Copiii unei familii de români, cetățeni ai țării noastre, au fost dați spre adopție unui cuplu britanic de homosexuali. Decizia a fost luată de un tribunal de la Londra și este definitivă.
Potrivit Flux24.ro, părinții micuților de 8 ani, respectiv 5 ani, s-au stabilit în Marea Britanie din 2007.
În anul 2014, ei au pierdut un proces cu protecția copilului din Regatul Unit și, de atunci, nu și-au mai putut vedea copiii. Ulterior, fata (8 ani) și băiețelul (5 ani) au fost dați spre adopție și au fost preluați de un cuplu homosexual.
La proces a asistat și Ben Oni Ardelean, senatorul PNL care s-a implicat și în cazul Bodnariu. Inițial, lui nu i s-a permis accesul în sala de judecată, dar ulterior autoritățile din Marea Britanie au acceptat ca el să fie prezent în fața judecătorilor, însă cu o condiție: să nu ia cuvântul.
Ardelean avea mandat din partea Camerei Senatorilor să ia cuvântul în fața tribunalului.
Totodată, reprezentanților Ambasadei României și senatorulului li s-au interzis să ofere orife informații din timpul procesului și li s-au șters fotografiile făcute în fața clădirii tribulnalului.
Senatorul Ardelean a precizat că că este aberantă decizia instanței londoneze, deoarece cei doi copii sunt cetățeni români, iar membrii Protecției Copilului din România trebuiau să decidă în privința lor. ”Statul român are obligația constituțională să își apere cetățenii”, a spus parlamentarul pentru sursa citată.
Ben Oni Ardelean a subliniat că împreună cu familia și reprezentanții Ambasadei României studiază căile extraordinare de atac în acest moment. Ei se gândesc chiar să apeleze la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).
NapocaNews
7 comentarii la “Copiii unei familii de români din Marea Britanie, adoptați de un cuplu de homosexuali. Decizie definitivă. Copiii sunt cetățeni români”
Nerusinatii , umilesc o intreaga natiune si fura copii si apoi ne dau lectii despre „drepturile omului ” . Asta este ipocrizia vestului.
statul roman ar trebui sa si apere mai bine cetatenii!!!!
ce face presedintele Romaniei pentru cazurile de abuz din partea statelor occidentale? cu ce drept ne iau copii?
Nu vă faceți vise, aceleași „instituții” de „protecția” copilului se află deja-n România!
Cei ce lucrează pentru aceste „instituții” sînt plătiți și după cazuri rezolvate. Caz rezolvat înseamnă copil luat.
În Franța, 2013, aproape 300 de mii de copii au fost în vizor, iar jumătate dintre aceștia au fost luați de la părinți.
„En 2013, pas moins de 288 300 enfants en France sont l’objet de mesures de protection mises en place par les services dit de « la protection de l’enfance ». Parmi eux la moitié sont placés hors du cercle familial. Le taux de placement en France ne cesse d’augmenter, il n’a jamais été plus élevé toutes époques confondues et est sans commune mesure avec les autres pays européens”
https://comitecedif.wordpress.com/rapport-sur-la-protection-de-lenfance/
absolut vomitiv….
Cea mai mare rusine,a țării este,incompetența celor care ne reprezintă in alte țări, ,Ambasadele si Statul ROMÂN ",ce sa mai vorbesc de ,,Presedintele Romaniei",care nu are nici cea mai mică remușcare la ceea ce familiile de români au de îndurat pe teritoriul altor state!Mai mult acest ,,Domn ",este solidar cu infractorii,a tot ceea ce ei impun chiar dacă drepturile omului sînt încălcate! Cu un astfel de presedinte,care este de acord ca ajutorul social drept ne contestat de UE (legile UE,nu sînt egale pentru toate statele membre?),să fie retras de comun acord cu alți infractorii,ce vă asteptări la ceva bun???El insa-si s-a implicat in adoptii, copii ,,vândută "….,,adoptii ",fără voia deliberată a părinților???RUSINE,RUSINE,RUSINE…….
https://danielvla.wordpress.com/2016/06/21/protest-autorizat-la-bucuresti-pentru-florin-barbu-si-copii-lui-duminica-26-iunie-ora-15-00/
Cea mai mare rusine este incompetenta parintilor: li s-au luat copii pentru ca s-a dovedit ca sunt un esec in calitate de parinti. Sunt oameni care au crezut ca acelor copii le e mai bine cu straini decat cu proprii lor parinti. Cat de incapabil sa fii ca si parinte sa se decida asa ceva imptriva ta? Cat de incompentent sa fii ca fiinta umana sa nu poti fii capabil sa ai grija ce proprii tai copii. Dar presupun ca asta se intampla cand facem copii si apoi ii privim ca pe un trofeu. „Am facut copii sa avem si noi.. ca asa au toti.. ” – mentalitate de rahat. Puneti-va prezervativele, domnilor, daca nu sunteti capabili. Cat despre mame.. nu vreau sa ma pronunt, ca deh. nu e frumos sa le jignesti pe „doamne”