Distribuie articolul

Universitatea Cluj va juca pe 24 sau 25 septembrie, în funcţie de programul stabilit de Federaţia Română de Fotbal, în deplasare, cu FC Bihor Oradea, în faza 16-imilor de finală a Cupei României „Timişoreana”. Antrenorul principal, George Ogăraru, consideră că întâlnirea de pe stadionul „Iuliu Bodola” e un prim pas dintr-o aventură cât mai lungă în competiţia K.O. „Sunt mulţumit de tragerea la sorţi, în primul rând prin prisma faptului că jucăm într-o localitate apropiată Clujului şi nu vom petrece foarte mult timp pe drum între două meciuri de campionat. Cred că e şi un meci simbolic, având în vedere că iată, la câteva zile după ce Mihai Neşu a acceptat să facă parte din staff-ul nostru, jucăm în oraşul său. Vom trata acest meci cu seriozitate maximă. Vorbim de un trofeu important, iar Universitatea nu a mai câştigat Cupa din 1965. Ar fi extraordinar să punem un nou trofeu în vitrină”, a spus George Ogăraru, antrenorul „studenţilor”.

Preşedintele Vlad Munteanu a vorbit şi el despre importanţa partidei de săptămâna viitoare. „Cupa României e o competiţie de tradiţie, are un farmec special. Vom face tot posibilul să ne calificăm, să mergem cât mai departe în competiţie. Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla într-o astfel de competiţie. Va fi un program încărcat, însă eu am mare încredere în staff şi în jucători”, a spus Vlad Munteanu.

Până la partida din Cupa României „Timişoreana”, echipa noastră va juca luni, 22 septembrie, de la ora 21:00, pe teren propriu, cu CSU Craiova, în etapa a VIII-a a Ligii I. Echipa noastră se va antrena mâine, de la ora 10:30, pe terenul de la „Clujana”, şedinţa de pregătire fiind deschisă presei şi publicului.

Sursa: UniversitateaCluj.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: