Nu doresc să intru în culisele actului de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a orchestrat o lovitură de stat împotriva conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Detaliile conspiraţiei şi întoarcerii armelor la ordinul tânărului rege sunt arhicunoscute. Un grup minor de consilieri regali şi politicieni veroşi şi ambiţioşi au pus la cale o lovitură de stat prost gândită şi slab organizată. Regele Mihai I a aruncat România în braţele URSS fără să negocieze un armistiţiu, decât abia pe 12 septembrie 1944, prin comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, la Moscova. De la 23 august până la 12 septembrie 1944, România a fost practic o ţară ocupată şi fără apărare în faţa trupelor sovietice. În câteva zile ruşii au ajuns să defileze la Bucureşti, pregătindu-se să comunizeze ţara, cu aportul fostului suveran. Din punct de vedere istoric şi al diplomaţiei internaţionale, România a fost percepută ca o ţară ce trădează o alianţă şi bagă cuţitul pe la spate celui cu care a bătut palma pentru o înţelegere. Ieşirea din Axă nu a fost, paradoxal, bine văzută nici de către Aliaţi, care au refuzat României statutul de cobeligeranţă la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 şi a supus-o unor împovărătoare despăgubiri de război. De atunci, ţara noastră e percepută în cancelariile lumii ca naţiunea care-şi trădează aliatul. În perspectivă diplomatică şi al relaţiilor internaţionale o ţară care îşi respectă până la capăt angajamentele, chiar dacă e înfrântă în război, e percepută mai bine de opinia publică şi cancelarii. Vezi Germania după 1945, Polonia sau chiar Ungaria. O regulă de bază în dreptul internaţional este respectarea cuvântului dat şi loialitatea faţă de o înţelegere. Regele Mihai I a încălcat această cutumă diplomatică şi a dat o lovitură de cuţit pe la spate, chiar Armatei Române, care lupta vitejeşte pe front şi care, în 1941, dezrobise Basarabia de sub ocupaţia sovietică. La 23 August 1944 nu a fost nicio insurecţie militară, nici una populară şi nici o revoluţie socială de eliberare cum ne-a îndoctrinat în anii 70-80 istoriografia comunistă, ci pur şi simplu o lovitură de palat dată de regele Mihai I, după modelul italian din 1943, prin care Conducătorul Statului Antonescu a fost destituit şi arestat, apoi predat unor persoane particulare cu carnet PCR, aflate în ilegalitate, ce l-au trimis la Moscova.
Istoricii evită să vorbească ce s-a întâmplat cu trupele române de pe front între 23 august şi 12 septembrie 1944. Sute de mii de soldaţi români au fost dezaarmaţi de ruşi şi duşi în Siberia. Majoritatea dintre ei au murit pe drum sau în lagărele de muncă îngheţate. Regale Mihai I are pe conştiinţă moartea a sute de mii de tineri soldaţi români luaţi prizonieri datorită actului său imatur şi iresponsabil de la 23 august 1944. Se poate uita Regele Mihai I cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor a celor peste o sută de mii de schelete ale sodaţilor români răpuşi în Siberia?
Numărul prizonierilor de război români în Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ridicat, şi a crescut în special după anul 1943. Armata Roșie a luat prizonieri de război din Armata română după momentul 23 august 1944, procesul continuând până la semnarea armistițiului cu Aliații de pe 12 septembrie. Unii dintre prizonieri erau originari din Basarabia și Bucovina de nord ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar cei mai mulți erau cetățeni români care nu fuseseră niciodată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriați, 20.411 participaseră la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, iar alți peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic. În conformitate cu statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români. Între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care a fost semnat armistiţiul, armatele sovietice au făcut prizonieri între 130.000 – 160.000 de militari români şi au scos din ţară bunuri în valoare de 2 miliarde de dolari americani. Această poziţie a fost consolidată din punct de vedere militar prin reducerea forţelor poliţiei române, la 2 octombrie 1944, de la 18.000 la 12.000 de oameni, iar la 26 octombrie şi a armatei române din interior, de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, în total 10.000 de oameni. De asemenea, efectivele de grăniceri şi jandarmi au fost reduse de la 74.086 la 58.018 oameni. În ansamblu, forţele armate române au fost reduse, de la 419.000 de oameni în mai 1945, la doar 136.000 de oameni în decembrie 1947. În schimb, numărul trupelor sovietice staţionate în România a crescut de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946. Deşi, treptat, numărul lor a scăzut (400.000 la 1 iunie 1946 şi 240.000 la 1 noiembrie 1946), ele au reprezentat elementul esenţial în desfăşurarea evenimentelor politice şi de altă natură ce au avut loc în ţara noastră, conform documentelor istorice publicate.
Prin actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a trădat Armata Română, care lupta pe front pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii naţionale. Soldaţii români s-au trezit pe front, în urma acţiunii regale, dezarmaţi, umiliţi şi luaţi prizonieri de către ruşi. La 23 august 1944 drumul spre ocuparea ţării de către ruşi şi comunizarea României fusese deschis cu nonşalanţă de către Regele Mihai I. Pentru tot mai mulţi istorici români, actul de la 23 august 1944 e perceput ca o zi a trădării Armatei Române. O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care oferea ţara pe tavă comuniştilor ruşi şi au dorit să fugă în iarna lui 1945 în liniile germane din Cehoslovacia şi să se pună în slujba Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. La toţi veteranii de război care au luptat pe frontul de est li s-au luat gradele şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu. În acest context actul de la 23 August 1944 este din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani. În această zi ar trebui coborât în bernă Tricolorul în unităţile militare de pe cuprinsul patriei noastre.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


29 comentarii la “23 august 1944 – Ziua în care Armata Română a fost trădată”
Nu pot sa comentez un adevar .Stiu totul despre cei 130 000 de soldati romani care au cazut in prizonerat.Multi ingrasa pamantul tarii fara ca nimeni sa stie unde le sunt mormintele ,si ele exista de la iasi la Bucuresti pe tot parcursul retrageri lor sunt mii fara cruce fara o slujba de inmormantare .Imi aduc aminte sigur de un episod pe care tatal meu mi l-a spus :ierau in padurea Barnova de langa Iasi in retragere si dupa Curatura Radului la marginea soselei un locotenent a armatei romane mort si cu lesa cainelui lup legata de mana .NImeni nu putea sa se apropie de el din cauza cainelui care-l pazea .Aceasta imagine cu a altor soldati morti mitraliati de avioanele rusesti in timp ce armata romana ramasa fara conducator incerca sa se retraga mi-a fost povestita demult dar o am vie si acum in minte .Tata spunea :baiete dupa vanzarea frontului de catre rege si generalii tradatori la Ruginoasa ,Rusii au inconjurat comandamentul German de la scoala Normala trupele germano-romane au intrat in debandada retragandu-se spre sud vest.
