Distribuie articolul

În ultimele zile s-au reactivat vocile noii securități sociale de pe Facebook. ”Tineri” artiști de peste 45 de ani îndeamnă agresiv în stil bolșevic generația rețelelor de socializare să meargă la vot cu aceleași slogane răsuflate din 2014. Corporatiștii, angajații multinaționalelor și cei aflați pe statele de plată ale Bruxellului cu 8.000 de euro cer ca românii să meargă la vot ca să voteze ”progresiștii”, cultural – marxismul, lgtb-ul și interesele ambasadelor străine. Cei care nu înțeleg sensul istoric bolșevic al momentului, viziunea ”progresistă” neo-marxistă a mersului istoric, și care mai cred într-o societate normală, familie, tradiție, capital autohton și duminica merg la biserică sunt repede etichetați conservatori, reacționari, fasciști mistici și depășiți de vreme sau pur și simplu făcuți ”proști”. Pe Facebook apar aceleași figuri creionate cu tușuri întunecate ale lui Tudor Chirilă, Lucian Mândruță, Oana Pelea sau Grigore Cartianu care îndeamnă tineretul să meargă la vot ca să voteze cu ”progresul”, ”răul cel mic” și partidele ”progresiste” (citește neo-marxiste) pentru viitorul luminos al României pe drumul dezvoltării multilaterale a europenismului centralist-democratic, spre o societate în care nu mai e loc pentru Moș Crăciun, colinde, iar biserica e o piedică în calea progresului minorităților de tot felul. Mai mult, unii dintre liderii de opinie ”progresiști” își permit să jignească electorii că dacă votează un anumit partid sunt retrograzi și ”proști”. Pentru aceste jigniri publice de discriminare a unei părți importante dintre cetățenii români, CNCD nu se autosesizează, ci doar aunci când trebuie să amendeze jurnaliștii cu bun simț și patrioți.

Eu nu spun cu cine sau cu ce partid să votați dragi români. Cei care vă îndeamnă să votați cu un partid nu o fac pe gratis. E dreptul vostru constituțional să o faceți sau nu în data de 11 decembrie. În orice stat de drept autentic, nu ca într-o colonie bananieră ca a noastră subordonată Bruxellului, artiști, jurnaliști și politicieni ”progresiști” nu își permit să jignească electoratul. Mergeți la vot sau stați acasă: e dreptul vostru! Nu există electori ”proști” sau ”deștepți” și nici alegerea voastră nu se încadrează la ”răul cel mare” sau ”răul cel mic”, ci doar la un drept perfect legal, constituțional și moral. Cei care vă fac proști, retrograzi și votanți ai ”răului cel mare” nu vă respectă ca români și cetățeni, acești așa ziși ”formatori” înseamnă că nu dau doi bani pe dreptul vostru constituțional dacă nu votați cu cine le suflă de la Bruxelles sau noua securitate socială de pe Facebook. Românii au votat 27 de ani mereu ”răul cel mic” și le-a fost tot mai greu. Ca jurnalist și român implicat în societatea civică respect dreptul românului de a vota sau a nu a vota. Pentru acest drept la vot cu DA sau NU s-a murit la revoluție. Așa că nu-i mai faceți ”proști” pe români cum votează. Poporul român e mai deștept decât cred bursierii sau angajații Bruxellului. Știe poporul roman când să întoarcă foaia istoriei atunci când ajunge cuțitul la os sau țara e transformată în sub-colonie. Eu mă duc la vot duminică și NU voi vota cu aceia care au aruncat cu pietre în biserici, refuză tradiția, jignesc familia și sabotează demografia românească și capitalul autohton. Doamne Ajută!

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: