuri și astăzi cu sute de ani mai târziu de când a fost scris manuscrisul, iar hărțile sunt foarte concise. În carte, Antonio Vale își trasează propria călătorie, care a început în Jelenia Góra și s-a încheiat în ceea ce este acum Szklarska Poręba, din Polonia. Există mai multe repere și marcaje de teren de-a lungul traseului conform textului cărții, aceste trasee pot fi traversate și astăzi. Unele dintre marcajele italiene au supraviețuit până în zilele noastre, în opinia lui Otto Šternberk, președintele asociației Trutnov – Orașul Dragonilor. Manuscrisul mai conține conține o listă de locații și o descriere a rutelor care duceau la zăcămintele de metale și pietre prețioase din munții de graniță. Alte secțiuni ale voluminosului manuscris sunt dedicate tematic alchimiei, magiei și astrologiei. Deși mulți au considerat-o o știință ocultă, alchimia medievală a pus bazele dezvoltării chimiei moderne, iar anumite tehnici, precum distilarea și cristalizarea, au fost descoperite prin aceste practici. În esență, alchimia medievală a reprezentat o combinație între căutarea iluminării spirituale și avansul tehnologic, reflectând dorința umană de a descoperi adevărul ascuns al materiei și al existenței. Valahii s-au folosit la fel ca italienii Renașterii de prelucrarea metalelor și de căutarea mineralelor rare și ca o formă de iluminare spirituală, astfel nu ser poate explica interesul umaniștilor italieni față de acest ținut locuit de românii păstori.
În acest context comprehensiv, descoperirea cărții medievale vlahe din Wrocław poate fi numită descoperirea secolului fără exagerare. Manuscrisul plin de alchimie transcrie istoria Munților Krkonoše, dar și a Munților Jeseníky, Jizerské și Lusacia. Cartea „Cesty Vlachů” – Cartea Vlahilor, a fost publicată sub îngrijirea istoricilor Pavel Zahradník și Otto Štemberka, care au pregătit nu doar o traducere a principalelor pasaje ale codexului, ci și o introducere în alchimia medievală, un tratat despre căutători – vlahi și venețieni, și o inițiere în ceremoniile magice antice, utilizarea simbolismului misterios și abilitățile aproape supranaturale ale primilor prospectori. Munții Krkonoše, munții din jur și poalele lor păstrează încă urme ale activităților anticilor prospectori – căutători de metale prețioase și pietre prețioase, care se presupune că au căutat și au găsit pietre prețioase și metale prețioase în ei încă din secolul al XIV-lea. Cele mai vechi informații scrise despre activitatea umană în zona montană datează de la mijlocul secolului al XVI-lea. Dacă am merge pe teoria autohtonismului triburilor dacice ale lui Burebista, vlahii ca urmașii dacilor ar fi fost popor originar în acești munți ai giganților. „Cartea Vlahilor” reprezintă o dovadă că în Evul Mediu locuitorii din Moravia valahă (Vlašské) erau cu adevărat activi ca localnici în Munții Krkonoše. Au lăsat chiar și urme în teren, care pot fi urmărite și astăzi, conform ”Cărții Vlahilor” în interpretarea istoricului Pavel Zahradník. Al doilea autor – Otto Štemberka – specifică existența acestor urme italiene chiar în zona cehă Trutnov. Astăzi specialiștii cehi consideră că doar primele 12 pagini și poate încă câteva pagini din întreaga colecție – drept notițe ale lui Antonio sunt inteligibile, iar a doua parte alchimică a colecției este opera mai multor autori, cel mai adesea din a doua jumătate a secolului al XV-lea, care este neînțeleasă pentru contemporani. Aceasta este o colecție complet excepțională de texte ale unor autori antici și medievali. Ele descriu direcțiile căilor către zăcămintele de metale și pietre prețioase din munții de graniță. Alte părți ale voluminoasei cărți manuscrise sunt dedicate tematic alchimiei, magiei și astrologiei. Fără cunoștințe de bază despre simbolismul alchimic, mesajele manuscriselor sunt de neînțeles pentru cititorii de astăzi. Prin urmare, autorii au pregătit nu doar o traducere a principalelor pasaje ale codexului, ci și o introducere în alchimia medievală, un tratat despre căutători – vlahi și venețieni, precum și o inițiere în ritualuri magice antice, utilizarea simbolismului misterios și abilitățile aproape supranaturale ale primilor prospectori. Manuscrisul i-a surprins pe cercetătorii cehi, care consideră că este „este cea mai veche carte sileziană-valahă, conținând 88 de tratate și texte alchimice. Cartea este inspirată și încearcă să-l conducă pe cititor către faptul că cărțile muntene și activitățile muntenilor sunt legate de alchimie”. Cartea a fost publicată cu titlul „Călătoriile vlahilor” la editura Green Mango din Vrchlabí în 2023 și s-a bucurat de un succes de casă. Ceea ce aduce nou ”Cartea Vlahilor” este faptul că populația pastorală, colonizată sau venită prin transhumanță – dar și autohtonă pe filiera triburilor dacice ale regelui dac Burebista – s-a ocupat nu numai de agricultura montană sau de păstorit, ci și de exploatarea mineralelor și a minelor, unde românii au o veche tradiție din vremea exploatărilor dacice ale aurului de la Roșia Montană și, iată, aici în Munții Giganților, numiți așa datorită legendelor vlahe, în Silezia.
Ionuț Țene