[…] Prin actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a trădat Armata Română, care lupta pe front pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii naţionale. Soldaţii români s-au trezit pe front, în urma acţiunii regale, dezarmaţi, umiliţi şi luaţi prizonieri de către ruşi. La 23 august 1944 drumul spre ocuparea ţării de către ruşi şi comunizarea României fusese deschis cu nonşalanţă de către Regele Mihai I. Pentru tot mai mulţi istorici români, actul de la 23 august 1944 e perceput ca o zi a trădării Armatei Române. O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care oferea ţara pe tavă comuniştilor ruşi şi au dorit să fugă în iarna lui 1945 în liniile germane din Cehoslovacia şi să se pună în slujba Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. La toţi veteranii de război care au luptat pe frontul de est li s-au luat gradele şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu. În acest context actul de la 23 August 1944 este din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani. În această zi ar trebui coborât în bernă Tricolorul în unităţile militare de pe cuprinsul patriei noastre. De Ionuţ Ţene – NapocaNews […]
poate aude sau vede ce tampenii ai scris vadimistule, si NEAGU DJUVARA care a fost direct implicat ca dIplomat in culisele acestui 23 august care se tot amana de marsalul ce vroia sa moara de mana cu prietenul sau HITLER.Rusii erau in Moldova nene!
Dece ANA PAUKER, cand veni in Capitala urla la Mihai ca dece mama dracului nl-a arestat el pe ANTONESCU si n’a asteptat sa vina trupele sovietice sa „elibereze”ele Bucurestiul, ca asa eram direct facut soviet iar STALIN nu ar mai fi fost furios acuma ca se ncurca treburile ca nu a capitulat Romania! Prin gestul lui MIHAI sfatuit de MARII ROMANI AI VREMII[Maniu printre ei, asa ca sa ti fie rusine de ce ai scris nene!]…doi tirani au avut reactii similare: HITLER A TURBAT….IAR STALIN A INJURAT….ca i-a luat Mihai posibilitatea sa ne faca el soviet si sa faca tara bucati bucati de mici soviete…ASTA E ADEVARUL…SA VA FIE RUSINE DE VADIMISTI MANIPULATORI….
iata ce scria anul recut N DJUVARA:
Djuvara a scris acest articol după ce într-un cotidian central (al cărui nume profesorul l-a trecut, cu delicateţe, sub tăcere) au apărut articole în care se prezenta „telegrama de la Stockholm” într-o lumină falsă. Concret: prin respectiva misivă, Moscova ar fi anunţat în dimineaţa lui 23 august 1944 că e gata să încheie armistiţiul cu mareşalul Antonescu, dar Bucureştiul a nesocotit telegrama şi mareşalul a fost arestat. Neagu Djuvara e ultimul martor ocular în viaţă al poveştii „telegrama de la Stockholm”. El a fost mesagerul trimis în Suedia pentru reluarea negocierilor de armistiţiu şi arată că intenţia mareşalului Antonescu de a semna armistiţiul cu sovieticii era profund neserioasă. Intertitlurile şi structurarea acestui material aparţin redacţiei.
De zeci de ani se vântură informaţia că ar fi existat o telegramă sosită în dimineaţa lui 23 august 1944 care ar fi acceptat condiţiile mareşalului Antonescu şi l-ar fi încuviinţat să semneze armistiţiul cu Uniunea Sovietică. Informaţia e cu totul eronată. Acceptarea celor două condiţii de ameliorare cerute de mareşal fusese transmisă la Bucureşti din 30 mai 1944. Deci cu aproape trei luni înainte de 23 august.
1. Telegrama sosită de la Stockholm în dimineaţa lui 23 august nu anunţa, nicicum, un acord cu mareşalul Antonescu, după cum voi dovedi mai jos.
2. A scrie că sovieticii au intrat pe teritoriul României fiindcă Antonescu a fost arestat este ori o ignoranţă crasă a cursului evenimentelor, ori un neadevăr debitat conştient cu intenţia de a induce cititorii în eroare: înainte de 23 august 1944, sovieticii pătrunseseră de mai multe săptămăni pe o bună bucată de teritoriu românesc, astfel încât marea lor ofensivă din 19-20 august s-a făcut de pe o linie între Chişinău şi puţin la nord de Iaşi. Iar rezistenţa unităţilor române s-a arătat atunci pentru prima oară extrem de slabă, prefăcându-se într-o adevărată derută. (Voi arăta mai jos propriile cuvinte pe care mi le-a spus mie Mihai Antonescu, chiar în noaptea de 22 către 23 august, când m-a trimis la Stockholm cu instrucţiuni pentru ministrul nostru Fred Nanu, ca să se reia negocierile cu doamna Kolontay, ambasadoarea sovietică.)
