Distribuie articolul

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, miercuri, că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriada, subliniind obligaţia statului de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora, relatează Mediafax.

Marea Cameră a CEDO a făcut azi public verdictul în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, constatând încălcarea de către România a articolelor 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990, anunţă APADOR-CH.

„Cetăţeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut şi băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore şi bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alţi protestatari. De frică a fugit atunci şi nu a mai ieşit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare, aşa încât omul a depus plângere penală abia zece ani mai târziu, în 2001, când în sfârşit cercetările în acest dosar au început să avanseze”, se arată în comunicatul APADOR-CH.

După opt ani de anchete, declaraţii, expertize IML, cazul Mineriadei, inclusiv în ceea ce-l privea pe Marin Stoica, a fost soluţionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu neînceperea urmăririi penale.

„După decizia de azi a Marii Camere, care este definitivă, România va fi obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei. Cu privire la decesele survenite în timpul evenimentelor, această obligaţie decurgea oricum din faptul că astfel de infracţiuni sunt astăzi imprescriptible ca urmare a altei cauze CEDO, respectiv dosarul Revoluţiei (Asociaţia 21 Decemberie 1989 v. România). Acum, trebuie întrepinse cercetări eficiente, apte să ducă la tragerea la răspundere a celor vinovaţi şi la aflarea adevărului de către întreaga societate, cu privire la ansamblul evenimentelor din iunie 1990, indiferent că este vorba despre decese sau persoane care au fost supuse unor violenţe şi privări de libertate”, a declarat avocata Diana-Olivia Hatneanu.

 

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: