Premierul Mihai Tudose a avut replică tranșantă, luni după-amiază, referitor la discuția despre autonomia Ținutului Secuiesc, susținând că nu poate fi vorba despre așa ceva și că își menține foarte clar poziția de român.
„Îmi menţin foarte, foarte, foarte clar poziţia ca român, că nu este negociabilă sub nicio formă, nici măcar amiabilă, integritatea teritorială a României. Nu se poate vorbi despre autonomia unei bucăţi din România. Când m-am referit la fluturatul pe steag, m-am referit la autorităţile statului, care trebuie să aplice legea, mandatele lor fluturând pe steag, dacă nu aplică legea. Despre asta a fost vorba, nu de spânzurat politicieni”, a declarat Tudose la sosirea la sediul PSD, înainte de CExN a partidului.
Tudose a afirmat pe 10 ianuarie, în cadrul unei emisiuni difuzate la Realitatea TV că nu poate fi vorba de o autonomie pentru secui, făcând referire la rezoluția comună semnată de UDMR, PCM şi PPMT la Cluj prin care cereau autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, precum şi un statut special pentru regiunea Partium.
„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că, dacă steagul secuiesc va flutura în vânt, toţi cei responsabili de acolo vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântau ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Tudose la Realitatea TV.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

