Distribuie articolul

Legea prin care se modifică ordonanța de urgență privind combaterea antisemitismului, a fascismului și xeonofobiei sau „legea antilegionară” așa cum mai este cunoscută, naște efecte tot mai adverse decât cele propuse de inițiatorii ei.

Astfel, pe lângă faptul că s-a discutat public despre subiecte despre care se așternuse uitarea, alți români au taxat lipsa de reacție față de crimele comunismului.

Un român a inițiat pe facebook o campanie pentru ca toaleta publică din Pasajul Universității din București să poarte numele bolșevicei Ana Pauker, fost ministru de externe și vicepremier al României.

Ana Pauker s-a întors în România în uniforma armatei sovietice și în calitate de ministru de externe a semnat documentul prin care țara noastră a cedat Insula Șerpilor către URSS, titrează ActiveNews.

Actualul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a stârnit rumoare atunci când a avut inițiativa de a-i pune tabloul Anei Pauker (născută Hanna Robinsohn) pe holurile Ministerului de Externe pe care îl conducea la vremea respectivă.

Inițiativa vine și ca reacție după ce directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a declarat că Petre Țuțea sau Mircea Vulcănescu nu ar trebui să dea numele unor străzi sau monumente.

La evenimentul privind WC-ul Ana Pauker puteți participa făcând click AICI.

 

ana-pauker-time

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: