Distribuie articolul

Atacurile grupării Stat Islamic (SI) în Europa și în lume arată că politica occidentalilor în Orientul Mijlociu are un efect contraproductiv, a afirmat duminică ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, la o zi după atentatul sângeros de la Londra, scrie AFP.

„În prezent, Daech (acronimul în arabă al SI) este alungat din fiefurile sale din Irak și Siria și se extinde spre alte țări — Afganistan, Pakistan, chiar Filipine și țările europene”, a declarat Ali Khamenei într-un discurs transmis la televiziune.

„Este un foc pe care puterile occidentale l-au declanșat și care s-a întors împotriva lor”, a susținut el la Teheran în cursul unei ceremonii care a marcat comemorarea decesului fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, în 1989.

Sâmbătă seară la Londra, mai mulți indivizi au intrat cu o camionetă în trecătorii aflați pe London Bridge după care au atacat trecătorii din apropiere cu cuțitul, făcând șapte morți și peste 50 de răniți.

Declarațiile ayatollahul Ali Khamenei sună ca un răspuns la retorica reformistă utilizată de președintele Hassan Rohani în cursul campaniei electorale care a dus la realegerea sa luna trecută.

Rohani a afirmat despre adversarii săi conservatori că sunt „extremiști” și a promis mai multe libertăți individuale și dialogul cu Occidentul.

Khamenei a deplâns asimilarea „comportamentului revoluționar” cu extremismul. „A fi revoluționar este ce are nevoie țara noastră în prezent”, a afirmat el, adăugând că este de neconceput să fie „din nou dominată de puterea Americii și aroganța sa”.

Ghidul suprem iranian a mai criticat Arabia Saudită, marele rival al Iranului și aliat al Statelor Unite, acuzând recenta vizită la Riad a președintelui american, Donald Trump, soldată cu încheierea unor contracte în valoare de miliarde de dolari.

„Pentru a-l mulțumi pe noul președinte american, guvernul saudit este obligat să cheltuiască mai multe de jumătate din resursele sale financiare (…), conform dorinței Americii”, a spus ayatollahul Ali Khamenei.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: