„Puţini sunt aceia care, luând jugul lui Hristos şi înţelegând să tragă la sarcina Lui, sunt gata să poarte și crucea împreună cu El, primind ocara Lui, prigonirea Lui și suferinţa împreună cu El. Fără să fugă, fără să se lepede, fără să trădeze.”

Traian Dorz

Traian Dorz

Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, în cătunul Râturi (azi Livada Beiuşului) din comuna Mizieş, judeţul Bihor – d. 20 iunie 1989 Livada Beiuşului) a fost un poet şi deţinut politic din România.

Abia trecut de 15 ani, la puţin timp după naşterea sa din nou, Dorz începe să scrie poezii creştine şi povestiri religioase, care i se publică în foile Oastei. Apoi îi apar volume de poezii, care se succed unele după altele. Contribuţia sa scriitoricească se extinde însă pe arii tot mai largi, fiind prezent, cu texte substanţiale, în diverse publicaţii din ţară.

Între anii 1935-1947 îi apar 12 volume de poezii. Contribuţia sa scriitoricească se extinde însă pe arii tot mai largi, fiind prezent, cu texte substanţiale în diverse publicaţii din ţară şi anume: Revista Funcţionarilor Publici (Bucureşti), Prietenul copiilor(Iaşi),Revista Satul (Bucureşti), Revista Penitenciarelor (Bucureşti), Farul Creştin (Arad), Vestitorul Evangheliei (Bucureşti), Beiusul(Beiuş), Glasul Bihorului (Beiuş), Ostaşul Domnului (Bucureşti), Noua Gazetă de Vest (Oradea).

Persecutat

Odată cu instaurarea regimului comunist ateu în 1948, începe şi persecuţia împotriva credinţei şi implicit a celor credincioşi. Traian Dorz este arestat şi închis în mai multe rânduri pentru activitatea sa creştin-misionară. Între anii 1948-1964 îndură teroarea specifică închisorilor comuniste în Penitenciarele din Gherla, Oradea, Ghencea (Bucureşti), Caransebeş, colonia de muncă Popeşti-Leordeni, colonia de muncă Periprava Grind.

După eliberarea din 1964 este ţinut cu „domiciliu forţat” în satul natal. Este obligat să muncească la C.A.P. şi i se fac mereu percheziţii şi este ţinut sub o strictă supraveghere de către Securitate. Cu toate acestea, scrie extrem de mult, mai ales noaptea.

În 1982, deşi bătrân, Dorz este arestat din nou şi închis cu deţinuţii de drept comun la Satu Mare. Acuzaţia care i s-a adus era de posesie şi distribuire de materiale relegioase neautorizate. Este condamnat la 2 ani din care execută 5 luni.

Pleacă la Domnul

În dimineaţa zilei de 20 iunie 1989 Traian Dorz pleacă la Domnul din casa părintească a cătunului Râturi (Livada Beiuşului) şi din mijlocul unui grup de fraţi şi surori care-i însoţesc plecarea cu unele dintre cele mai frumoase şi plăcute cântări şi cu cele mai îndurerate şi fierbinţi rugăciuni. La înmormântare a participat o mare mulţime de fraţi şi surori din Oastea Domnului, precum şi alţi cunoscuţi şi prieteni.

Traian Dorz a scris peste 4000 de poezii grupate în 29 de volume; 7000 de proverbe versificate şi comentate, grupate în 7 volume. A versificat cei 150 de psalmi biblici şi poemele lui Solomon.

NapocaNews