Distribuie articolul

Văd mereu tot felul de oameni care spun că îl cinstesc pe Eminescu, că doar dă prost în unele medii să nu spui ceva despre el pe 15 ianuarie sau 15 iunie. Pentru alții, prilej să dea citate trunchiate, care convin ideilor lor. Iar manifestațiile oficiale, la rândul lor, atrag tot felul de personaje ciudate, prilej pentru manifestarea unui patriotism ieftin, de carton, lipsit de conținut, dar plin de scandal și fariseism.

Dar dacă îi iei la bani mărunți, nici nu știu să spună măcar 3 titluri de poezii înafară de Luceafărul, Somnoroase păsărele și Scrisoarea a III-a. Cu atât mai mult, sunt total străini de opera sa politică.

Altfel, dacă ar cunoaște-o cu adevărat, ar avea două variante: ori să se îndrepte, ori să nu îl mai cinstească pe Eminescu.

Așa că, eu nu pot să îi înțeleg pe toți corupții și oportuniștii politici care îi ridică osanale, deși el era împotriva corupției, parazitismului politic și oportunismului.

Nu pot să îi înțeleg pe cei care promovează analfabetismul și incultura, când el a luptat împotriva lor!

Nu pot să îi înțeleg pe toți filorușii care susțin că trebuie cedată încă o dată Basarabia, când el a avertizat clar asupra intereselor Rusiei și a luptat pentru reunirea cu frații noștri basarabeni.

Nu pot să îi înțeleg pe cei care atacă mereu Biserica Ortodoxă, pe când Eminescu a apărat-o!

Nu pot să îi înțeleg pe cei care îi desconsideră pe românii din alte provincii istorice, când el i-a iubit pe toți și, mai cu seamă, pe ardelenii greu încercați de o coroană străină!

Nu pot să îi înțeleg pe cei care mimează preocuparea pentru românii din afara granițelor, ignorându-i cu desăvârșire, pe când Eminescu lucra neîncetat să le apere identitatea și să îi facă cunoscuți!

Nu pot să îi înțeleg pe cei care se comportă în viața publică cu vulgaritate și sălbăticie, când Eminescu a fost un standard de civilitate.

Nu pot să îi înțeleg pe cei care se înconjoară cu lichele și interlopi, când el a format caractere și a căutat să ridice standardul moral al poporului.

Iar toți aceștia, nu fac altceva decât un mare deserviciu culturii și națiunii române, lipindu-și imaginea găunoasă de Eminescu, încercând să-l facă un stindard al credințelor lor și compromițându-l ca simbol în ochii altora, în loc să-i urmeze cuvintele sau să-și vadă de viață.

Unora ca acestora trebuie să li se dea doar două variante: Ori puneți mâna la modul serios pe Eminescu, ori jos mâinile de pe Eminescu!

Iar celor care se scârbesc în mod nevinovat de el, pentru că l-au cunoscut doar prin intermediul acestor patrioți fățarnici de-a stânga și de-a dreapta, trebuie să li se amintească că Eminescu, ca și alte personalități ale istoriei noastre, nu aparține vreunui grupuscul vremelnic, ci națiunii române!

Silvian Emanuel Man