Începuturile cimitirului din Primul Război Mondial
Istoria acestui cimitir pornește de la luptele din octombrie 1916, din timpul Primului Război Mondial, când Armata Română a oprit intrarea armatei austro-ungare pe Valea Uzului.
În perioada interbelică, pe planurile de amenajare ale cimitirului din anii 1926-1927 și într-un raport al Jandarmeriei Sânmartin din 1934 apăreau menționate patru cruci din piatră ridicate anterior de armata austro-ungară. Pornind de la aceste documente, partea maghiară a afirmat fără nici un dubiu că la Valea Uzului nu au fost niciodată înmormântați eroi români.
Troița care a scos la iveală realitatea
Documentele din presa anului 1936 arată însă un alt adevăr. Ziarele „Curentul” și „Adevărul” din 3 septembrie 1936 relatează despre o ceremonie organizată la data de 29 august din același an, la împlinirea a 20 de ani de la luptele din zonă.
Evenimentul a fost dedicat memoriei soldaților români din unitățile militare, mai exact, Regimentul 15 Infanterie „Războieni” și Regimentul 8 Artilerie, acestea fiind cele care au apărat granița la Valea Uzului în 1916. Cu această ocazie, un grup de ofițeri în rezervă din Regimentul 27 Infanterie Bacău, veterani de război și localnici din orașul Dărmănești au ridicat în cimitirul de la Valea Uzului o troiță comemorativă înaltă de trei metri, pe care erau trecute numele comandanților pierduți în front.
Ceremonia a început dimineața, cu un parastas la biserica „Izvorul Maicii Domnului” din Dărmănești, oficiat de preoții Alexandru Hagiu și Mihai Pușcalău, după care participanții au plecat spre Valea Uzului cu autobuzele și cu trenul forestier pus la dispoziție de moșia Știrbey.
Potrivit analizei asupra relatărilor din acea vreme, la fața locului a fost oficiat un nou parastas, iar când s-a săpat groapa pentru fundația crucii au fost descoperite oseminte umane. În fața troiței a fost amenajat atunci un cavou al „Eroului Necunoscut”, în care au fost depuse rămășițele găsite. Astăzi, din păcate, nici troița din 1936 și nici cavoul nu mai există.

Construcția în zadar a Obeliscului Armatei Române
Dovezile privind implicarea statului român în acțiunile ce țin de cimitirul de la Valea Uzului continuă și în perioada comunistă. În anul 1983, revista „România pitorească” menționa monumentul eroilor de la Valea Uzului într-o listă a traseelor turistice din zonă. Doi ani mai târziu, în 1985, Armata Română a ridicat în cimitirul militar un obelisc sub forma unei replici a „Coloanei Infinitului”. Analiza comparativă făcută de doamna Elena Chiaburu arată că acest monument este identic sau cel puțin asemănător ca formă, dar de alte dimensiuni, cu monumentele ridicate de armată în alte cimitire ale eroilor din țară, precum cele de la Budiul Mic, Tulgheș, Sinaia, Bobota, Porumbacul de Sus, Constanța, Pociumbenii Mici și Miercurea Ciuc.

Acest obelisc din 1985 este același monument care a fost găsit recent de către Mihai Tîrnoveanu, demolat și ascuns sub o grămadă de lemne la marginea cimitirului. Potrivit datelor prezentate de Elena Chiaburu, monumentul a fost distrus imediat după decembrie 1989 și înlocuit, în anul 1994, cu sprijinul statului maghiar, cu un monument comemorativ maghiar, pentru care Consiliul Județean Harghita a emis autorizația de construcție abia ulterior, la 16 martie 1995.

O parte esențială a cercetării care constituie încă o dovadă a adevărului vizează documentele disponibile ale Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), unde Elena Chiaburu arată mai multe erori grave de arhivare și digitizare. Aceste greșeli au alimentat afirmația că ofițerii Armatei Române de la Centrul Militar Harghita care au făcut în 1988 fișa de evidență a cimitirului de la Valea Uzului ar fi amestecat cifrele, incluzându-i acolo și pe eroii din Poiana Uzului, satul vecin, care fuseseră de fapt strămutați între anii 1933 și 1935 în cimitirul din Comănești.
Compararea listelor cu numele soldaților din anexele dosarului arată însă contrariul. Anexa nr. 2 (renumerotată 8) conține lista celor 130 de eroi români identificați, înmormântați inițial la Poiana Uzului și strămutați între 1933 și 1935 la Comănești, în timp ce Anexa nr. 3 (pusă încă o dată la finalul dosarului sub numele de Anexa 7) cuprinde lista eroilor români înmormântați la Valea Uzului, respectiv 19 nume, cu mențiunea că mai există trei români neidentificați.

Aici intervine partea cea mai interesantă a poveștii. Compararea celor două liste arată că niciunul dintre cei 19 români din lista de la Valea Uzului nu se regăsește printre cei 130 de eroi mutați de la Poiana Uzului la Comănești, ceea ce confirmă că osemintele din Poiana Uzului nu au fost de fapt duse la Valea Uzului și că ofițerii din 1988 nu au greșit evidența.
În plus, în Anexa nr. 9 dintr-un reigstru manuscris cu 166 de elemente, prima pagină are titlul „Listă morminte din Județul Bacău […] Satul Poiana Uzului”, în timp ce pe ultima pagină scrie „Cimitirul de onoare Valea Uzului”. Analiza numărului de rânduri și a paginilor goale arată că registrul manuscris aparține cimitirului din Valea Uzului, iar pagina de început cu Poiana Uzului provine dintr-un alt dosar și a fost atașată greșit atunci când s-a făcut digitizarea.


Totodată, confruntarea dintre lista dactilografiată a celor 19 eroi români din Anexa 3 și registrul manuscris din Anexa 9 arată că doar șase din aceștia se regăsesc în totalul de 166 de militari, în timp ce la poziția 91 apare un nume de erou român în plus, care lipsește din Anexa 3. Această discrepanță indică faptul că documentele publicate de ONCE sunt incomplete și că în arhive mai trebuie să existe registre sau procese necercetate pentru restul de 13 nume.
De asemenea, registrul manuscris cuprinde militari exhumați din cimitire greco-catolice, trecuți cu nume maghiarizate și înregistrați ca fiind de naționalitate maghiară, deși în Transilvania religia greco-catolică aparținea exclusiv românilor.
Fotografiile și comemorările înainte de 1940
Cercetarea Elenei Chiaburu a fost completată de trei fotografii vechi primite din arhiva unei familii din zonă, din 9 mai 1929, 8 iunie 1939 și 1941, făcute la Poiana Uzului. Acestea îi confirmă pe cei doi preoți care au sfințit troița din 1936, Alexandru Hagiu și Mihai Pușcalău, documentați și în presa epocii slujind în bisericile din Valea Uzului, Poiana Uzului, Boiștea și Dărmănești, preotul Mihai Pușcalău fiind și președintele Căminului Cultural Valea Uzului.



Imaginile surprind serbarea Zilei Eroilor, la care participau localnici în costume populare, preoți, militari, țărani și orășeni, înainte ca Dictatul de la Viena din august 1940 să separe cele două sate printr-o graniță, trecând Valea Uzului sub administrație maghiară horthystă până în toamna anului 1944, în timp ce Poiana Uzului a rămas în România.

Apel către instituțiile statului
Doamna doctor în istorie Elena Chiaburu explică că cercetarea acesteia a pornit de la discuțiile reapărute în spațiul public și de interesul manifestat de mai mulți oameni, atât români, cât și maghiari, față de acest subiect. În opinia sa, tema trebuie menținută în atenția publicului tocmai pentru a mobiliza instituțiile specializate, precum ONCE, Comisia de Istorie Militară, dar și Ministerul Apărării, pentru a se implica și pentru a efectua cercetările necesare în arhivele documentelor.
Sursa: Gazeta de Cluj
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

