Distribuie articolul

 U-BT Cluj-Napoca a obținut al 5-lea titlu consecutiv, după o victorie cu CSM CSU Oradea în meciul 5 al finalei Ligii Naționale, scor 68-67. Alb-negrii au revenit de la 1-2 și au câștigat cu 3-2, trecându-și în cont al 7-lea titlu din istoria clubului.

Într-o atmosferă senzațională creată de suporterii celor două rivale, meciul 5 al finalei a avut o primă repriză echilibrată. Gazdele au fost conduse de Donatas Tarolis și Brandon Brown, foștii jucători ai Clujului, în timp ce oaspeții au mizat foarte mult pe aruncările de la distanță, Sasu Salin și Patrick Richard fiind specialiști la acest capitol.

Situația s-a schimbat în primele 90 de secunde ale sfertului 4, în care CSM Oradea a reușit un parțial de 7-3, care l-a forțat pe Silvășan să mai ceară un timp de odihnă. Seeley a înjumătățit imediat diferența, transformând calm trei aruncări libere, însă echipa sa nu a profitat de asta,  titreaza gsp.ro.

Sayeed Pridgett a făcut spectacol și scorul a devenit 63-55 pentru gazde, moment care a dus la o ușoară relaxare mentală a acestora. Oaspeții nu au renunțat la luptă și au realizat un run de 5-0 care a dus la un time-out al lui Achim.

Final incredibil în meciul 5 al finalei Ligii Naționale

Jocul s-a echilibrat și, la intrarea în ultimul minut, scorul era 65-64 pentru CSM Oradea. A urmat o acțiune la care, inițial, arbitrii au dictat aut pentru Oradea și apoi, după reluarea video, au schimbat decizia și mingea i-a revenit Clujului.

Căpitanul lui U-BT a preluat acțiunea pe cont propriu și, după un blocaj excelent al lui Hankins, a marcat coșul prin care clujenii au trecut la conducere, 65-66, cu 47,8 secunde rămase.

După un timp de odihnă solicitat de Achim, celălalt Richard, care joacă pentru Leii-Roșii, și-a asumat la rândul lui o acțiune individuală și s-a făcut remarcat: 67-66. Nu a fost, însă, finalul. A urmat o pătrundere a lui Simpson și U-BT a revenit la conducere, 67-68, cu 24,3 secunde din timpul regulamentar.

Așa cum era de așteptat, ultima acțiune a fost asumată de Kris Richard. Acesta a aruncat în ultima secundă, iar mingea aruncată de el nu și-a atins ținta. U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 68-67 și a câștigat al 5-lea titlu consecutiv de campioană a României.

Liderii învingătoarei au fost Zavier Simpson (26 de puncte), DJ Seeley (10 puncte) și Patrick Richard (8 puncte).

De partea cealaltă, s-au remarcat Donatas Tarolis (18 puncte), Sayeed Pridgett (12 puncte), Brandon Brown (11 puncte) și Kris Richard (11 puncte).

FINAL. 67-68. U-BT Cluj-Napoca rămâne campioana României la baschet masculin.

Napocanews.ro