3. Din cele două ameliorări cerute de Antonescu la „capitularea necondiţionată”, zona neocupată de armata sovietică în cazul ocupării întregului teritoriu naţional ar fi fost un judeţ din extremul vest al ţării unde să se menţină guvernul ţării şi nu „o zonă neutră pe frontul din Moldova”!
La Direcţia Cifrului şi Cabinetului
Cititorii ziarului dumneavoastră trebuie să afle din capul locului că informaţiile pe care ţin să le dau în prezenta scrisoare se întemeiază pe faptul că, intrat la Ministerul de Externe prin concurs, în primăvara lui 1943 (după ce fusesem mobilizat aproape trei ani pe front din prima zi a războiului şi până la căderea Odessei), fusesem repartizat la Direcţia Cifrului şi Cabinetului.
După 23 august 1944, Partidul Comunist Român a devenit tot mai vizibil Foto: afp
Datorită încrederii pe care am inspirat-o superiorilor mei – îi citez în ordine ierarhică crescândă: Camil Demetrescu, Victor Rădulescu-Pogoreanu, Grigore Niculescu-Buzeşti – am fost curând admis în foarte strâmtul grup care a fost pus la curent cu telegramele cifrate care erau schimbate cu câteva posturi diplomatice neutre, în numele Opoziţiei, în neştirea secretarului general al ministerului şi al ministrului Mihai Antonescu.
Într-adevăr capii celor trei partide politice istorice, în înţelegere cu Regele, convinşi de felul dictatorial cu care Antonescu guverna ţara în război, refuzând toate sfaturile pe care ei i le sugeraseră şi ţinând pe tânărul rege în totală ignoranţă faţă de dezbaterile din guvern şi de hotărârile luate (Regele Mihai, şeful constituţional al Statului, a aflat de intrarea noastră în război înpotriva URSS, prin radio BBC! (lucru mai scandalos nici că se poate închipui), luaseră iniţiativa ca, prin înalţi funcţionari ai Ministerului de Externe care împărtăşeau părerea lor că trebuie căutată neapărat o grabnică ieşire din război, să înceapă tatonări cu reprezentanţi ai Aliaţilor în mai multe capitale neutre ca Ankara, Berna, Lisabona, Stockholm. Aceasta a început după intrarea în război a Statelor Unite şi, mai cu seamă, după catastrofa de la Stalingrad, când pentru orice minte politică luminată, victoria finală a Germaniei apărea mai mult decât improbabilă.
La Lisabona, în această conjunctură, a activat consilierul de Legaţie Brutus Coste; la Berna, consilierul George Anastasiu; la Stockholm, consilierul George Duca (fiul lui I.G. Duca); la Ankara, în sfârşit, ministrul Alexandru Cretzianu, de curând numit în post. În aprilie 1944, Barbu Ştirbei, unchiul matern al lui Cretzianu, sub pretext de vizită de familie în Anglia, a plecat la Cairo, ca să înceapă, în numele Opoziţiei, negocieri de armistiţiu cu reprezentanţi ai Marii Britanii, SUA şi URSS. A plecat cu ştiinţa mareşalului Antonescu, care a ţinut să-l vadă înainte, ca să-i comunice condiţiile în care el, Conducătorul Statului, ar fi acceptat acordul la care ar fi ajuns reprezentantul Opoziţiei cu puterile Aliate.
Călătoria lui Vişoianu
La puţine săptămâni după plecarea lui Ştirbei, Maniu, principala personalitate din Opoziţie, a impus să plece la Cairo alături de Ştirbei şi diplomatul de carieră Constantin Vişoianu, om de încredere al Partidului Naţional Ţărănesc. (Călătoria lui Vişoianu a fost mai dramatică, deoarece a străbătut Bulgaria şi Turcia cu paşaport pe un alt nume.)
La propunerile părţii române, care cerea unele uşurări la teribila condiţie de „Capitulare necondiţionată” (impusă, trebuie reamintit, de SUA), Marea Britanie şi Statele Unite au dat un răspuns în termen de vreo opt zile. URSS n-a răspuns niciodată la Cairo.
Samsarul bulgar
În schimb, chiar din decembrie 1943, pe căi lăturalnice, adică prin intermediul unui samsar bulgar, a propus reprezentantului României, ministrul plenipotenţiar Frederic Nanu, ca ţara noastră să înceapă imediat negocieri directe cu URSS, prin ambasadoarea Uniunii Sovietice la Stockholm, Alexandra Kolontay.
Nanu a transmis îndată propunerea la Bucureşti, prin telegramă cifrată. Guvernul Antonescu, răspunzând favorabil, întâlnirile Nanu-Kolontay au început. Din prima şedinţă, URSS a pus o condiţie preliminară, anume ca aceste contacte să nu fie cunoscute de Aliaţi, adică de Marea Britanie şi de SUA.
Cu toată această surprinzătoare condiţie, care tindea să ne lipsească de sprijinul eventual al „inamicilor” noştri probabil cei mai indulgenţi, guvernul Antonescu l-a autorizat pe Nanu să înceapă tratativele cu ambasada sovietică.
„În aprilie 1944, Barbu Ştirbei, unchiul matern al lui Cretzianu, sub pretext de vizită de familie în Anglia, a plecat la Cairo, ca să înceapă, în numele Opoziţiei, negocieri de armistiţiu cu reprezentanţi ai Marii Britanii, SUA şi URSS.”
„A scrie că sovieticii au intrat pe teritoriul României fiindcă Antonescu a fost arestat este ori o ignoranţă crasă a cursului evenimentelor, ori un neadevăr debitat conştient cu intenţia de a induce cititorii în eroare.”
„Din prima şedinţă, URSS a pus o condiţie preliminară, anume ca aceste contacte să nu fie cunoscute de Aliaţi, adică de Marea Britanie şi de SUA.”
Cine e Djuvara
Neagu Djuvara s-a născut în august 1916 la Bucureşti, într-o familie de aristocraţi. Şi-a făcut studiile la Paris, fiind licenţiat în Litere şi în Drept. În Al Doilea Război Mondial a luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria şi a fost rănit, în apropiere de Odessa. A intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943 şi este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944 în legătură cu negocierile de pace cu URSS, reprezentată de ambasadoarea Alexandra Kolontay.
A fost numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu şi a rămas în Suedia până în septembrie 1947. După preluarea totală a puterii de către comunişti a hotărât să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale exilului românesc. În 1961 a plecat în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului Afacerilor Străine.
A fost, de asemenea, profesor de drept internaţional şi istorie economică. Şi-a reluat şi studiile la Sorbona şi în 1972 a obţinut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub coordonarea lui Raymond Aron. După decembrie 1989 s-a întors în România, unde a fost profesor-asociat al Universităţii din Bucureşti şi a publicat mai multe cărţi bine primite de public. În anul 2010, la Editura Adevărul a apărut volumul-interviu „Un secol cu Neagu Djuvara”, semnat de jurnalistul George Rădulescu.
Ordinul tânărului rege constituţional
Partea cu adevărat extraordinară a situaţiei este că, la puţine săptămâni după începerea acestor contacte „oficiale”, consilierul de Legaţie George Duca, printr-o telegramă cifrată, cu un semn iniţial deosebit, era însărcinat de Opoziţie (să-i zicem grupul de la Buftea, deoarece acolo se întruneau izolat, în conacul Ştirbei, şefii partidelor „istorice” cu cei doi sau trei tineri diplomaţi de la Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului care erau în măsură să trimită şi să primească telegrame supracifrate cu un sistem extrem de simplu, dar eficace, care n-a fost niciodată descifrat nici de serviciile speciale ale lui Antonescu, nici de germani) să ia şi dânsul în taină contact cu sovieticii.
Aceasta deoarece şefii Opoziţiei intuiau că Antonescu, obstinat în credinţa lui că trebuie aşteptat un moment mai prielnic din punct de vedere militar, pentru eventuala semnare a unui armistiţiu, după toate discuţiile cu partea sovietică, în cele din urmă nu va face pasul necesar către ieşirea din alianţă cu Germania; deci era indispensabil să se prevadă şi o alternativă, adică înlăturarea „Conducătorului” şi semnarea mai grabnică a unui armistiţiu de către un nou guvern numit de Rege, şeful Statului. Se bănuia însă că sovieticii preferau semnarea unui tratat cu un dictator, totodată şef al Armatei, decât cu un guvern democratic.
În plus, îşi închipuiau – prost cunoscători ai tradiţiilor româneşti – că armata nu va asculta decât de ordinul generalului dictator şi nu de ordinul tânărului rege constituţional. Se va vedea că la 23 august, după destituirea mareşalului, nicio unitate a armatei române nu a fost neascultătoare a ordinului dat de Regele ţării.
Condiţiile cerute de Ion Antonescu
Mareşalul Ion Antonescu
Trebuie precizat acum care erau condiţiile de uşurare a „Capitulării necondiţonate” pe care le dorea Antonescu, cu toate că putuse constata din precedentul capitulării Italiei (8 septembrie 1943) că nici acea mare putere nu obţinuse nicio derogare de la capitularea necondiţionată (vom vedea ulterior că nici cele mai mari puteri ale Axei, Germania şi Japonia, nu vor primi derogări de la draconica condiţie).
Antonescu însă credea morţiş că România, putere relativ mică, putea încă discuta despre condiţii mai uşoare. Şi iată ce a cerut el la Stockholm prin Fred Nanu. Ţin să subliniez, încă o dată, că informaţiile pe care le dau aici le am direct de la cei doi negociatori români, Nanu şi Duca, cu care am fost în contact timp de trei ani (1944-1947):
1. Cerea să i se lase 15 zile ca să-i convingă pe germani să părăsească tot teritoriul românesc înainte de semnarea unui armistiţiu şi de ocuparea ţării de către armata sovietică.
2. Cerea, de asemenea, ca după ocuparea ţării de către sovietici în înaintarea lor, un judeţ din vestul ţării să rămână fără prezenţă militară sovietică pentru ca acolo să funcţioneze nestingherite guvernul şi toate organele administrative centrale ale ţării.
Cine nu vede astăzi că ambele cerinţe erau cu totul iluzorii?
A. Dacă guvernul român înştiinţa partea germană că intenţiona să semneze un armistiţiu, germanii cu forţele lor din ţară (de pildă, forţele antiaeriene de la Ploieşti) i-ar fi arestat pe Antonescu şi pe toţi membrii guvernului şi i-ar fi înlocuit îndată cu Horia Sima şi cu legionarii „ţinuţi în rezervă”. Este exact scenariul ce se va desfăşura peste câteva luni la Budapesta.
B. A-şi închipui că păstrarea unei zone (limitate) fără prezenţă de trupe sovietice, în jurul sediilor guvernului român, prezenta vreun interes, când jumătate din Europa ar fi fost ocupată de forţele sovietice, era o naivitate care ilustrează dramatic nenorocirea pentru ţară, ca un ofiţer, valoros pe plan militar, să se prefacă în om politic nepriceput, dar atotputernic şi stăpânit de un orgoliu nemăsurat.
Armistiţiul în numele unui nou guvern
Dau aici, pe baza surselor celor mai autentice, întreaga lămurire privitor la pretinsa „taină”. A sosit într-adevăr, la Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului, în dimineaţa de 23 august 1944, aşadar înainte de dramatica întâlnire de la Palatul Regal la mijlocul zilei, o telegramă de la Stockholm. Cel care a expediat-o a fost Consilierul de Legaţie George Duca. Cum am spus mai sus, el e cel care, de luni de zile, ducea cu ambasada sovietică negocieri în numele Opoziţiei, paralel cu ale ministrului Nanu şi fără ştirea lui.
Or, în dimineaţa de 23 august, sovieticii, constatând că în ciuda derutei armatei române în faţa puternicului atac din 19-20 august, mareşalul Antonescu încă nu se hotăra, după trei zile, să ceară armistiţiu, s-au resemnat să accepte ipoteza care, cum am spus, li se părea mai riscantă, de a semna armistiţiul cu un nou guvern, format de Opoziţie. În acest scop, ambasada sovietică l-a convocat urgent pe Duca, cerându-i să comunice Opoziţiei că acceptă ideea trimiterii peste liniile sovietice a unui reprezentant al Opoziţiei, în persoana generalului Aldea, împuternicit să negocieze termenii armistiţiului în numele unui guvern numit de Rege, după demiterea lui Antonescu
[…] Ţene | © napocanews.ro Share […]
Mars de aici, bai nesimtitule, cu mincinosul imputit si pseudo-istoric djuvara, si cu toti antiromanii nenorociti!
Pana si tiganul, autoproclamat rege, cioaba, e mai vrednic de respect decat tradatorul nemernic, decorat de stalin, vanzatorul de Tara, ne-romanul mihai!
Neagu Djuvara a fost şi a rămas un ticălos. A recrutat agenţi care să fie paraşutaţi în România să lupte contra comunismului, dar tot el îi trăda Securităţii Jüdeo-staliniste, care ii aresta si ii executa. Dintre cei paraşutaţi în România, unul singur a scăpat, a revenit în Occident şi a căutat să îi lichideze pe impostor. De aceea, Neagu Djuvara dormea cu pistolul sub pernă. Să sperăm că respectivul agent mai trăieşte şi poate îşi va realiza intenţia, el, sau, dacă nu, urmaşii săi: executarea lui Neagu Djuvara.
Vezi, în acest sens, cartea lui Dan Zamfirescu, „Istoria Românilor văzută de d-l Neagu Djuvara – Fals ştiinţific sau trădare de ţară?”
asta-i ARDEALUL lui MANIU de odinioara, o caricatura dupa chipul si asemnarea lui BASESCU, KANALIA PERFECTA care e privit in tarile regale din occident ca cea mai perfida creatura, dupa ce a spus ce as pus de REGELE MIHAI, ruda regalitatilor occidentale din familia celebra WINDSOR, dar alde NICOLAE ….nu sf Nicolae, ci aia din cantecul catelii bolsevice ce i-a nascut in ploaie, decreteii lui Ceausescu Nicolae,, mi se adreseaza cu…mars de aici…caci asta ii permite faptul ca ARDEALLU e acum al lui TOKES_BOC_BASESCU_ORBAN……!
NICOLAE, da mi un singur exemplu de istoric roman de valoare de la Florin Constantiniu la Dan Berindei sau GIURESCU ORI UNUL DIN STRAINATATE CA SA SPUNA CE AI SPIS ,adica falsurile rolleriene si vadimiste de a lovi in REGELE MIHAI BRAND MONDIAL[dublu medaliat si de SUA si DE URSS obligata sa il alature langa Eisenhower,Churchill,De Gaulle, Tito,Montgomery..]prin maresalul mare patriot dar tare naiv politic,care te traia va spanzura pe tori cu VADIM in frunte, si la asta adaug si gaselnita voastra infecta de alovi in REGELE MIHAI prin inventarea de regi tigani. ISTORIA NU IARTA DECRETEL SOIM AL PATRIEI CEAUSISTE, NU IARTA SI ISI VA SPUNE CUVANTUL….pleava de alde voi va fi spulberata incet incet deistorie. SE AUDE Dle ZIARIST, care nu ai voie sa fii dezinformat sau mai ales daca bine informat, sa nu ai acelasi discurs rollerian ceausist Despre REGELE MIHAI, sa nu fii un manipulator.Bassismul-vadimismul-neoceausismul antiregalismul este = STALIN-aNA Pauker-Ceausescu…acelasi disccurs antiregal, SUNTETI TOT UNA… cu primar comunist care avea inaintasi ce impusca partizanii antirepublicani, impusca ROMANII REGALI AI NATIEI….Numele lui TUTEA…Eliade …Ionesco va spune ceva …pigmei securisto-basisti? Amintirea lui PAMFIL SEICARU nu te scuipa cumva din paginile de aur ale editorialelor sale?DE CE MINTI SI MANIPULEZI? CURAND IN 2018 VOM FI REGAT SI ADEVARURILE ISTORICE VOR FI PUSE IN RAMA IN TOATE SCOLILE TARII.Ce aspus Dan Berindei despre voi care nu vreti sa puneti stema regala in steagul tarii cand toate tarile din jur au pus-o de ani de zile? TRADATORI DE NEAM….., SAU CE SUNTETI DE FAPT?…niste handicapati mintal, SPALATI DE CREIERE[LAVAGE DE CERVEAU],lobotomizati si loviTi de sindromul STOCKHOLM!?
observ ca pe ziarul asta posteaza securisti unu si unu, toti vorbind exact ca secretarii PCR de nu demult, si nu ar fi exclus sa fie niste baroni cu trecut de secretari PCR. CE JALNIC A AJUNS CLUJUL ASTA?!Eu sunt baraganean la origini,cetatean al Beneluxului regal, dar cand am vazut in 1990 cine e Seniorul Coposu-Ion Ratiu, si am aflat de Maniu , am devenit ardelean regal ca si ei cei mai mari antibolzsevici ai natiei, iar MANIU_MIHALACHE(pitesteanul de legenda; de numele Pitestiului , Muscelului, e legata lupta partizanilor ANTIREPUBLICANI de Nucsoara, a celebrilor frati Arnautoiu si Ecaterina Rizea, mai bocciilor basisti, piticaniile politice ale natiei) asadar, PNT, partidul lor, ramane in veci o legenda, partidul martir al natiei, care nu are in Ardealul securistoido-basist antiregal, nici o sustinere reala, dovada ce clonare si decadere morala e la voi, de ati zice ca BELA KUN va conduce!Ati uitat ca regalitatea l-a alungat din Ardeal pe BELA KUN, si nu Basescu ce se pupa cu TOKES-ORBAN, ci ARMATA REGALA, un caporal al armatei regale si nu ceausiste a ridicat pe parlamentul ungar pe post de simbol al obidintelor indurate de la grofii unguri de ani si ani, a ridicat la loc de cinste, triunfal…OPINCA DACICA, OPINCA REGALA TARANULUI ROMAN PICTAT DE GRIGORESCU, a taranului roman ucis in 1907 in conjuratia aia a conspiratiei bolsevice si in care austro-ungaria a avut rolul ei, dar …istoria sub FERDINAND a reparat nederptatile epocii aceia cand in lume erau colonii, si a improprietarit opinca regala care s-a opus colectivizarii iar Ceausescu a tras in opincile tarii si care acuma emigreaza pe capete din republica voastra basista si interlopa cu regi tigani ,cand aveti un rege de mare faima mondiala, singurul rege din lume dublu medaliat si de SUA si de URSS..,capital politic inestimabil niciodata exploatat politic in favoarea tarii…
_
Ce spune Regele Mihai despre Antonescu, într-un interviu interzis, în 1994, în România
Un interviu cu MS Regele Mihai, realizat în 1994, va fi difuzat, în premieră, de TVR. Marilena Rotaru a rememorat, pentru DeCe News, evenimentele din perioada în care Casa Regală era interzisă la televiziunile din România.
”În toamna lui 1994 era pregătit un colocviu pe tema Actului de la 23 August. Se împlineau 50 de ani de la întoarcerea armelor împotriva naziștilor. La eveniment era așteptat Regele, pe 8 sau 9 octombrie. Așa că, în vară, am plecat în Elveția și am avut onoarea să-mi fie acordat un interviu de către Majestatea Sa. Pe 7 octombrie, Regele Mihai a aterizat la Otopeni, fiind oprit de autorități să intre în țară. S-au prevalat de faptul că nu avea viză. Regimul din acea vreme se temea de MS Regele, ca și mulți din instituțiile de forță, care asociau Monarhia cu o accelerare a tranziției spre democrație”.
Interviul, interzis la TVR
Interviul cuprinde o mărturie extrem de valoroasă, de la cel care a înfăptuit Actul de la 23 August. Majestatea Sa era ultimul șef de stat în viață din perioada războiului, iar declarațiile unui astfel de lider sunt importante și pentru istoria națională și pentru cea universală. Interviul nu a putut fi difuzat la TVR, integral, până acum. În 1994, nici nu putea fi vorba despre așa ceva. L-am proiectat la Sala Radio, în timpul colocviului, pe 8 octombrie și pe 8 noiembrie 1994, la o manifestație a Tineretului PNȚCD, în Piața Palatului. Fragmente au mai fost difuzate anul trecut, la Ora Regelui, dar niciodată integral”.
Cum a fost păcălit Antonescu de translator
Regele Mihai își amintește cum a aflat de la Radio BBC că Ion Antonescu a declarat război URSS. ”Chiar și Antonescu i-a spus: nu v-am informat, credeam că o să aflați de la radio, povestește Marilena Rotaru. Din cele ce își amintește Majestatea Sa, mareșalul Antonescu era mândru că englezii îl laudă. Cei din jurul mareșalului l-au păcălit, din obediență: englezii spuneau că a atacat nerușinat, iar ei i-au tradus că a atacat curajos. În engleză sunau asemănător, dar nu se putea face confuzie decât dacă vrei să-ți furi căciula singur. De asemenea, m-a impresionat că nu avea resentimente, deși a fost abandonat de occidentali. În 1945, i-a făcut o scrisoare lui Roosvelt, cerându-i o reacție în fața abuzurilor ocupantului sovietic. Nu a primit niciun răspuns. Mai târziu, când a consultat arhiva de la Washington, a văzut că așa a hotărât diplomația americană, să tergiverseze răspunsul”.
Pe decizia de condamnare a semnat doar Petru Groza
În filmul care va fi difuzat vineri, de la ora 21:30, la TVR 1, poate fi văzut o copie a actului de condamnare a lotului Antonescu. ”MS Regele a recunoscut că lucrurile au scăpat de sub control, în ceea ce privește soarta lui Antonescu, mai povestește Marilena Rotaru. Regele a dat dispoziție să se constituie o gardă specială, fiindcă se temea ca Antonescu să nu aibă soarta lui Mussolini. Ilie Lazăr nu a ajuns, din Transilvania la București, fiindcă întoarcerea armelor s-a produs mai devreme decât era stabilit inițial, odată ce Antonescu luase decizia de a pleca pe front. Mareșalul a fost preluat de oamenii lui Bodnăraș și apoi transferat în URSS. A fost judecat, la fel ca naziștii de la Nuremberg, pentru crime de război. MS Regele mi-a arătat o copie a actului de condamnare. Doar Petru Groza semnase documentul”.
Comuniștii, a cincea roată la căruță
La semnarea actului de la 23 August au participat și comuniștii, deși nu aveau decât câteva sute de aderenți în toată țara. ”Știrea ne-a venit din partea alianțelor occidentale. Știrbei era la Cairo și ne-a zis clar că dacă nu aducem în sânul conspirației noastre pe comuniști și social-democrați nu mai au ce discuta cu noi. Ne-a obligat să-i aducem pe ei acolo. Comuniștii la vremea aceea nu erau decât a cincea roată de la căruță, nimic mai mult”, a spus MS Regele Mihai I.
Cum s-a desfășurat întoarcerea armelor
În data de 23 august, armata română a ieșit de sub ordinul Mareșalului Antonescu.
”Când s-a dat un ordin, s-a executat. A fost un lucru extrem de bine primit de mine și de restul populației că Armata a executat un ordin fără șovăieli. Armata noastră era sătulă de ce se întâmpla pe front. Orice ofițer cu cap nu ar fi permis să ne ducem din nou în zona naziștilor”, a spus MS Regele Mihai
majestatea sa este inaintasul demn pentru cei ce au condus romania in anii dezastrului national1989-2013.am crezut in betivul ala de rasPUTIN dar la noi a inceput sfarsitul lumii de la ilici si increngatura canceroasa care a malignat societatea romaneasca de la cel cu industria de fier vechi pana la ala cu godju si mai nou cu finus-o
Nu se poate comenta prostii regele nu avea alta varianta dar din cauza prostiei care a facut Antonescu cu Hitler pactul lor era problema majora a rusilor nu sunt mare prozator de tot feluri anti romanesti sau pentru comunisti. De ce Antonescu a luat armata si sa dus sa lupta contra rusilor, toate masacrele comise de fascisti este implicata si armata romana iar STALIN stia ca a pierdut multe suflete omenesti si pagube enorm de mare, si regele Mihai era in chilontina, cu aceasta mare schimbare si arestarea excrocului de Antonescu, regele Mihai a scapat cu viata criminala fara o ureche Anna Pauker putea sa traga un glont in capul regelui Mihai si Stalin a cotropit Romania si a sprijinit pe comunisti care erau inamicii romaniei cu intelegeri de a duce toate bogatiile spre URSS si o colaborare, o istorie care
multi o inverseaza.
[…] Ionuţ Ţene […]
nu esti si tu printre semnatarii proclamatiei infame de la buda_pesta, 16 iunie ’89, semnata u drag de regele tau? Atata rea credinta, atat de mult venin, mai rar. Esti anacronic, poate esti vreun interesat, vreun fanatic, oricum, argumentele nu se pot strica pe tine.
Dupa cum scrie, „dan” nu e roman, da’ isi da cu parerea (proasta).
Romanii s-au dus la razboi cu Hitler, si s-au intors acasa cu Stalin, netezindu-i acestuia drumul, sa aiba cale cat mai batuta.
De fapt toata istoria valahului e un sir lung de tradari, minciuni si hotii. Dezonoare pe linie, smecherie balcanica.
Nu ti-e rusine ba porcule cu nume de jartea sa vorbest aiurea?? Tu nici macar nu esti român, se vede dupa cum scrii.Oi fi si tu vreun pui de jidan nenorocit. Mancate-ar iadul pe tine si tot neamul tau spurcat.Si sa nu uiti sa tragi dupa tine si pe balbaila misu tradatorul si pe neguta al tau, mincinosul acela spurcat. Sa va duceti invartindu-va sa nu mai stie nimeni devoi.
Nu ti-e rusine ba porcule cu nume de jartea sa vorbesti aiurea?? Tu nici macar nu esti român, se vede dupa cum scrii.Oi fi si tu vreun pui de jidan nenorocit. Mancate-ar iadul pe tine si tot neamul tau spurcat.Si sa nu uiti sa tragi dupa tine si pe balbaila misu tradatorul si pe neguta al tau, mincinosul acela spurcat. Sa va duceti invartindu-va sa nu mai stie nimeni devoi. mai bine mureai cand aveai capul cat o portocala.
PS am corectat greseala la cuvantul vorbesti
romani s-au dus cu Hitler -pacat ca au trecut nistru dar cu stalin a fost obligat de clica tradatoare de neam in frunte cu bal -bal.bal-bal avea o optiune de onoare -sa se fi opus poate era ucis -era un sfant- dar tinand cont de imbarligatura de rudenii din europa stalin nu isi permitea , asa ca salva de la genocid aproape 2000 000 de romani asta si noua clica ce ne guverneaza sunt pentru romania ca blestemele biblice
continuare-era o vorba ca -e usor a scrie versuri
cand nimic nu ai a spune…
asa-i sloganul cu securistii-cand nu ai argumente dai cu securistii-macar de s-ar nuanta sa zica securist tip pacepa sau securist cu familie destramata sau ucis la datorie
boanghenii tai, in marea lor prostie, n-au reusit nici macar sa-l tradeze pe Hitler; in martie ’44, spre vesnica lui rusine, amiralul de barci a incercat… S-a ales cu puscaria si cu tarisoara ocupata in 24 ore. Asta, da, prostie hungureasca.
” Nu, bey, santorine,
24-08-2013 at 23:10
boanghenii tai, in marea lor prostie, n-au reusit nici macar sa-l tradeze pe Hitler; in martie ’44, spre vesnica lui rusine, amiralul de barci a incercat… S-a ales cu puscaria si cu tarisoara ocupata in 24 ore. Asta, da, prostie hungureasca.”
Amiralul a incercat sa iasa din razboi, dar spre deosebire de valahi, boangenii Balcanilor, nu si-a oferit moca tara lui Stalin. Si asta e o deosebire mare.
Pe de alta parte, daca din „prostie” hungurii au inceput in razboi cu cineva, in general, l-au si terminat de acea parte. Drept urmare, o fi pierdut razboaie, dar nu si Onoarea.
Daca stiti ce-i aia…
Drept urmare, marele adevar e valabil:
„De fapt toata istoria valahului e un sir lung de tradari, minciuni si hotii. Dezonoare pe linie, smecherie balcanica.”
„România a fost percepută ca o ţară ce trădează o alianţă şi bagă cuţitul pe la spate celui cu care a bătut palma pentru o înţelegere…”
Autorul trebuie informat, fie si tardiv si inutil, ca aliati fusesera Germania si URSS. Si asta in dauna Romaniei, daca patriotul nostru isi mai aduce aminte: Ribbentrop-Moltov, Diktat, Cadrilater…
Ce-i asa greu nene autorule sa-ntelegi ca aliatul german era ocupant deghizat? Cat teritoriu trebuia sa mai fure Germania ca sa-ntelegi ca era dusman legitim?
Dar de soarta ostasilor romani subordonati direct armatei germane da catre patriotul maresal, nimic?
Tradatori de aliati a fost Stauffenberg?
Tradatoare a fost Italia dupa Mussolini? Franta dupa Petain? Bulagaria, Ungaria, Finlanda? S-au salvat fiecare cum a putut mai bine…
Antimonarhismul va ia mintile, comunismul nu l-a adus Regele, l-au adus rusii, iar rusii veneau singuri dar i-au adus si nemtii cu pactul lor, aia pe care noi i-am „tradat”!
D-le Tene, daca Regele nu facea actul de la 23 august, d-ta erai gazetar in maghiara si eu te comentam cu chirilice. Panimaiu?
In conceptia unora, toti cei care nu-l sustin pe tradatorul de Tara, nemernicul mihai, sunt comunisti sau securisti! iata ce a produs manipularea si propaganda imoputita neoliberala pro-mihai, in mintile unora! Un lucru este cert, indiferent de interpretarile mai mult sau mai putin nuantate, in favoarea lui mihai: Maresalul a murit ca un roman adevarat pt. tara lui, in timp ce ne-romanul mihai a tradat fara nici un fel de rezerve, acceptand favorurile care i s-au facut ulterior! Astea sunt faptele, asta este istoria! Restul e speculatie, literatura, etc.
23 august 1944 este o tragedie nationala, nu o drama, acest termen avand si alte intelesuri, mai putin prapastioase. Problema nu este ce si cum s-a intamplat – cel mai bine definind acest moment istoricul Constantin Corneanu in cartea sa: Sub Povara Marilor Decizii -, ci cum se pot constientiza responsabilii de prim rang ai societatii romanesti asupra adevaratelor semnificatii ale consecintelor actului si pe care acestia sa si le asume public, cu incriminarea institutiei si faptasului.
Puncte de vedere, ca cel al unei distinse reprezentante a stiintei trecutului, d-na Lavina Betea, potrivit careia: daca Antonescu voia sa-si tina cuvantul de onoare dat in fata lui Hitler, trebuia sa se sinucida, noi vrem sa traim!, nu pot fundamenta stiinta si nici servi ca model de conduita.
Cum puteti scrie o aberatie de genul asteia ? Imbecili de teapa ta uita sa mentioneze ca in ciuda aliantei cu "buna" germanie,ei nu au rrefuzat si au dat nordul ardealului ungurilor,sau ca au facut pact cu rusii in 39 sau ca au refuzat sa acorde ajutor in 44 cand Rusi erau la poarta.Era mai bine sa fie maturata tara ca Ungaria doar sa fiti voi cretinilor multumiti ?
Pozitia oficiala a fost schimbata exact cand trebuia,ca Romania sa nu sufere,si cu toate astea,a suferit destul,si voi spune-ti practic,ca trebuia sa suferim mai mult ? Si mai pomeniti de soldatii morti prin asa zisa "tradare" ? Nu numai ca sunteti imbecili sunteti si niste dobitoci,toti cei care cred si promoveaza ideea asta.
Face-ti bine si asculta-ti adevarul real,a celor intamplate,nu porcariile implantate de comunisti.ACESTA E ADEVARUL http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-45053
am incercat sa vad emisiunea „http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-45053” si nu am putut… nu am putut sa-l vad si sa-l aud pe „majestatea sa”. bunicul meu a fost prizonier de razboi in Siberia timp de 7 ani de zile, „majestate”. si a murit fara ca nimeni sa-i multumeasca. dezamagire totala…
Daca Armata Româna a luptat alături de Germania lui Hitler&Co împotriva rusilor(si soldatii romani au luptat împotriva rusilor pana in Caucaz,avand cele mai grele misiuni)de ce rușii i-au luat prizonieri pe militarii romani?Asta după ce i-au avut „ca din senin”aliați?
De ce Bucureștiul n-a știut nici atunci si nu știe nici in prezent a cărui interese sa apere?
Oare nu a fost România împinsă sa actioneze in acest fel și adevaratii „papusari”si-au păstrat in ochii lumii imaginea nepatata?
A plătit rusilor destul…asta da Alianță!
A plătit ca a fost împotriva lor si a plătit ca a fost pentru ei.
Dar poate exista in popor aceasta tenta pentru martiriu.
Dar cum ar fi fost dacă România nu făcea acest pas necugetat…un pas a cărui consecinte le suportam in prezent…o istorie care tinde sa se repete,cu o clasa politica fără cultura,patriotism care se sfâșie in lupte pătimașe pentru a-si păstra locul intr-o clădire in care deja sant săpate tuneluri sub fundatie…si se bazeaza pe UE și NATO,taman pe cei care si in prezent ii desconsidera pe romani tocmai datorită gestului de la 23.aug.1944…si poporul se complace in atitudinea de genul „Nu ma interesează.Ei politicienii sa facă ce vor,mie sa-mi meargă bine.”
Si politicienii fac ce vor…dar cosecintele le suporta poporul.
Dar oare chiar asta meritam?N-ar fi cazul sa ne deșteptam odată?
Tot alții sa ne hotărască destinul si noi sa tot plătim?
Rostul imbecililor pe lumea asta este a servi ca termen de comparatie pentru scumpe destepte fetite ca tine.