Distribuie articolul

Președintele clubului de fotbal CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, luni, că a ajuns la un acord cu antrenorul Dan Petrescu, acesta urmând să îl înlocuiască pe Vasile Miriuță la conducerea tehnică a formației ardelene.

„Situația stă în felul următor: s-a discutat cu Dan Petrescu, e un acord negociat, ne-am dat mâna, dar de semnat încă nu s-a semnat. Acum lucrăm la contract, probabil că o să semneze azi sau mâine și probabil că vineri va fi la Cluj. Nu ne temem de alte oferte, el e un om de cuvânt. Vineri urmează să înceapă munca. Vineri la 10 va fi reunirea, Dan Petrescu va fi prezent, la fel și câțiva jucători noi”, a declarat Iuliu Mureșan, la postul de televiziune Digisport.

Conducătorul clubului clujean a menționat că Vasile Miriuță nu se opune rezilierii contractului său. „Miriuță a sosit în țară, trebuie să vină mâine (n.r. — marți) la club să discutăm. Am vorbit cu el și nu se opune, depinde în ce condiții. Are și varianta să antreneze echipa a doua, dacă va accepta. Eu știu ce am în gând să-i propun. Să vedem ce vrea și el și apoi să ajungem undeva la mijloc”, a afirmat Mureșan.

În vârstă de 49 de ani, Dan Petrescu a condus până la finalul acestui sezon formația Al Nasr din Emiratele Arabe Unite, în locul său fiind numit italianul Cesare Prandelli. În cariera sa de până acum, Dan Petrescu a mai antrenat formațiile Sportul Studențesc, Rapid București, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureș și Jiangsu Sainty.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: